PS Nichifor Botoșăneanul a slujit în Parohia Poieni, Schitul Duca
În cea de-a XIII-a duminică după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Poieni, din comuna Schitu Duca, județul Iași, Protopopiatul Iași 3.
Credincioșii din Poieni – Schitu Duca, precum și din localitățile alăturate, au participat în această dimineață la slujbele oficiate în parohia lor. După ce a fost întâmpinat de clerici, autorități locale și de credincioși, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a sfințit casa parohială, capela mortuară şi sala de prăznuire.
A urmat, mai apoi, Sfânta Liturghie oficiată de ierarh, împreună cu un sobor de preoți și diaconi în biserica parohială închinată Sfântului Ierarh Nicolae.
La finalul Sfintei Liturghii, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse la lucrările de consolidare și zidire a celor ce au fost sfințite, părintele Cristinel-Gheorghiță Severin a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar tuturor celor care s-au implicat în lucrările de refacere a bisericii, ierarhul le-a acordat distincții de vrednicie.
Scurt istoric
Lucrările la casa parohială au început în anul 2015, după ce a fost demolată casa veche și au fost finalizate în anul 2021. Casa are o suprafață locuibila de 200 mp. și este utilată și mobilată complet.
Casa mortuară a fost construită pe durata anului 2022, are o suprafață de 35 mp, este conform standardelor actuale și este prevăzută cu instalație de aer condiționat.
Casa socială a fost renovată în totalitate și, înafara sălii de conferințe și a bucătăriei, s-au amenajat două camere pentru persoanele din parohie care se afla în situații de urgență (victime ale incendiilor sau ale violenței în familie sau alte situații de risc).