PS Veniamin: „Să ne rugăm pentru pacea lumii!”
În aceste zile de grea încercare pentru frații din Ucraina, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sub, îndeamnă clericii și credincioșii din eparhie să înmulțească rugăciunea pentru încetarea războiului.
„Suntem mâhniți de ce se întâmplă în aceste zile în vecinătatea țării noastre și din cauza încercărilor ce s-au abătut asupra fraților din întreaga Ucraină. Am urmărit cu îngrijorare evoluția din această țară, precum și la nivel european. Să ne manifestam dragostea frățească prin exprimarea solidarității cu poporul ucrainean, cu familiile îndurerate și cu cei refugiați. Să-i purtăm în rugăciunile noastre pe conducătorii drept credincioși și cu frică de Dumnezeu, pe toți cei care luptă pentru apărarea păcii în lumea în care trăim. E trist să-ți părăsești casa și pe cei dragi din cauza războiului și a efectelor produse de acesta. De aceea, împlinind legea dragostei creștine, să-i sprijinim pe cei care au fost nevoiți să-și părăsească familiile și casele. Îndemnăm pe locuitorii din satele din apropierea punctelor de frontieră să ofere refugiaților găzduire și hrană. Mulți dintre noi ne amintim de greutățile prin care a trecut Republica Moldova în anul 1992, când mulți și-au pierdut pe cei dragi în războiul din Transnistria. Să trimită Dumnezeu pe îngerul păcii, care sa ocrotească pe cei întristați și îndurerați, pe cei răniți și traumatizați din cauza războiului. Să dăruiască pace între frați și în lumea întreagă, fiindcă războiul nu este plăcut Domnului, ci este expresia egoismului dus la extremitate, a lipsei înțelepciunii și a indiferenței față de darul vieții făcut de Dumnezeu oamenilor. Doamne binecuvântează și ocrotește victimele războiului, pe cei aflați în refugiu, pe cei de pe câmpurile de luptă și înmulțește darul și harul Tău în viețile tuturor binefăcătorilor, care se solidarizează cu cei aflați în suferință și neajutorați în aceste zile grele, bucurându-le viața prin dragostea lor”.
† Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud