Numeroși credincioși nemțeni au poposit în prima zi a lui Brumărel la Mănăstirea Bisericani din județul Neamț pentru a se închina la moaștele Sfinților Iosif și Chiriac, ocrotitorii așezămânutului monahal, și pentru a se ruga la Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul hramului. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor format din stareți, ieromonahi și preoți din zona municipiului Piatra Neamț, dar și din diferite colțuri ale țării.

În predica sa, Părintele Episcop-vicar a evidențiat câteva trăsături pe care le-au avut cei doi sihaștri, făcând referire totodată la întâlnirea pe care a avut-o Sfântul Ierarh Dosoftei cu Sfântul Chiriac:

Iosif și Chiriac de la Bisericani sunt sfinți care au petrecut în sihăstrie, care au petrecut departe de lume, cu simplitate dar adâncime lăuntrică. Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei, pe care cronicarul Ion Neculce îl vedea blând și smerit ca un miel, avea să mărturisească el însuși sfințenia multor români: pomenește de Rafail și Agapie de la Agapia Veche, pomenește de Daniel de la Voroneț, și în mod deosebit, de Chiriac de la Bisericani, despre care Sfântul Dosoftei spune că „a trăit 60 de ani gol și ticăloșit în munte”, înalt la viețuire, și ale cărui moaște, spune Sfântul Dosoftei, el însuși le-a sărutat. Călcăm așadar pe un pământ care a fost sfințit de oameni puternici în credință și nădejde, de oameni care au trecut, la vremea aceea, de puțini știuți dar de mulți oameni căutați care revăzuseră înalta viețuire, de oameni care rămân ca o mărturie că Dumnezeu lucrează în zilele noastre, iar Dumnezeu, într-adevăr, pune o putere în locul în care omul sfânt se nevoiește, pentru că această putere rămâne dincolo de moartea omului. În această zi de sărbătoare, zi de ocrotire a Mănăstirii Bisericani, care îi are aproape pe Sfinții Iosif și Chiriac, care are ca apropiată sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, prin minunea icoanei de la Bisericani, în această zi de sărbătoare ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să ne acopere și pe noi Maica Domnului, să ne ocrotească sfinții cuvioși, ca să înțelegem minunile lui Dumnezeu în viața noastră și să nădăjduim întru ele.

La sfârșitul slujbei arhierești, după cuvântul de mulțumire rostit de părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul mănăstirii nemțene, cei prezenți au luat parte la sluijba de binecuvântare a noilor clopote ale așezământului monahal și au participat la agapa frățească oferită de obște.

„Izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”

În fiecare an, la început de octombrie, Biserica noastră cinstește Acoperământul Maicii Domnului. Prima atestare documentară a sărbătorii datează din secolul al X-lea. În anul 911, în timpul unei privegheri de toată noaptea în Sfânta Panaghia din Vlaherne, Sfântul Andrei și ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu intrând în biserică, fiind însoțită de Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul. 

Sinaxarul prezintă astfel: „Despre acest lucru s-a făcut încredințare în Constantinopol în împărăția lui Leon cel Înțelept, împăratul cel drept credincios, întru prea slăvita biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. După săvârșirea cântării celei de toată noaptea, într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întâi, fiind de față și mulțimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor”. 

A avut o viață de o înaltă trăire duhovnicească 

Sfântul Cuivos Iosif este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor și întemeietorul mănăstirii cu același nume. S-a născut într-un sat din ținutul Neamț și, de mic, având înclinare spre viața călugărească, a intrat în obștea Mănăstirii Bistrița. Aici a primit tunderea în monahism și a deprins de la părinții bătrâni viața duhovnicească, postul și neîncetata rugăciune. Văzând Cuviosul Iosif că nu are destulă liniște la Mănăstirea Bistrița, a luat binecuvântare de la egumenul mănăstirii și a plecat să se închine la mormântul Domnului din Ierusalim. S-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câțiva ani, sihastru vestit. Aici s-a nevoit într-o peșteră, mai întâi singur, apoi cu câțiva ucenici, răbdând multe ispite. Ducând o viață de o înaltă trăire duhovnicească, și-a adunat în preajma lui 17 pustnici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Țara Sfântă. Dar năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif și-a luat ucenicii și a revenit în Moldova, la Mănăstirea Bistrița.

Cuviosul Chiriac, alături de Sfântul Ierarh Dosoftei

Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peșteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur timp de 60 de ani. Vara și iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputințele firii și ispitele diavolului. Pe acest cuvios l-a cunoscut și Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaște. Este cunoscut ca fiind unul dintre marii sihaștri din Munții Carpați, având o viață pilduitoare: trăirea în desăvârșită lepădare de sine, smerenie și în neîncetată rugăciune. Și-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinții români, cinstiți de popor. Moaștele lui au fost așezate în peștera în care a trăit, peșteră ce se poate vedea și astăzi și în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din țară, sfintele moaștele au fost împărțite.