PS Macarie al Europei de Nord, Cetățean de Onoare al Județului Bistrița-Năsăud

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

PS Macarie al Europei de Nord, Cetățean de Onoare al Județului Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a acordat titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Bistrița-Năsăud” pentru nouă personalități marcante care și-au pus amprenta asupra vieții culturale, religioase, economice și sociale din cuprinsul județului. Printre cei nouă nominalizați s-a aflat și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, laudatio fiind rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Astfel, joi, 14 decembrie 2023, în sala de evenimente a hotelului Metropolis din Bistrița, de la ora 10:00, a avut loc ceremonia festivă de decernare a titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Bistrița-Năsăud” pentru persoanele nominalizate, distincțiile fiind înmânate de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

„Ne bucurăm de acest eveniment al Consiliului Județean, prin care dorim să vă mulțumim vouă, dragii noștri, pentru că puneți suflet în tot ceea ce faceți, pentru că munciți și pentru că faceți mândri un județ și o țară întreagă, prin reușitele voastre. Se încheie un an dificil, cu bune și cu rele, dar cu multe realizări importante pentru oameni. (…) Este o onoare pentru mine să fiu gazda unui număr atât de impresionant de oameni de valoare ai județului Bistrița-Năsăud! Întruchipați valori care transcend principii care ne înalță ca societate. Voi, cetățenii de onoare sunteți cei care exemplifică integritatea, empatia și responsabilitatea, iar acțiunile voastre se răspândesc în comunitatea noastră, modelând structura identității noastre colective.

Într-o lume care pune adesea accent pe realizarea individuală, voi, cetățenii de onoare ne amintiți că adevărata măreție constă în slujirea celorlalți. Să recunoaștem și să apreciem cetățenii de onoare dintre noi, pentru că ei ne inspiră să fim versiuni mai bune ale noastre”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.

În semn de apreciere și recunoștință, pentru nobila misiune de păstrare a credinței strămoșești și pentru promovarea spiritului tradițional românesc în cele mai îndepărtate colțuri ale Europei, precum și pentru promovarea județului Bistrița-Năsăud prin acțiunile sale cultural-religioase, Preasfințitul Părinte MACARIE DRĂGOI, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, originar din localitatea Spermezeu, a primit titlul de „Cetățean de Onoare”, numărându-se printre cei nouă cetățeni de onoare ai județului Bistrița-Năsăud, propuși anul acesta. Laudatio a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

„Sunt onorat și recunoscător pentru distincția conferită astăzi, solemn, de cetățean al județului meu natal Bistrița-Năsăud. Este un semn al dragostei și recunoștinței și un imbold de a năzui să dobândim, cu toții, cea mai importantă distincție pe care o poate primi un om în viață: de a fi cetățean al Raiului! Mă simt, în continuare, lăuntric, copil. Un copil al părinților mei, Vasile și Ana. Un copil al părinților mei duhovnicești. Un copil al satului meu natal năsăudean. Un copil al acestor meleaguri. Să protejăm fiecare acest copil lăuntric care se bucură de lucrurile simple, iar, acum, de atmosfera Crăciunului, de o colindă, de un măr, de o binecuvântare a preotului!”, a spus Părintele Episcop Macarie.

Sursa: mitropolia-clujului.ro

Citește despre: