Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Dan Bănică.

În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Hușilor, pornind de la minunea înmulțirii pâinilor, a vorbit despre Taina Sfintei Euharistii și importanța conștientizării nevoii de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, cu pregătire și cu o frecvență sporită:

Atunci când Hristos a înmulţit cele cinci pâini și cei doi pești în pustie, a săvârșit, în faţa mulţimilor, o lucrare ale cărei elemente le putem identifica în cadrul slujbei Sfintei Liturghii.

Sfântul Evanghelist Matei ne spune că, atunci când Hristos a primit cele cinci pâini și cei doi pești, în pustie, pentru a-i hrăni pe oamenii care au stat o zi întreagă ascultând cuvântul lui Dumnezeu, a privit la Cer, S-a rugat, a binecuvântat și a frânt pâinile, dându-le ucenicilor, iar aceștia le-au dat mulţimilor.

Minunea înmulţirii pâinilor avea loc în timp ce apostolii distribuiau pâinea și cei doi pești, încât toţi cei care au fost de faţă s-au săturat, strângându-se 12 coșuri de firmituri.

Este ceea ce facem noi, în cadrul Sfintei Liturghii. Episcopii și preoţii, care au primit har de la Dumnezeu, prin Taina Hirotoniei, de a fi slujitori ai Tainelor Bisericii, sunt cei care împărtășesc poporul lui Dumnezeu cu Trupul și Sângele lui Hristos – ni-L dăruiesc pe Hristos Euharistic. Acesta este sensul participării noastre la Liturghie.

A veni la Liturghie nu înseamnă numai a da un pomelnic, o lumânare sau a face dar pentru Altar prescura și vinul, din care se pregătesc darurile dumnezeiești. A veni la Liturghie înseamnă și a căuta să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, pentru că Sfânta Liturghie este masa pe care Dumnezeu ne-o oferă nouă.

Suntem invitaţi, pe tot parcursul Liturghiei, să ne pregătim (să avem inima deschisă), pentru ca, la momentul potrivit, să răspundem invitaţiei preotului sau episcopului, când spune: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă și cu dragoste să vă apropiaţi”, să-L luăm pe Hristos în viaţa noastră, să ne împărtășim cu El.

Din nefericire, noi nu mai conștientizăm că una dintre trăsăturile fundamentale ale Ortodoxiei este împărtășirea cu Hristos. Ar trebui să înţelegem că viaţa noastră de creștini nu poate fi autentică, dacă nu ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Rezumând participarea noastră la Liturghie doar la a aduce un pomelnic sau darurile la Altar, de fapt noi refuzăm comuniunea deplină cu Hristos, prin Împărtășanie, care este forma maximală de întâlnire cu Dumnezeu-Omul și de primire a Lui în viaţa noastră.

Preasfinția Sa a descris o pictură regăsită la mănăstirea Hurezi, care ilustrează cu foarte multă acuratețe, faptul că Sfânta Împărtășanie este centrul comunității Bisericii:

Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, într-una din cuvântările sale, aduce în atenţie și explică una dintre frescele care este pictată în bolniţa Mănăstirii Hurezi, din Oltenia.

În această reprezentare iconografică, Biserica este pictată ca o corabie aflată pe mare. În această corabie sunt apostolii lui Hristos, care stau în jurul unei mese, iar în mijlocul acestei mese este așezat un chivot – acea bisericuţă de pe Sfânta Masă, care are o cutiuţă în care este păstrată Sfânta Împărtășanie.

În această corabie, Sfinţii Apostoli Petru și Pavel stau în faţă (la prora), iar Hristos stă în spate (la cârmă). Pe malul acelei ape sunt mai multe personaje, care au niște cârlige, cu care vor să se prindă de corabie și să o tragă înspre mal, adică să o deturneze de la direcţia pe care o are.

Persoanele care nu sunt în corabie sunt ereticii, care au deformat adevărul de credinţă revelat în Sfânta Scriptură (așa cum Biserica ni l-a transmis) și care vor tot timpul să deturneze direcţia Bisericii, să o facă să eșueze. Când o corabie este trasă la mal în mod forţat, este clar că direcţia ei este deturnată. Ereticii sunt ca niște piraţi, care încearcă să strice corabia, să fure și să distorsioneze tot ceea ce este mai frumos în această corabie.

În partea din faţă a corabiei este un personaj care este așezat în gura deschisă a unui balaur și care are un arc cu o săgeată, îndreptată înspre centru. Acea săgeată nu este îndreptată înspre Hristos, nici înspre apostolii, preoţii sau episcopii care sunt în jurul acelei mese, ci înspre chivotul unde este păstrată Sfânta Împărtășanie. Am putea spune că acest personaj malefic vrea să fure Sfânta Împărtășanie – ceea ce este mai de preţ în viaţa Bisericii.

Iconograful, care a pictat acea scenă, a fost un adevărat vizionar, un om profetic, pentru că, în viaţa Bisericii, modul de a ne raporta la Sfânta Împărtășanie este cel mai ignorat și mai distorsionat – cum anume ar trebui să ne împărtășim și să-L luăm pe Hristos-Euharistic.

Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra importanței conștientizării că centrul vieții creștine este Sfânta Euharistie, pe care este necesar să o primim, cu pregătirea adecvată, cât mai des:

Viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe nu poate fi concepută fără Euharistie. Dacă nu mai există Euharistie, atunci ceva se diminuează, în mod drastic, din conţinutul profund al învăţăturii noastre de credinţă (al credinţei noastre ortodoxe).

Cultele neoprotestante – penticostalii, baptiștii, martorii lui Iehova, ș.a. – nu au în centrul lor Euharistia, ci cântarea și predica. Noi, ortodocșii, Îl avem în centrul trăirii noastre liturgice pe Hristos-Euharistic, iar în jurul acestui centru este și cântarea, și predica, și cuvântul lui Dumnezeu (citirea Evangheliei). Toate acestea capătă o adevărată înţelegere duhovnicească, dacă le legăm de Sfânta Euharistie.

Prin urmare, un creștin ortodox care nu caută să-L primească pe Hristos-Euharistic, care nu caută să se împărtășească (nu numai în cele patru posturi de peste an, ci ori de câte ori ne putem pregăti, spovedindu-ne, având grijă de sufletul nostru și participând la Liturghie) este ca un neoprotestant, care cântă, ascultă o predică și ascultă cuvântul lui Dumnezeu, fără să-L primească pe Hristos în Euharistie.

În Evanghelia Sfântului Ioan, Însuși Hristos ne spune că cei care nu mănâncă Trupul Lui și nu beau Sângele Lui, nu pot moșteni viaţa veșnică.

Cele mai mari opoziţii și cele mai greșite moduri de raportare faţă de Taina care are loc în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii sunt îndreptate înspre Euharistie și, de cele mai multe ori, cei care nu înţeleg ce înseamnă ca Hristos-Euharistic să fie dăruit credincioșilor, sunt preoţii. Ei sunt cei care nu vă luminează, nu vă învaţă, ci Îl ţin pe Hristos închis în Potir, încât sunt Liturghii la care nu se împărtășește nimeni.

Preotul participă la Liturghie foarte liniștit, împăcat cu sine, predică și merge acasă, fără să conștientizeze că, la Sfânta Liturghie (masa pe care Dumnezeu ne-o oferă), nu a răspuns niciun credincios invitaţiei adresate prin formula liturgică: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă și cu dragoste apropiaţi-vă!”.

Preotul, ca și cum ar fi un actor, iar nu un slujitor, își spune rolul foarte mecanic, în mod automat, fără să se problematizeze că la Potir, cu Hristos în mâinile lui, nu vine nimeni să se împărtășească.

Este ca și cum noi am organiza un eveniment foarte important  pentru viaţa parohiei, ne pregătim și facem o masă. În spatele a tot ceea ce este organizat este depusă foarte multă jertfă și dragoste. Iar invitaţii care vin la acel eveniment se așază la masă, dar nu mănâncă nimic. Mâncarea este din belșug, lumea vorbește (schimbă păreri unul cu celălalt), dar nimeni nu mănâncă. Gazda încearcă să-i convingă să mănânce, să le spună că au venit la masă, dar nimeni nu mănâncă.

Ne putem da seama câtă tristeţe și dezamăgire este în sufletul gazdei, care a depus un efort, pregătindu-se pentru acea masă, la care nu mănâncă absolut nimeni.

O asemenea imagine este valabilă – chiar la un nivel mult mai profund – când venim la Liturghie și nu ne împărtășim, când nu înţelegem că rostul participării noastre la Sfânta Liturghie este primirea lui Hristos (primirea Trupului și Sângelui Lui).

Dar vina nu este a credincioșilor, ci a preoţilor (chiar și a unor episcopi) care nu-i învaţă, care cred că rostul Liturghiei este numai împărtășirea preotului sau a episcopului, nu și a credincioșilor. Noi, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, formăm Biserica cea vie, formăm Trupul lui Hristos, ca mădulare ale Bisericii, intrând în comuniune cu Cel care este Capul Bisericii.

Diavolul, fiind foarte viclean, ne deturnează întotdeauna de la Împărtășanie, dând în mintea oamenilor tot felul de idei, unele mai năstrușnice decât altele.

Unele idei par foarte bine argumentate – acestea vin, în general, dinspre preoţi sau episcopi, care cred că a-L primi pe Hristos ori de câte ori participi la Liturghie este aproape o impietate, ceva în neregulă, ca și cum am spune: „N-am nevoie de Tine, Doamne, adică de dragoste, de bucurie, de lumină și pace – Hristos este Bucuria, Pacea și Bunătatea fiinţială. Este prea mult.” – cine poate spune lucrul acesta?

Dacă întâlnim un om bun, luminos, liniștit, îi vom spune, după 2-3 minute: „Du-te! Nu mai am nevoie de tine. M-am săturat”? Nu, ci am vrea să stea lângă noi o viaţă întreagă, pentru că ne bucurăm de liniștea acelui om, de bunătatea și dragostea lui, de lumina pe care o împărtășește.

Cu atât mai mult cu Hristos, Care este Lumină, Dragoste și Bucurie – nu putem spune că Îl mâncăm prea des, că ne împărtășim prea des cu El. Dar diavolul este foarte viclean și întotdeauna în contrasens.

Preasfinția Sa a srătat că reticența de a ne apropia de Sfânta Euharistie este, în fapt, o înșelare inspirată de diavol:

Una dintre Tainele cele mai desconsiderate, căreia i se atribuie tot felul de interpretări eronate, sub umbrela argumentelor dogmatice, morale sau liturgice, este Taina Euharistiei.

Primilor oameni – Adam și Eva – Dumnezeu le-a spus, în grădina raiului, să nu mănânce din pomul cunoștinţei binelui și răului. Diavolul vine în contrasens, și le zice protopărinţilor noștri: „Dacă Dumnezeu v-a dat porunca să nu mâncaţi din pomul cunoștinţei binelui și răului, care se afla în mijlocul Raiului, în Eden, eu vă spun să mâncaţi. Nu veţi muri, așa cum spune Dumnezeu. El este gelos”. Iar Adam și Eva au căzut în capcana acestei sugestii, și au ignorat porunca lui Dumnezeu, de a nu mânca din pomul cunoștinţei binelui și răului.

În Noul Testament, Hristos vine și spune: „Luaţi, mâncaţi...beţi dintru acesta toţi!”. Când Dumnezeu spune: „Mănâncă! Împărtășește-te cu Trupul și Sângele Meu!”, diavolul spune: „Nu mânca, că nu ești vrednic, nu meriţi, că nu ai făcut asta, nu ai făcut cealaltă!”, și ne ţine departe de Hristos.

Când Dumnezeu ne spune ceva, diavolul vine și ne spune opusul, iar noi nu realizăm acest lucru, pentru că el este viclean, și ne dă argumente care ni se par bune și foarte serioase, dar noi ar trebui să luăm în calcul consecinţele – faptul că ne ţin departe de Hristos, neîmpărtășindu-ne.

Ne spovedim doar o singură dată pe an, în Postul Paștilor, de parcă am păcătui doar o dată pe an. Noi păcătuim clipă de clipă. La câte păcate facem, ar trebui să ne spovedim clipă de clipă.

A ne spovedi și a ne împărtăși doar o dată pe an este ca și cum am decide că vrem să ne spălăm și să avem grijă de noi doar o dată pe an, ceea ce este absurd, de neconceput. Noi, când ne murdărim, instantaneu mergem și facem baie – ca un impuls natural.

La fel ar trebui să gândim și în legătură cu Spovedania și Împărtășania – ori de câte ori murdărim sufletul nostru, să ne spovedim și, după aceea, să căutăm să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Gesturile pe care le face Hristos în Evanghelia de astăzi – privirea la cer, binecuvântarea chemată asupra celor cinci pâini și doi pești, precum și frângerea pâinii și apoi distribuirea oamenilor – sunt din Liturghie. Euharistia este centrul vieţii noastre liturgice.

Cel rău este cu ochii pe cutiuţa din Sfântul Altar, unde este Sfânta Euharistie. El vrea să-i ţină pe oameni departe de Împărtășanie, de pregătire și de conștientizarea faptului că venim la Liturghie ca la o masă.

Dacă am simţi în suflet cel puţin acest gând, de durere, după ce auzim îndemnul „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă și cu dragoste apropiaţi-vă!”, și să spunem așa: „Doamne, Tu mă chemi la masă, dar eu nu m-am pregătit. Te rog să mă ierţi că Te ignor! Te rog să mă ierţi, că nu ţin cont de cea mai frumoasă invitaţie pe care Tu mi-o faci la fiecare Liturghie!”, este deja un început bun, de apropiere și de conștientizare a ceea ce înseamnă Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a sfințit noile clopote ale bisericii din localitatea Fântânele. De asemenea, în după-amiaza aceleiași zile, Ierarhul Hușilor a sfințit clopotnița bisericii Parohiei Avrămești și a vizitat Azilul de bătrâni din această localitate.

Sursa: Episcopia Hușilor