De ce trăim în cea mai bună dintre lumile posibile?

Relaţia noastră cu banii este mereu ambivalentă. Simultan ură şi iubire.

                 Să luăm de exemplu banii. Relaţia noastră cu banii este mereu ambivalentă. Simultan ură şi iubire. Vrem bani dar ne e temem de felul în care am putea să îi obţinem. Îi ignorăm când îi avem şi îi dorim când nu-i avem. Echivalăm siguranţa cu ei şi ne simţim în nesiguranţă tocmai din cauza lor. Lipsa şi excesul lor sunt deopotrivă admirate şi temute. Am vrea să avem suficient, dar suficient se dovedeşte a fi întotdeauna insuficient.

                O asemenea colecţie de contradicţii ar trebui să ne facă să afirmăm că nu trăim fie şi doar din acest punct de vedere în cea mai bună dintre lumile posibile, dar lucrurile nu stau aşa, ci pentru că această colecţie de contradicţii este posibilă, trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.

                Dacă un lucru atât de trivial şi material ca banii poate da naşterea unei nesfârşite serii de contradicţii atunci viaţa noastră are o bogăţie potenţială de posibilităţi care ne face să fim liberi.

                Să dăm un exemplu mai contextualizat. Criza financiară. Există criză nu pentru că nu mai sunt bani ci pentru că sunt prea mulţi bani. Sunt prea mulţi bani pentru că am vrut să evităm o criză în care faptul că erau prea puţini bani a dus la colaps. Acum sunt prea mulţi bani, mult prea mulţi bani şi de fapt ei nu mai înseamnă nimic, sunt prea mulţi ca să mai însemne ceva. Sistemul nostru financiar, în ciuda aparenţelor, are o natură mai degrabă metafizică decât materialistă, în definitiv se pot tipări oricâţi bani şi nu materia din care sunt făcuţi banii le dă valoarea, ci încrederea că acele bucăţele de hârtie sau biţi de informaţie reprezintă ceva valoros. Expresia „câţi bani dai, atâta face” se aplică chiar şi banilor. Banii au exact atâta valoare câtă le dăm noi. Dar partea interesantă a situaţiei este că deşi fiecare, subiectiv, acordăm mai multă sau mai puţină valoare banilor, valoarea lor obiectivă, adică media tuturor valorilor subiective, nu depinde deloc de aprecierea particulară a unui individ sau a altuia, fie e şeful Băncii mondiale sau un vânzător din bazarul egiptean. Ea este simultan dependentă şi independentă de aprecierile personale ale fiecăruia. Aşa cum nici renunţarea asceţilor la bani nu devalorizează banii, nici faptul că cineva vrea să îi strângă în cantităţi enorme nu îi face mai valoroşi.  

                Banii actuali nu sunt decât o promisiune, promisiunea că în schimbul lor vei putea dobândi altceva. Când pierzi încrederea în această promisiune, banii nu mai reprezintă nimic. Tocmai acest lucru ne face liberi de puterea lor. E nevoie de noi ca să le dăm putere. Aici nu mai e vorba de economie, ci de morală, mai precis de decizia noastră de a acorda sau nu valoare acestei promisiuni.

De aceea criza actuală nu e o criză economică ci una morală. Am decis să credem mai mult în ceea ce de fapt nu e de crezut. Am greşit, dar faptul că putem greşi ne dă şi şansa de a putea îndrepta ceea ce am greşit. Ori chiar acest lucru ne face să spunem că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Lumea în care există libertate.   

Citește alte articole despre: lume, morala, încredere, bani, speranță

Ultimele din categorie