Liturghie arhierească la hramul Sfinților Cleopa și Paisie, la Parohia „Învierea Domnului” din Dorohoi

Arhiepiscopia Iaşilor

Liturghie arhierească la hramul Sfinților Cleopa și Paisie, la Parohia „Învierea Domnului” din Dorohoi

Marți, 2 decembrie, Parohia „Învierea Domnului” din Dorohoi a sărbătorit cel de-al doilea hram, închinat Sfinților Cleopa și Paisie. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de preoți și diaconi, în prezența unui număr mare de credincioși.

Înainte de începerea Liturghiei, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru citeț pe Ioan Lucian Clompei, pe seama parohiei. Evenimentul a marcat începutul slujirii sale în cadrul comunității, un pas important pentru un tânăr apropiat de viața Bisericii.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Nichifor a vorbit despre moștenirea spirituală a Sfinților Cleopa și Paisie, doi mari părinți duhovnicești ai Moldovei care au format generații de credincioși și monahi:

Sărbătorim astăzi pe Sfinții Părinți Paisie și Cleopa, ocrotitorii acestei biserici. Părinți pe care mulți dintre noi i-am cunoscut, cărora le-am sărutat mâna, de care ne-am apropiat, al căror cuvânt l-am ascultat și am avut privilegiul să vedem cum lucrează Dumnezeu și în zilele noastre. Pentru că iată, și astăzi, Dumnezeu pregătește oameni care să fie repere și călăuze pe calea celor care Îl caută pe El.

Acești doi părinți au avut multe în comun, dar și lucruri care îi deosebeau. Părintele Cleopa era mai aspru; Părintele Paisie, mai blând,  o completare firească între ei.

I-am cunoscut pe acești părinți. Ne minunăm cum formează Dumnezeu oamenii în jurul nostru și ni-i aduce aproape pentru mângâiere și povățuire. Dacă cel care s-a sfințit — precum Părinții Paisie și Cleopa — se arată binevoitor, îngrijorat de cel care vine la el, gata să-l mângâie și să-i dea un cuvânt de întărire și de nădejde, cu atât mai mult Dumnezeu, Cel care lucrează prin sfinții Săi, este aproape de noi cu grijă, cu mângâiere, cu nădejde. Dacă Dumnezeu i-a sfințit pe ei și ni i-a pus ca pildă de urmat în această viață, Dumnezeu ne arată cât de aproape este.

De aceea ne-a învățat Hristos să-L numim „Tatăl nostru”. Nu „Stăpânul nostru”, deși este. Nu „Domnul nostru”, deși este. Ci „Tatăl nostru”.

Pentru că asemenea unui tată, Se apleacă spre noi, ne cunoaște dorurile și nevoile. Doar atunci nu lucrează Dumnezeu în viața noastră: când vede împotrivire, îndreptățire de sine, necinste, încrâncenare. Dar atunci când vede bunăvoință și că omul caută, Dumnezeu îi arată calea și o face lesnicioasă spre Împărăția cerurilor.

De aceea ne apropiem de sfinți cu bucuria și cu siguranța că, fiind purtători ai harului lui Dumnezeu, lucrează în viața oamenilor cu mângâiere, întărire și lumină pe cale.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, ca și în ziua de astăzi, să-I mulțumim pentru sfinții pe care ni i-a pus pe drum, să-i cinstim, să-i chemăm în rugăciune și să ne bucurăm de ei.

La final, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul l-a hirotesit întru duhovnic pe părintele Sebastian Chifan, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Dămideni, iar părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și slujire. A adresat gânduri de recunoștință preoților slujitori și credincioșilor care, cu statornicie, susțin viața parohiei.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: