Duminica Sfintei Maria Egipteanca. Din păcate, am pierdut obiceiul de a-i mai citi viața în legătură cu lectura liturgică a Canonului celui Mare. Acolo, cu nodul de lacrimi de pocăință în gât, viața ei cutremură. Un fir de femeie care vindecă de naufragiu sufletele noastre. După unii exegeți viața ei e viața două femei sfinte – și când citești chiar te gândești că ar fi nevoie de multe vieți pentru muntele de pocăință pe care-l pune la picioarele lui Hristos – una dintre ele fiind protopsaltă la Biserica Învierii din Ierusalim. E greu lumii moderne să admită că au existat generații și oameni din ele care au luat în serios Evanghelia. Ceea ce îmi domină gândul după fiecare lectură a Vieții sale – scrisă de Sf. Sofronie al Ierusalimului – ori după ce privesc atent la adâncimea Duminicii acesteia este un sentiment real de curaj în împăcarea cu Dumnezeu.

Femeia aceasta pleacă dintr-o viață greșită. Plăcută, la prima vedere, dar profund rănitoare. Trăiește nu doar de pe azi pe mâine ci de azi pe toate zilele cu o sete de iubire incredibilă. Dincolo de toate gesturile ei de prostituată e o sete pe care Sfântul Sofronie nu se sfiește să o descrie: nerăbdarea de a întâlni Iubirea adevărată! Pe care caută printre oameni și prin gesturile obscurului păcătos. Dar pe care o află în lumina aprinsă de căldură și frig a pustiei.

Vândută de sine pentru a ajunge la Ierusalim, Maria este răscumpărată din păcat de binecuvântarea Maicii Domnului și de puterea convertitoare a Crucii Mântuitorului. Fuge de lume și din lume. Pricepe că Dumnezeu biruie rânduiala firii și dacă firea i se așează liberă la îndemână. Îndrăznesc să spun că femeia aceasta ne arată că oricare dintre marile virtuți ale pocăinței izvorăște din libertate și că fără asumarea libertății Dumnezeu nu lucrează în viețile noastre. Este prima care ne argumentează că Dumnezeu nu e un străin ce privește de departe dezastrul din viețile noastre. Puțini știu că modelul ei avea să fie urmat de sute de femei și că una dintre ucenicele sale târzii ne este astăzi ocrotitoare Țării: Sfânta Parascheva! Și că exigența care le leagă laolaltă este acesta de a iubi cu libertate deplină pe Hristos Iisus. Fără nimic din lumea din care se desprind, cu un preaplin de smerenie lucrătoare întru libertate. 

Și îmi aduce încă un gând. La judecata lumii, Maria Egipteanca e o „ratare” umană. Priviți atent la amănunte și la forța pe care o așează în schimbarea vieții ei. Așa se modifică gena păcatului. Fără tratamente scumpe ori eforturi gnoseologice și fără antrenarea în cursuri de tot felul. Ea are nevoie de Dumnezeu și știe. Nimic din parcursul ei nu mai e legat doar de oameni. Până și Zosima e mișcat spre pustie din voia și rânduiala lui Dumnezeu pentru a afla și transmite un adevăr. Pentru a învia omul trebuie să moară! Iar Hristos e minunea iubirii depline care poate ține vie firea noastră și poate să o educe pentru Înviere! Maria Egipteanca știe. Și rămâne în veac modelul învierii celei vii prin iubire. De aceea e aici, în pomenirea postirii, raza de încurjare pentru toți. La Hristos toți suntem chemați să ne împlinim. Fiecare ridicându-ne din valea plângerii în care ne trăim murirea. Să ne bucurăm tihnit! Hristos e de partea noastră!