PS Macarie, la Copșa Mică: „Oferim 100 de biciclete copiilor sărmani pentru cei 100 de ani de Românie”
Bucurie mare și emoții pozitive la Copșa Mică, unde Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a înmânat personal celor 100 de copii sărmani bicicletele achiziționate în urma acțiunii caritabile „Pedalând pentru viață”.
Cu acordul și grija ierarhului locului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu, Preasfințitul Macarie s-a aflat joi, 21 iunie 2018, la Copșa Mică, regiune în care sunt derulate de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului, mai multe programe sociale, pentru a dărui copiilor sărmani cele 100 de biciclete achiziționate de la o fabrică din România, în urma chetei organizate printre credincioșii români și scandinavi din Europa de Nord.
Ziua a început cu o slujbă de mulțumire săvârșită de Părintele Episcop Macarie în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Copșa Mică, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și de Părintele Protopop Ovidiu Ioan Găban din Mediaș și de copiii săraci veniți la slujbă împreună cu cei ai casei lor. După rugăciunea de mulțumire, ierarhul român a binecuvântat cele 100 de biciclete stropindu-le cu agheasmă iar înainte de a le oferi darurile copilașilor, a declarat: „Oferim 100 de biciclete copiilor sărmani pentru cei 100 de ani de Românie. Nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin bunăvoința fraților noștri din Europa de Nord, să continuăm seria programelor sociale dedicate copiilor din Copșa Mică”.
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a împărțit personal bicicletele celor 100 de copii, începând cu cei mai mici și continuând cu cei mai măricei. Ierarhul român a îndemnat copilașii să se roage îngerului lor păzitor pentru a fi ocrotiți când vor folosi bicicletele și să se roage pentru cei care le-au făcut bine. Alături de părintele episcop, toți copiii au rostit, împreună, rugăciunile Tatăl nostru, Născătoare de Dumnezeu și Îngerașul. Cum coordonatorul acțiunilor caritabile derulate de Episcopia Europei de Nord în zona Copșa Mică, preotul Petru Acatrinei de la Valea Viilor, precum și unul din copilași, și-au sărbătorit ziua nașterii, s-a cântat La mulți ani, iar cei doi au fost felicitați de toți cei prezenți.