PS Părinte Nichifor Botoșăneanul: „Viața creștinului trebuie să fie o pregătire permanentă pentru întâlnirea cu Dumnezeu”

Arhiepiscopia Iaşilor

PS Părinte Nichifor Botoșăneanul: „Viața creștinului trebuie să fie o pregătire permanentă pentru întâlnirea cu Dumnezeu”

Astăzi, în Duminica Învierii fiului văduvei din Nain, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în incinta Catedralei mitropolitane din Iași de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

La slujba oficiată în aer liber au participat, alături de locuitorii din municipiu, și credincioși veniți din alte zone ale țării pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, așezate spre închinare într-un baldachin în curtea catedralei.

După citirea Evangheliei, Părintele Episcop Nichifor a adresat cuvânt de învățătură, în care a subliniat faptul că viața creștinului trebuie să fie o pregătire permanentă pentru întâlnirea cu Dumnezeu: „Pentru cei ce credem, moartea va fi ca un somn. Viața noastră este pregătire pentru acest somn, pentru această întâlnire cu Domnul. Și cum ne pregătim? Încercând să împlinim cuvântul Domnului, să împlinim poruncile Lui. E de trebuință, iubiți credincioși, să citim des Sfânta Scriptură, de e cu putință în fiecare zi. Să o citim cu credință! E de trebuință să împlinim cu nădejde cuvântul lui Dumnezeu, e de trebuință să ne rugăm și să ne împărtășim des. Făcând acestea, Domnul va lucra în noi o înviere și o cunoaștere mai adâncă. «Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie», spunem în Crez. Viața noastră este o așteptare între naștere și trecerea la Domnul, o așteptare de a ne întâlni deplin cu El. Această așteptare însă nu este una pasivă, ne înseamnă o abandonare, ci o pregătire”.

(Video) „Viața noastră este o așteptare între naștere și trecerea la Domnul” – PS Nichifor Botoșăneanul

Citește despre: