Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Marius Oatu.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a evidențiat eleganța sufletească și stăruința în rugăciune de care a dat dovadă femeia cananeeancă:

«Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela» (Matei 15,28)

Se spune că, în momentele de tensiune, omul își vădește caracterul său. Am experimentat, fiecare dintre noi, acest lucru. În asemenea circumstanţe, nu reușim să ne controlăm propria fire. Atunci când suntem mânioși și supăraţi, scoatem din adâncul sufletului nostru lucruri de care, mai pe urmă, ne este rușine. Simțim că ne-am comportat într-un fel nedemn, atât faţă de propria noastră conștiinţă, cât și faţă de cei din jurul nostru. De aceea, în momentele de supărare (tulburare), vedem cel mai bine adevăratul caracter al unui om.

Pasajul evanghelic ne vorbește despre credinţa deosebită a unei femei aflate în disperare și într-o formă de presiune sufletească. Atunci când L-a întâlnit pe Hristos, femeia cananeeancă s-a gândit că este o șansă extraordinară, pe care nu o putea rata, cerându-I să-i vindece fiica, care era posedată de un duh rău.

Femeia se apropie de Domnul Hristos și Îi recunoaște dumnezeirea, adresându-I-se într-un mod foarte frumos: „Iisuse, Fiule al lui David, miluiește-mă! Vindecă-o pe fiica mea care este chinuită de un diavol!”.

În urma acestei rugăminţi fierbinţi, pline de fervoare și de o credinţă extraordinară, în mod aparent, Domnul Hristos se comportă cu indiferenţă, mai mult decât atât, cu asprime – lucru atât de neobișnuit. Ori de câte ori venea cineva cu o suferinţă sufletească sau trupească, Domnul își arăta mila și dragostea Sa, dar mai ales, blândeţea Sa. El se raporta cu dragoste dumnezeiască la toţi oamenii care aveau nevoie de ajutor, le alina suferinţele și frământările.

În cazul de faţă, chiar dacă această femeie Îi recunoaște dumnezeirea și se raportează faţă de El atât de minunat, Domnul Hristos îi pune la încercare ceea ce era cel mai frumos în sufletul ei – capacitatea de a rămâne elegantă, plină de nobleţe, chiar și atunci când cineva se comportă faţă de ea într-un fel care o provoacă și o determină să-și piardă cumpătul (liniștea sufletului).

Dacă noi am fi fost în locul acestei femei și am fi primit răspunsurile de la Domnul Hristos, în felul cum le-a primit ea, ne-am fi revoltat, am fi considerat că este nedrept ca cineva să ne răspundă în felul acesta, când noi manifestăm căldură sufletească, credinţă, smerenie și, mai ales, foarte mult respect.

Ştim fiecare, din propria experienţă, că, atunci când ne comportăm cât se poate de cuviincios, cu multă nobleţe, cu foarte multă aristocraţie spirituală, iar celălalt se raportează faţă de noi într-un fel care ne deranjează, simţim că este natural să ne revoltăm, să fim nemulţumiţi și să ripostăm, aducându-i aminte aceluia că nu are sensibilitatea de a răspunde la fel – dacă este tratat cu nobleţe, cu bună cuviinţă și cu foarte mult respect, să se raporteze în același fel.

Chiar dacă a primit răspunsuri aspre și indiferenţă din partea Domnului Hristos, femeia cananeeancă a stăruit în dorinţa ei de a-și vedea fiica vindecată.

Deși primește un răspuns atât de neobișnuit din partea Domnului Hristos, femeia nu-și pierde capacitatea de a rămâne, în continuare, convinsă că poate să obţină ceea ce își dorește foarte mult, nu atât pentru ea, cât pentru fiica sa – vindecarea.

După ce Hristos îi spune: „N-am venit decât numai pentru oile cele pierdute ale lui Israel”, această femeie rostește o altă rugăciune, scurtă, foarte frumoasă și profundă, pe care și noi o folosim, în foarte multe contexte: „Doamne, ajută-mă!”.

În urma unei asemenea rugăciuni, Hristos îi spune un cuvânt foarte greu de dus: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și să o arunci câinilor”. Cu alte cuvinte, această femeie cananeeancă a fost considerată de Hristos ca un câine – așa erau consideraţi păgânii, în mentalitatea vremii respective.

Femeia cananeeancă nu se supără, nu se revoltă, ci își păstrează în continuare aceeași atitudine de politeţe și multă eleganţă: „Așa este, Doamne. Eu sunt o păgână, o cananeeancă din ţinuturile Tirului și ale Sidonului, dar să știi un lucru - și câinii mănâncă câte ceva din firmiturile care cad de la mesele stăpânilor. Dacă mă consideri în felul acesta – ca un câine –, pentru că sunt un om păgân, dă-mi măcar o firmitură care cade din puterea Ta dumnezeiască”.

Probabil că noi ne-am fi pierdut cumpătul și L-am fi luat la rost pe Domnul Hristos – cum se comportă în felul acesta, de ce nu manifestă blândeţe, așa cum a manifestat faţă de toţi cei care I-au cerut ajutorul și L-au rugat să le rezolve problemele.

Femeia cananeeancă nu reproșează absolut nimic, ci se comportă, în continuare, cu foarte multă eleganţă și inteligenţă.

Preasfinția Sa a afirmat că eleganța sufletească și înțelepciunea sunt atribute ale omului credincios:

Un om credincios, în sensul cel mai profund al cuvântului, un om cu o credinţă puternică în sufletul său, nu poate fi decât numai elegant și înţelept, așa cum a fost această femeie. Înţelepciunea acestei femei s-a transformat în inteligenţă, pentru că a dat un răspuns care L-a uimit pe Domnul Hristos, fapt care L-a determinat să exclame: „O, femeie! Mare este credinţa ta! Să fie pentru tine așa cum dorești tu!”.

Este foarte interesant faptul că Hristos nu dă același răspuns în circumstanţe similare – când a vindecat pe cineva, a spus: „Să fie conform credinţei tale, adică să primești în inima ta vindecare sau răspuns la ceea ce ai cerut cu atâta ardere a sufletului tău, după credinţa ta”.

În cazul acestei femei, este singurul loc din Noul Testament în care Hristos spune: „Să fie cum vrei tu, pentru că ai o credinţă atât de mare și frumoasă!”. În această uimire a Domnului Hristos găsim răspunsul la atitudinea pe care a avut-o faţă de această femeie.

Probabil că cei care erau de faţă au fost contrariaţi de modul cum s-a raportat Hristos faţă de femeia cananeeancă, și poate L-au judecat. Însă Domnul Hristos a decis să se comporte în felul acesta pentru a scoate tot ceea ce era mai deosebit din adâncul sufletului acestei femei – credinţa, eleganţa, politeţea, și, mai ales, stăruinţa în a primi răspuns la ceea ce își dorea extraordinar de mult: să-i fie vindecată fiica.

Este esenţial, în momentele de presiune cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, să ne păstrăm, cu maximă vigilenţă, starea de politeţe și de nobleţe a sufletului, să nu ne pierdem cumpătul.

Când cineva intră în contrasens cu ceea ce noi gândim sau simţim, sau este în contrast cu setul nostru de convingeri, noi ne supărăm, ripostăm, și, în cele mai multe cazuri, jignim. Când nu mai avem argumente, recurgem la atacul personal faţă de cel care ne este interlocutor într-o anumită dezbatere.

Sunt foarte puţini cei care dau dovadă de foarte mult calm, seninătate și eleganţă, și, chiar dacă cei din faţa lor sunt nesimţiţi și obraznici, ei rămân fideli faţă de ceea ce este în sufletul lor. Rămân fideli față de ceea ce îi caracterizează cel mai mult și au învăţat cel mai bine – să fie oameni plini de nobleţe, chiar și atunci când cineva se comportă cu indiferenţă și dispreţ faţă de ei.

Femeia cananeeancă a putut să se comporte în felul acesta datorită credinţei sale frumoase, care a ieșit la iveală ca un diamant strălucitor, și de care s-a minunat Însuși Hristos.

Să Îi cerem lui Dumnezeu ca și noi, în încercări, în momente grele, să rămânem statornici, să avem stăruinţa de a-I cere lui Dumnezeu ceea ce ne dorim, până obţinem acel lucru, și să ne păstrăm starea de nobleţe și de foarte multă eleganţă.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Marian Dumitru Rugină, consilier eparhial la Sectorul Activități cu tineretul din cadrul Administrației Eparhiale Huși.

Sursa: episcopiahusilor.ro