† LUCIAN,

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

EPISCOP AL CARANSEBEȘULUI

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși

din cuprinsul Eparhiei Caransebeșului,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,

iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,

Dacă în cuvântul pastoral de la măritul Praznic al Învierii Domnului din anul mântuirii 2025 am reflectat la articolele 4 și 5 din Crezul niceean: „Iisus Hristos – S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi”, la Praznicul Nașterii Domnului din acest an, se cuvine să medităm la articolele 2 și 3 din același Simbol de Credință, mai ales că anul acesta am aniversat 1700 de ani de la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. Aceste articole din Crez ne învață pe noi toți să credem „Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om”.

Chiar dacă la Praznicul Învierii Domnului se citește Evanghelia de la Ioan capitolul 1, versetele 1-17, adică prologul Evangheliei după Ioan, este bine ca și la Praznicul Nașterii Domnului să amintim doar câteva versete din această Evanghelie atât de profundă și tainică, care ne inspiră și ne călăuzește spre Dumnezeu-Cuvântul care S-a făcut trup. „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul; Acesta era întru început la Dumnezeu; Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut; Întru El era viață și viața era lumina oamenilor… Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr”. (Ioan 1, 1-4 și 14).

Este foarte clar că în aceste versete Sfântul Ioan Evanghelistul – „vulturul” care atinge piscurile cele mai înalte ale teologiei, ne vorbește despre taina cea din veac a Preasfintei Treimi. Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, născut din Tatăl mai înainte de veci, de o ființă cu Tatăl, s-a pogorât din ceruri și la plinirea vremii S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om. Așadar, Unul din Treime S-a întrupat pentru a noastră mântuire la plinirea vremii. Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul… și era întru început la Dumnezeu… și fără El nimic nu s-a făcut… și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi… (cf. Ioan 1, 1-3 și 14).

Iubiți credincioși și credincioase,

Despre Dumnezeu-Cuvântul, despre nașterea din veci a Fiului din Tatăl, despre faptul că Iisus Hristos este Lumină din Lumina Tatălui și Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, de o ființă cu Tatăl, dar și despre pogorârea din ceruri și întruparea Cuvântului, precum și nașterea Fiului lui Dumnezeu din Maria Fecioara, ne vorbește pe larg Sfântul Ioan Gură de Aur într-o cuvântare magistrală la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această cuvântare poate fi înscrisă în cadrul slujbei Praznicului de astăzi, asemenea cuvântului de învățătură pe care îl rostim în Sfânta și Luminata zi a slăvitei și mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

În cele ce urmează, cu multă luare aminte să-l ascultăm astăzi, la slăvitul Praznic al Nașterii Domnului, pe cel între sfinți părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului: „Taină străină și minunată văd! Cântecele păstorilor răsună în jurul urechilor mele. Nu răsună o cântare lipsită de noimă, ci ei înalță cântare cerească. Îngerii cântă, Arhanghelii psalmodiază, Heruvimii înalță imnuri, Serafimii proslăvesc. Toți prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ și pe om în ceruri, pe Cel de sus, jos, din pricina tainei întrupării, pe cel de jos, sus, din pricina iubirii de oameni.

Astăzi, Betleemul calcă pe urmele cerului. În locul stelelor primește pe îngeri cântând, în locul soarelui face loc Soarelui dreptății. Nu te întreba cum, căci unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii. A voit, a putut; S-a pogorât, a mântuit. La Dumnezeu toate merg mână-n mână. Astăzi Cel ce este Se naște, Cel ce este Se face ceea ce nu era. Este Dumnezeu și Se face om, fără să înceteze a mai fi Dumnezeu. Nu S-a făcut om îndepărtându-Se de dumnezeire, și nici nu S-a făcut din om Dumnezeu încetul cu încetul, ci, Cuvânt fiind, datorită nepătimirii Sale, S-a făcut trup, rămânându-I neschimbată firea”[1].

„Astăzi, Cel născut din Tatăl mai presus de minte și de cuvânt Se naște pentru mine din Fecioară, tot mai presus de minte și de cuvânt. Atunci S-a născut din Tatăl după fire, mai înainte de veci, după cum știe Cel care L-a născut; astăzi Se naște iarăși mai presus de fire, după cum știe harul Duhului celui Sfânt. Nașterea Lui de sus adevărată este, iar nașterea de jos, fără de minciună. Cu adevărat, din Dumnezeu, Dumnezeu S-a născut și cu adevărat Același, din Fecioară, om S-a născut. Sus, singurul Unul-Născut din Cel nenăscut, jos, singurul Același Unul-Născut din singură Fecioara. Și, după cum necucernic lucru este să te gândești la mamă privitor la nașterea de sus, tot astfel de lucru este să te gândești la tată în ceea ce privește nașterea de jos. Tatăl a născut fără vreo știrbire a ființei, iar Fecioara a născut fără stricăciune. Nici Dumnezeu n-a suferit vreo știrbire născând, căci a născut dumnezeiește, nici Fecioara n-a suferit stricăciune născând, căci a născut prin Duhul.

Că a născut Fecioara astăzi, o știu! Că L-a născut pe Dumnezeu cel mai presus de timp, o cred! Dar chipul nașterii am învățat să-l cinstesc în tăcere și am primit ca prin cuvinte să nu-l iscodesc. Când e vorba de Dumnezeu, nu trebuie să căutăm la firea lucrurilor, ci să credem în puterea Celui care le săvârșește. Lege a firii este ca să nască femeia măritată, dar lucrul mai presus de fire este ca să nască fecioara ce nu știe de nuntă și să rămână fecioară. Să se cerceteze, dar, cele după fire, iar cele mai presus de fire să se cinstească în tăcere. Nu ca pe un lucru de care trebuie să fugim, ci ca pe un lucru tainic și vrednic de cinstit prin tăcere”[2].

„Cel Unul-Născut mai înainte de veci, Cel nepipăit, Cel curat, Cel netrupesc a intrat în trupul meu cel văzut și stricăcios. Pentru ce? Pentru ca, fiind văzut, să mă învețe și, învăţându-mă, să mă povățuiască spre ceea ce nu se vede. Deoarece oamenii dau mai multă crezare ochiului decât auzului, pentru că pun la îndoială ceea ce nu văd, pentru aceasta a îndurat ca să-L vedem cu trupul, ca să risipească îndoiala. Se naște dintr-o Fecioară care nu știa de nuntă. Ea nici n-a ajutat la ce s-a întâmplat, nici n-a luat parte la ce s-a făcut. A fost numai o unealtă a tainicei puteri a lui Dumnezeu; atât știa, numai cât aflase de la înger când l-a întrebat: «Cum va fi mie asta, de vreme ce nu știu de bărbat?» (Luca 1, 34). Și îngerul i-a spus: «Vrei să știi? Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri» (Luca 1, 35)”[3].

„Veniți să sărbătorim! Veniți să prăznuim! Străin e chipul sărbătorii, căci preaslăvit este cuvântul nașterii. Astăzi legătura cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a rușinat, demonii au fugit, moartea s-a zdrobit, Raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înșelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit, credința pretutindeni s-a răspândit și s-a lățit. Viețuirea celor de sus pe pământ s-a sădit, îngerii cu oamenii împreună viețuiesc, oamenii cu îngerii fără de teamă vorbesc, pentru că Dumnezeu pe pământ a venit și omul în cer s-a suit. Toate s-au împreunat. A venit pe pământ, întreg fiind în ceruri. Dumnezeu fiind, S-a făcut om fără să-nceteze a fi Dumnezeu. Cuvânt nepătimitor fiind, S-a făcut trup. S-a făcut trup pentru ca să Se sălăşluiască întru noi. Dumnezeu nu S-a făcut, ci era. De asta S-a făcut trup, ca să-L primească ieslea pe Cel pe care nu-L încăpea cerul. De asta S-a așezat în iesle, ca să primească hrană de copil de la Maica-Fecioară, Cel care hrănește lumea. De asta Părintele «veacului ce va să fie» (Isaia 9,5) este ținut ca prunc la sân în brațe feciorești, tocmai pentru ca și magii să se poată apropia de El”[4].

„Astăzi și magii au venit și au făcut începutul lepădării de tiran. Astăzi cerul se laudă arătând prin stea pe Stăpânul cerului; Nepătimitor fiind Cuvântul, trup S-a făcut, neschimbată rămânându-I firea”[5].

„Văd pe teslar și ieslea, văd pe Prunc și scutecele, văd nașterea Fecioarei lipsită de cele de trebuință. Toate încărcate de sărăcie, toate pline de lipsă. Iată, bogăție în mare sărăcie! Cum a sărăcit pentru noi, când era bogat? Cum n-a avut nici pat, nici așternut, ci a fost aruncat în ieslea goală? O sărăcie, izvor de bogăție! O bogăție nemăsurată, ce ai chip de sărăcie! În iesle stă, și zguduie lumea! În scutece se înfășoară, și va sfărâma legăturile păcatului. Încă n-a rostit cuvânt deslușit, și a şi-nvăţat pe magi, i-a şi-ntors la credință.

Iată, Pruncul este înfășat în scutece și stă în iesle. De față-i și Maria, Fecioară și Mamă. De față-i și Iosif, așa-numitul tată. El bărbat se zice și Ea femeie se numește. Nume legiuite, dar goale de împreună-viețuire. Gândește-le până la cuvinte, și nu până la lucruri. El s-a logodit numai, dar Duhul Sfânt a umbrit. De asta, nedumerit fiind Iosif, nu știa cum să-L numească pe Copil. Să-L numească născut din adulter, nu-ndrăznea; împotriva Fecioarei cuvânt de hulă să arunce, nu putea. Copil al său să-L numească, nu suferea. Știa doar bine că nu cunoștea cum sau de unde S-a născut Pruncul. Din această cauză, pe când nedumerit era de lucru, răspuns i-a venit din cer prin glas de înger și i-a spus: «Nu te teme, Iosife! Cel născut din ea este de la Duhul Sfânt» (Matei 1, 20). Căci Duhul Sfânt a umbrit-o pe Fecioară.

– Dar pentru ce Se naște din Fecioară? Pentru ce păzește nevătămată fecioria?

– Pentru că altădată diavolul a înșelat pe Eva, pe când era fecioară; de aceea, Maria fiind fecioară, Gavriil i-a binevestit. Înșelată fiind Eva, a născut cuvânt pricinuitor de moarte, iar Maria, binevestită fiind, a născut pe Cuvântul în trup, de viață veșnică pricinuitor nouă. Cuvântul Evei a arătat pomul prin care Adam din Rai s-a izgonit, iar Cuvântul născut din Fecioară a arătat crucea prin care tâlharul, în chipul lui Adam, în Rai a fost primit. Deoarece mulți nu credeau că Dumnezeu a născut pe Cuvântul fără sămânță și fără pătimire, de aceea, când Se naște azi din trup pătimitor, a păstrat nepătimitor trupul cel pătimitor, ca să arate că, după cum atunci când S-a născut din Fecioară n-a stricat fecioria, tot astfel și Dumnezeu a născut dumnezeiește ca Dumnezeu pe Dumnezeu-Cuvântul, rămânând neîmpuținată și neschimbată sfânta Lui Ființă. Iar pentru că oamenii L-au părăsit pe Dumnezeu și au cioplit dumnezei în chip de om, cărora le slujeau spre ocara Ziditorului, pentru aceasta Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind, S-a arătat în chip de om, ca să strice și minciuna și să-i facă pe nesimțite să-I slujească Lui”[6].

Iubit popor creștin,

Am redat o parte doar din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur la Praznicul Nașterii Domnului. Ce mai putem noi adăuga? Ce mai putem spune? Decât să luăm aminte la cele ascultate și să ne rugăm ca Domnul să ne lumineze mintea, să ne dăruiască înțelepciune și să ne ajute să avem inimile deschise, ca înlăuntrul nostru să Se pogoare Duhul Sfânt și să Se nască Iisus Hristos – Domnul păcii, Izvorul vieții, Izvorul luminii și al nemuririi, Părintele veacului ce va să fie.

Vă dorim un Crăciun binecuvântat, un An Nou cu multe împliniri, iar Praznicul Bobotezei să ne aducă tuturor bucuria și speranța unui nou început cu Domnul Iisus Hristos – Fiul Cel iubit al Tatălui, iar Duhul Sfânt – Mângâietorul, Domnul de viață Făcătorul, să Se așeze întru noi, să ne curățească de toată întinăciunea și să ne mântuiască.

La finalul acestui cuvânt pastoral, să ne alăturăm cu toții îngerilor și să colindăm împreună cu ei, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), iar cu Sfântul Ioan Gură de Aur să spunem cu inima curată și bună: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” Amin.

Al Vostru, de tot binele doritor

Și pururea rugător către Mântuitorul,

† LUCIAN

Episcopul Caransebeșului

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători și Cuvântări de laudă la sfinți, PSB 14, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, Basilica, 2015, p. 49.

[2] Ibidem, p. 51.

[3] Ibidem, p. 52.

[4] Ibidem, p. 55.

[5] Ibidem, p. 56.

[6] Ibidem, p. 57, 58.