Într-o lume în care depresia a ajuns să fie pe locul doi în lume, devansând chiar și cancerul, vedem din ce în ce mai mulți oameni fără de nădejde, nemotivaţi şi care nu-și mai văd rostul în viață. Prea adesea întâlnim în pragul deznădejdii sau complet deznădăjduiţi şi oameni care se consideră ortodocşi (adică drept-înţelegători). Fie că le-a murit cineva drag, fie că au suferit un eşec în viaţă, fie că se află într-o situaţie aparent fără ieşire, mulţi îşi pierd orice nădejde şi încep să-şi plângă de milă, uitând de Dumnezeu, ignorându-L sau chiar găsindu-L vinovat pentru ceea ce li se întâmplă. Motivele pentru care se ajunge în astfel de situaţii sunt multe. Dar cred că cel mai important este acela că nu căutăm în mod real să avem o relaţie vie cu Dumnezeul Cel viu, relaţie care ne-ar permite să cunoştem şi noi în parte Cine este Dumnezeu!

Prea adesea ne aflăm în situaţia fratelui fiului risipitor căruia tatăl i-a adresat următoarele cuvinte: “Fiule, tu în toată vremea eşti cu mine, şi toate ale mele, ale tale sunt”. Adică acesta nu reuşea să înţeleagă că este fiul tatălui său şi se comporta mai degrabă ca unul din argaţi, mulţumindu-se cu puţin, deşi avea totul. Aşa şi noi, ne mulţumim cu puţin, cu starea de năimiţi (împlinim din cele duhovniceşti doar pentru că aşteptăm răsplată) şi nu ne gândim mai departe, să devenim fii, să intrăm întru Dragostea Domnului nostru. Iar dacă am intra în Dragostea Domnului am înţelege că acest Tată al nostru niciodată nu ne va lăsa. Dacă un tată pământesc (întreg la minte) atât de multe face pentru fiul său, cu cât mai mult Dumnezeul nostru?

Iar pentru a începe să-L cunoaştem pe Dumnezeu, pentru a începe să înţelegem Cine este Dumnezeu, de neapărată trebuinţă este a ne ruga. Iar una dintre cele mai frumoase cărţi de rugăciuni este Psaltirea care cred că poate fi numită pe bună dreptate de nădejde dătătoare. Am ales aici, pentru început, să prezint texte din primele trei catisme care grăiesc de la sine despre Dumnezeul Nădejdii.

                          ***

Ci Tu, Doamne, sprijinătoriul meu ești, slava mea și Cela ce nalți capul meu. 

Nu mă voi teme de mii de noroade, carile împrejur mă împresoară.

Când am chemat eu, auzitu-m-ai Dumnezeul dreptății mele; întru necaz m-ai desfătat, milostivește-Te spre mine și auzi rugăciunea mea.

Și cunoașteți că minunat au făcut Domnul pre cel cuvios al Său. Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. 

Și să se veselească toți cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura, și vei sălășlui întru dânșii, și se vor lăuda întru Tine toți cei ce iubesc Numele Tău.

Și S-au făcut Domnul scăpare săracului, ajutoriu în vremi cuvioase în necazuri; Și să nădăjduiască spre Tine cei ce cunosc Numele Tău, că nu ai părăsit pre cei ce caută pre Tine, Doamne.

Miluiește-mă Doamne, vezi smerenia mea de către vrăjmașii mei, Cela ce mă  nalți din porțile morții.

Că nu până în sfârșit va fi uitat săracul: răbdarea mișeilor nu va pieri până în sfârșit.

Vezi, că Tu durerea și iuțimea socotești, ca să dai pre el în mâinile tale; Ție s-a lăsat săracul, sirimanului Tu ai fost ajutoriu.

Dorirea mișeilor ai auzit, Doamne, la gătirea inimii lor a luat aminte urechea Ta.

Judecă sirimanului și smeritului, ca să nu adauge încă a se mări omul pre pământ.

Întru Domnul m-am nădăjduit; cum veți zice sufletului meu: mută-te în munți ca o pasăre?

Domnul în lăcașul cel sfânt al Său; Domnul, în ceriu scaunul Lui; ochii lui spre cel lipsit privesc, genele Lui întreabă pre fiii oamenilor.

Pentru necazul săracilor și suspinul mișeilor acum Mă voi scula, zice Domnul, pune-Mă-voiu întru mântuire, îndrăzni-voiu întru el.

Tu, Doamne, doară vei păzi pre noi și vei feri pre noi de neamul acesta și în veac.

Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, pentru că Domnul în neamul drepților este.

Sfatul săracului ați rușinat, iară Domnul nădejdea lui este.

Defăimează-se înaintea lui cel ce viclenește, iar pre cei ce se tem de Domnul slăvește; cel ce se jură aproapelui său și nu se leapădă; Argintul său nu a dat în camătă și daruri asupra celor nevinovați nu a luat; cel ce face acestea, nu se va clăti în veac.

Sfinților celor de pre pământul lui, minunate au făcut Domnul toate voile Sale întru dânșii.

Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici vei da pre cel cuvios al tău să vază stricăciune.

Cunoscute ai făcut mie căile vieții; umplea-mă-vei de veselie cu fața Ta, frumuseți în dreapta Ta întru sfârșit.

Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuiești pre cei ce nădăjduiesc spre Tine, de cei ce stau împrotiva dreptei Tale.

Domnul tăria mea și scăparea mea este, și izbăvitoriul meu, Dumnezeul meu, ajutoriul meu, și voiu nădăjdui spre Dânsul: apărătoriul meu, și cornul mântuirii mele, și sprijinătoriul meu.

Lăudând voi chema pre Domnul, și de vrăjmașii mei mă voiu mântui.

Și când mă necăjeam, am chemat pre Domnul, și către Dumnezeul meu am strigat: Auzit-au din lăcașul cel sfânt al său glasul meu, și strigarea mea înaintea Lui va intra în urechile Lui.

Trimis-au dintru înălțime și m-au luat, ridicatu-m-au din ape multe. Izbăvi-mă-va de vrăjmașii mei cei tari și de cei ce mă urăsc, că s-au mai întărit decât mine. Întâmpinatu-m-au ei în ziua răutății mele, și au fost Domnul sprijineala mea, Și m-au scos întru lărgime: izbăvi-mă-va, că m-au voit.

Că întru Tine mă voi izbăvi de năvălnicie, și întru Dumnezeul meu voiu trece zidul.

Dumnezeul meu, fără prihană calea Lui, cuvintele Domnului cu foc lămurite, scutitoriu este tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dânsul.

Dumnezeu Cel ce mă cinge cu putere și au pus fără prihană calea mea, ce săvărșeșe picioarele mele ca ale cerbului și preste cele nalte mă pune.

Și m-ai încins cu putere spre război, împiedicat-ai pre toți cei ce se sculau asupra mea sub mine.

Izbăvi-mă-vei de împrotivă-grăirea norodului, pune-mă-vei cap neamurilor. Norod carele nu am cunoscut a slujit mie.

Izbăvitoriul meu de la vrăjmașii mei cei mânioși; de la cei ce se scoală asupra mea mă vei înălța, de bărbatul nedrept mă vei izbăvi.

Către Tine au strigat și s-au mântuit, spre Tine au nădăjduit și nu s-au rușinat.

Că nu au defăimat, nici S-au scârbit de ruga săracului, nici au întors Fața Sa de la mine, și când am strigat către Dânsul m-au auzit.

Că de voiu și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voiu teme de rele, că Tu cu mine ești: toiagul Tău și varga Ta, acelea m-au mângâiat. Gătit-ai înaintea mea masă împrotiva celor ce mă necăjesc, uns-ai cu untdelemn capul meu, și păharul Tău adăpându-mă ca un preaputernic. Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, și spre a lăcui eu în casa Domnului întru îndelungare de zile.