PS Veniamin: „În Hristos se împlinesc toate prorociile”
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit duminică, 3 ianuarie 2021, cu ocazia prăznuirii Duminicii Părinților după trup ai Domnului Hristos (stil vechi), Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Pantelimon” din orașul Cahul.
Ierarhul a explicat înțelesul pericopei Evanghelice de la Matei, în care se prezintă Genealogia Mântuitorului. ,,Din cele relatate în Sfânta Evanghelie vedem pe de o parte ideea unui răscumpărător și așteptarea lui Mesia din cele mai vechi timpuri, dar și statornicia și dorința răscumpărării neamului din robia păcatului și a morții. Acest lucru este promis de Dumnezeu lui Adam și urmașilor lui, fiind vestit de prorocii Vechiului Testament care au descris evenimentele premergătoare nașterii Lui Mesia. Evanghelia vrea să sublinieze legătura lui Mesia cu Avraam și cu David, arătându-ne că în Hristos se împlinesc toate prorociile. Această genealogie este prezentată în trei înșiruiri de câte 14 nume, fapt ce întărește perfecțiunea lucrării lui Dumnezeu, pentru că cifra șapte reprezintă perfecțiunea, dar plinirea vremii. În ultima parte a pericopei Evanghelice se relatează împrejurările în care a avut loc Nașterea Mântuitorului, dar și faptul că Iosif a fost încredințat de înger despre Nașterea din Fecioară a lui Mesia. Iosif știa că trebuie să ocrotească pe mamă și pe prunc și că Acesta va fi mare în Israel. Cuvântul prin care toate s-au făcut la început se întrupează din Fecioară la plinirea timpului atunci când sunt îndeplinite toate condițiile. Domnul Hristos vine și schimbă perspectiva, dă sens existenței noastre pământești și ne arată că timpul vieții acesteia trebuie să-l folosim pentru sfințirea noastră, pentru înnoirea puterilor duhovnicești și mai ales pentru apropierea noastră de Dumnezeu". În încheiere, Preasfinția Sa i-a felicitat pe cei care au sărbătorit Anul Nou și a mulțumit pentru prezența la Sfânta Liturghie.