Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită alături de un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul de maici al mănăstirii.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a subliniat: „Zice undeva Sfântul Ioan Gură de Aur că, dacă oamenii şi-ar fi păstrat curăţia, nevinovăţia şi apropierea faţă de Dumnezeu, cea din Rai, nici n-ar mai fi fost nevoie chiar de Sfintele Scripturi. Dumnezeu ar fi transmis voia Sa omului în afară de cuvinte. Pe măsură însă ce oamenii au decăzut, a fost nevoie din ce în ce mai multe cuvinte, din ce în ce mai multe legi, din ce în ce mai multe porunci. Dacă am fi într-un duh autentic de credinţă, atunci cuvintele s-ar împuţina. Doi oameni care se cunosc de multă vreme n-au nevoie să-şi zică multe cuvinte; prin puţine cuvinte deja s-a stabilit o legătură sufletească între ei. Dar în neputinţa firii fiind noi astăzi, e nevoie şi de cuvânt, e nevoie de cuvânt şi în Sfânta Biserică, e nevoie de cuvânt care să ne tălmăcească cele ce Domnul ne transmite prin Sfintele Scripturi, urmând îndemnul Sfântului Apostol Petru. Cei care veniţi de obicei la Sfânta Biserică ştiţi această Evanghelie cu tămăduirea celor doi demonizaţi din Gadara, vă este foarte cunoscută. Primele cuvinte pe care le rostesc demonii sunt «Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?». Vedem că demonii Îl recunosc pe Cel pe Care Îl au în faţă, ştiu cine este. În limba greacă este mai puternică expresia: «Ce părtăşie este între noi şi Tine?». Într-adevăr, nu este nici o părtăşie între împărăţia răului şi Împărăţia lui Dumnezeu, nu pot să existe lumina şi întunericul deodată. Nu poate cineva să zică «Eu sunt al lui Dumnezeu» şi în acelaşi timp să facă cele ale diavolului, nu putem să slujim la doi domni, după cum zice Evanghelia: «Nu puteţi să slujiţi şi lui Dumnezeu şi lui mamona». Nu există nici o legătură între cel rău şi Dumnezeu, între păcat şi virtute. Daţi-I lui Dumnezeu toată viaţa, nu jumătăţi din viaţă, nu părţi din viaţă, şi Dumnezeu va interveni la timp în viaţa voastră, atunci când ştie El că-i mai bine”.

Mănăstirea Cămârzani este situată în comuna Vadu Moldovei, la şapte kilometri distanţă de Fălticeni. Prezenţa sa istorică începe în anul 1863, când boierul Morţun ridică o biserică de mir în conacul său, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, hramul istoric al mănăstirii. Vremurile tulburi o transformă în schit şi abia în anul 1992 Preasfinţitul Părinte Gherasim Putneanul redeschide fostul schit ca mănăstire de maici. În anul 2000, tot sub directa lui îndrumare, începe construcţia bisericii noi, din cărămidă, urmând canoanele stilului tradiţional moldovenesc, care va primi drept zi de prăznuire sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Ca arhitectură, aşezământul monahal este impresionant, cuprinzând biserica mare, clopotniţa, lumânărarul, două paraclise, stăreţia, corpul de chilii, casa pentru pelerini, muzeul şi o serie de ateliere în care măicuţele îmbină rugăciunea cu munca. De bunul mers al  Mănăstirii Cămârzani se îngrijeşte stavrofora Maria Deac, stareţa aşezământului monahal. (Constantin Agafiței)