De ce se zidesc biserici în răsărit şi se dărâmă în apus?

Puncte de vedere

De ce se zidesc biserici în răsărit şi se dărâmă în apus?

    • De ce se zidesc biserici în răsărit şi se dărâmă în apus?
      De ce se zidesc biserici în răsărit şi se dărâmă în apus?

      De ce se zidesc biserici în răsărit şi se dărâmă în apus?

Bisericile creştine, în care sute de mii de oameni în istoria lor îşi pleacă genunchii şi primesc pe Dumnezeu prin Sfintele Taine, sunt pietrele de hotar care împiedică întunericul să se înstăpânească în lume.

În cadrul "Proiectului 200" desfăşurat în Moscova, 27 de biserici ortodoxe sunt în construcţie. Printre ele amintim Biserica Sfântului Spiridon al Trimitundei din cartierul Nagatino, a Sfântului Serfim de Sarov din Pasajul Chokalsky şi altele. Proiectul este o colaborare între statul rus şi Biserica Ortodoxă Rusă şi are ca scop construirea a 200 de noi biserici ortodoxe în Moscova. Este un proiect de o complexitate sporită, însă cele 200 de biserici vor avea un stil unic, făcând parte dintr-un ansamblu arhitectonic care - spun proiectanţii - va creştina văzduhul Moscovei.
Statul rus prin reprezentanţii lui nu putem spune că a fost brusc lovit de o credinţă fără frontiere în Dumnezeu, însă a realizat că religia creştină, religia iubirii şi a păcii, a răstignirii şi Învierii, este singura în măsură să asigure o temelie morală fermă şi statornică poporului rus. De asemenea, valorile tradiţionale ale societăţii: Biserica, şcoala, familia, sunt piloni de stabilitate socială şi politică şi vectorii armoniei şi progresului unui neam. Fără acestea, o naţiune se atomizează, izolându-se de umanitate sau cufundându-se într-un haos imoral şi făcător de moarte. Criza ecomomică, nemulţumirea socială, revoltele, maladiile psihologice, toate sunt efecte ale lipsei de credinţă în Dumnezeu şi al egoismului uman care duce la pieire.
Colaborarea dintre Biserică şi stat nu este o concesie făcută unei categorii sociale, ci garanţia unică a binelui public şi a moralităţii sociale şi personale. Biserica există înaintea statului şi va exista mult după ce el îşi va fi dat obştescul sfârşit (ortul popii). Orice naţiune care îşi neagă rădăcinile valorice, cele religioase în special este condamnat la moarte. Să privim doar la exemplul Franţei, campioana secularizării prin iluminism, care în 20 de ani, spun experţii sociologi, va avea mai mulţi străini decât francezi, majoritatea arabi magrebieni. Deja în Franţa, numărul musulmanilor este mai mare decât a tuturor creştinilor la un loc.
În Europa occidentală sute de biserici sunt lăsate în paragină sau vândute datorită secularizării masive şi lipsei de credinţă. O biserică monolitică separată de mulţimea credicioşilor, militarizată prin vocaţie impusă, redusă la circumstanţe de proprietate, putere sau profit este sortită să intre în piaţa pluralistă a comerţului cu nimicnicie. De asemenea, o biserică atomizată în sute de expresii, fără fundament dogmatic şi supusă anomaliilor sau ororilor veacului devine o asociaţie - fie ea şi profesionistă - de prestări servicii, care poate da oricând faliment.
Construcţia de biserici nu este un moft, nicio obsesie de grandomanie preoţească, ci necesitatea intimă a existenţei spirituale a unui neam, care rezistă pandemiilor numai prin credinţă. Toţi voievozi români au zidit mănăstiri şi biserici şi prin aceasta şi-au păstrat fiinţa naţională şi pământul sfânt. Iar bisericile creştine, în care sute de mii de oameni în istoria lor îşi pleacă genunchii şi primesc pe Dumnezeu prin Sfintele Taine, sunt pietrele de hotar care împiedică întunericul să se înstăpânească în lume.