Începem împreună ultima săptămână a postirii înainte de săptămâna numită de Biserică Paștele Crucii, care va începe din seara sâmbetei ce vine. Locul amintit cel mai des va fi Betania. De altfel, după exegeza Părinților, și momentul evanghelic dedicat aducerii aminte de Maria Egipteanca – ungerea din casa lui Simeon – ține tot de geografia acesta specială a Betaniei de lângă Ierusalim. Erau trei Betanii.

Una dincolo de Iordan. Locul Botezului Domnului, dar și punctul de echilibru geografic între ostrovul de trecere a poporului din rătăcirea fugii din Egipt și un deal – descoperit arheologic prin 1985 – în care mulțimea de basilici de epoci diferite, toate cu hramul Sfântul Ilie sau al lui Elisei, consemnează în structuri de piatră adevărul că de acolo, din creșterea aceea de lut, se va fi înălțat la cer Ilie. Locul Botezului Domnului este, așadar, fixat între un punct amintind de Moise – care moare privind de departe Țara Sfântă – și un altul amintind de Ilie – care aduce ploaia, dar și focul ce-l înalță la cer. Între două chipuri de foc ale așteptării focului mesianic. Locul marca un pelerinaj aproape continuu al iudeilor credincioși către Iordan și nu am nici o îndoială că Ioan nu a ales întâmplător valea propovăduirii sale privind venirea lui Mesia. Care, de altfel, a și venit acolo să primească Botezul. 

O a doua Betanie se afla aproape de puțul lui Iacob. După unii exegeți, femeia cea isteață care descoperă mesianitatea Mântuitorului dinaintea samarinenilor făcea parte și ea din colectivul care deservea Betania, casa de oaspeți, comunitatea ospitalieră a celor care veneau către locul de pelerinaj legat de Iacob. Desigur că aici veneau mai puțini oameni. Zona era „rău famată”, un soi de underground social al iudaismului, spațiu în opoziție cu măreția Sionului. Domnul în schimb nu va evita locul, ci îl va transforma – ca tot ce atinge El – în vale înflorită de har. 

O a treia Betanie se afla lângă Ierusalim. Spre ea se îndreaptă des Mântuitorul. E locul de așteptare în liniște pentru a intra în Ierusalim, locul în care va face minunea învierii lui Lazăr. Evangheliile îl surprind prieten cu Lazăr și admirat de cele două surori ale acestuia, Marta și Maria, rămase de-a pururi simbolul teologiei practice și a celei mistice. Aici au loc pregătiri de intrare în Ierusalim în toți anii în care Hristos va face pelerinajul nu doar de Paște. După Tradiție, îndată după Tăierea Împrejur, Sfânta Fecioară și Iosif au înnoptat în Betania acesta cu Pruncul lor în drum spre Nazaret, iar când aveau să fugă de urgia lui Irod, pașii aveau să îi poarte de la Betania, unde se adăpostiseră, spre îndepărtatul Egipt, evitând Ierusalimul.

Cercetări ale arheologilor din ultima vreme ne prezintă ce anume unea cele trei locații. Copiii celor din neamul lui David rămași orfani erau crescuți de către comunitățile lor fiind trimiși într-un soi de orfelinat în zona Qumran, acolo unde activau esenienii. Departe de a fi un partid cu valențe politice, știm că erau o amplă partidă de rigoare în credință, dar și de pedagogie a credinței. Oamenii aceia îi creșteau pe pruncii celor din neamul lui David rămași fără părinți ca și cum ar fi fost părinții lor și le ofereau, după un timp, loc de adăpost atunci când aceștia asumau, asemeni lor, un soi de monahism ospitalier, în care puneau la dispoziția pelerinilor evlavioși și oamenilor în nevoi un spațiu de odihnă și hrană, un spațiu de siguranță pentru călătorii spre și dinspre Ierusalim. Numai cine a fost topit de căldura pustiei din Valea Iordanului, din praful drumurilor vremii ori din însetata vale a Samariei va fi știind ce mult însemna o astfel de casă. 

Cele trei Betanii erau, așadar, locuri prin care duceau drumurile credinței. Vă asigur că nu degenera în turism pelerinajul și că oamenii mergeau să își îndeplinească măsura vocației lor credincioase în siguranță și fără prea mult zgomot. Ba, mai mult, vă asigur că la modul în care a fost relevată organizarea lor, nimeni nu rămânea în afara măsurii iubirii slujitorilor Betaniilor. Înainte de moartea Sa pe Cruce, Domnul avea să împlinească cele ale Cinei, Prânz de Taină, după Poarta Esenienilor, în cartierul acestora, în locul în care se făcea pomenire de mormântul lui David – cum aveau, iarăși, să și ateste descoperirile arheologice. Aproape de casa Cinei avea să se adăpostească Maica Domnului, în casa lui Ioan și a părinților săi. Betaniile fiind legate, astfel, de filonul genetic davidic și de vocația aceasta a adăpostirii celor care-l caută pe Dumnezeu. 

Din acest punct de vedere nu trebuie minimalizată minunea învierii lui Lazăr. Care se va fi impus ca un personaj principal în viața de rugăciune și administrare a ospitalității. Care nu era un necunoscut comunității și care adăpostise ani de zile pelerinii, oamenii care-L căutau pe Dumnezeu venind de departe. Asta și explică de ce vestea învierii lui a cuprins ca un foc viu Ierusalimul. Poate așa înțelegem de ce se spune că Domnul Hristos a împlinit proorociile și în dimensiunea lor geografică, nu doar istorică. Iordanul, Ierusalimul, puțul lui Iacob sunt punctele de reper ale unei mesianități ce își aștepta împlinirea. Și care vine, e acolo, dinaintea lor!