PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, la Parohia Bohotin: „Pocăința înseamnă nădejde, încredere în puterea lui Dumnezeu”

Arhiepiscopia Iaşilor

PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, la Parohia Bohotin: „Pocăința înseamnă nădejde, încredere în puterea lui Dumnezeu”

În Duminica a II-a din Post, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Bohotin, comuna Răducăneni, Protopopiatul Iași II, județul Iași. 

Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, ierarhul le-a citit celor prezenți rugăciunea de dezlegare. Din soborul co-slujitor au făcut parte pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. protopop dr Iași 2 Marius Daniel Profir și pr. paroh Andrei Iulian.

În cuvântul de învățătură, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul a explicat ce înseamnă cu adevărat pocăința: „Dumnezeu este atent nu numai la cele ce lucrăm, ci chiar și la gândul inimii noastre. De aceea, Evanghelia acestei zile ne îndeamnă să fim foarte atenți a împlini și a dori să trăim fiecare zi, așa cum spunem în rugăciune: «învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi». Ca să reușim acest lucru, e necesar, atunci când ne trezim dimineața, să ne dorim, în primul rând, mai mult decât să fim sănătoși, mai mult decât să ne fie animalele întregi, mai mult decât să-mi învețe copii carte, să-mi doresc să păzesc ziua fără de păcat. Multe în viață se vor schimba dacă vom face așa. Iar dacă din delăsare sau din neatenție am și păcătuit, să înțelegem unde putem obține iertarea păcatelor și, cu această credință, să vin la biserică, să înțeleg că pocăința nu înseamnă doar să-ți pară rău. Și lui Iuda i-a părut rău că L-a vândut pe Domnul, adică s-a căit și s-a dus să dea banii înapoi, dar nu a fost îndeajuns. Pocăința înseamnă nădejde, pocăință înseamnă încredere în puterea lui Dumnezeu de a ne ierta păcatele și de a ne schimba pe noi înșine”.

„Hristos Domnul se ruga ca toți să fim una. Iată, toți suntem una, și lucrul acesta se vede începând de la episcop, preot și credincioși. Toți suntem una, toți suntem o Biserică. Să ne rugăm, așadar, unii pentru alții, să fim uniți într-o singură credință, să ne ținem strâns de această Biserică pe care noi o avem, să fim strâns uniți în credință unii cu ceilalți, reamintindu-ne în felul acesta că, iată, se păstrează credința noastră și se transmite prin mănăstiri, prin parohii. Să ne menținem cu toții în aceeași unitate de credință și aceeași binecuvântare de la Dumnezeu”, a subliniat la final pr. paroh Iulian Andrei.

Citește despre: