Societatea românească dă iarăși în clocot, căci urmează să ne alegem reprezentații în Parlamentul European pentru următorii cinci ani. Privirile și auzul ni le-au asediat, în ultima lună, fel de fel de propuneri, oferte electorale, făgăduințe, nenumărate promisiuni întru mai bine. „Politică!”, vor exclama unii, „Nu ne interesează!”.

S-a spus că nu se cuvine ca Biserica să adopte o atitudine partinică. Așa este! Există prevederi canonice care interzic Bisericii implicarea în politică. Neamestecul nu presupune însă indiferență față de situația socială, culturală, demografică sau economică a națiunii românești; a nu face politică nu înseamnă că trebuie să rămâi nepăsător față de păstrarea  credinței strămoșești, precum și ai altor valori – libertate, independență, democrație – câştigate de înaintași prin sacrificiul lor suprem.

Vasăzică, neutralitatea Bisericii nu reprezintă o capitulare de la lupta poporului pentru un trai decent, liniștit, un mediu propice întemeierii familiilor creștine, creșterii și educării pruncilor – viitorul unei nații – într-un climat de bunăstare spirituală și materială. La acest aspect se referă Sfântul Vasile cel Mare, când se roagă pentru cârmuitorii lumești: „pomenește Doamne pe conducătorii pe care i-ai rânduit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânșii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinței, veghează asupra capului lor, întărește stăpânirea lor, dăruiește-le adâncă și statornică pace, pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta și pentru tot poporul Tău, ca în liniștea lor viață pașnică și netulburată să trăim”. Nu doar el, ci și alți Sfinți Părinți au arătat atenție față de ocârmuirea statală. Pesemne au observat că, prin convingerile, credința și exemplul propriu, liderii politici pot influența atmosfera spirituală, culturală ori social-economică dintr-o comunitate. Din scrierile Sfântului Vasile observăm că, deși nu era întotdeauna de acord cu acțiunile autorităților, niciodată nu le-a negat legitimitatea. Mai mult, spre a arăta chiar necesitatea cârmuitorilor în societatea omenească, sfântul părinte realizează o paralelă între modul de a trăi, de a se organiza al oamenilor şi cel al stupului de albine: ele locuiesc şi muncesc împreună, dar permanent se află sub conducerea unei mătci – a unei autorități, în fond. Tot Sfântul Vasile cere cârmuitorilor să-și exercite atribuţiile cu demnitate, în deplină conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Biserica nu face politică, dar oare membrii săi nu sunt antrenați în mișcările politice? În statul contemporan, cetățenii participă prin vot la procesul guvernării țării. O parte însemnată din ei aparțin unor partide, mișcări, uniuni, blocuri sau altor formaţiuni asemănătoare, create pe baza diferitelor doctrine ori viziuni politice, care năzuiesc să organizeze viața socială în acord cu convingerile membrilor lor. Exercitându-şi puterile primite prin votul popular în urma alegerilor, organizațiile respective pot participa la activitățile structurilor legislative şi executive. Prezența unor convingeri diferite, uneori opuse, precum şi a unor interese contrastante, determină lupta politică, purtată atât prin metode legale, justificate moral, cât şi prin metode ce contravin uneori normelor dreptului public şi moralității creștine.

Potrivit poruncii lui Dumnezeu, Biserica are sarcina de a se îngriji de unitatea fiilor săi, de pacea şi armonia dintre dânşii, de implicarea tuturor membrilor ei în eforturi creative comune. Biserica e chemată să propovăduiască şi să edifice pacea cu întreaga societate românească, împlinind porunca Sfântului Apostol Pavel: „dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii” (Romani 12, 18); „Căutați pacea cu toți” (Evrei 12, 14). Biserica, al cărei cap nevăzut este Însuși Mântuitorul nostru, nu va renunța niciodată la idealul evanghelic de a-și îndemna fiii la unirea prin credință şi iubire: „Vă rog, fraților, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să nu fie în sânul vostru dezbinări; ci să fiţi cu totul uniți în același gând şi-n aceeași dreaptă judecată” (I Corinteni 1, 10).

Pentru Biserică valoarea cea mai înaltă o constituie unitatea sa, ca trup tainic al lui Hristos (Efeseni 1, 23), de care depind mântuirea, viața veșnică a omului. Adresându-se credincioşilor, Sfântul Ignatie Teoforul scrie: „voi toţi sunteți ca o singură Biserică, un singur Altar, un singur Iisus”.

De aceea, în faţa diferențelor, contradicțiilor sau luptelor politice, Biserica propovăduiește pacea şi conlucrarea între oamenii cu opinii diferite, excluzând orice formă de extremism ori acțiunile care, în mod limpede, încalcă normele spirituale și morale ale neamului nostru românesc.

În acest context trebuie să înțelegem preocuparea constantă a Bisericii față de cei ce aspiră să ne conducă. În spiritul acestor idealuri, Sinodul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe a lansat un îndemn părintesc adresat tuturor membrilor ei, chemându-ne la sporită responsabilitate, la chibzuință, la conștientizarea că votul fiecăruia dintre noi înseamnă mandatarea celor ce ne vor reprezenta. E și firesc să ne dorim cârmuitori cu bună credință, atașați valorilor tradiționale ale poporului român, pe care să le apere prin mijloace specifice.

Parafrazând întrebarea retorică a unui cunoscut personaj din opera lui Caragiale: „eu cu cine votez!?”, îndemnul forului suprem al Sfintei noastre Biserici cred că ne lămurește în mod deplin: „Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioșilor ortodocşi ca, în calitate de cetățeni europeni, să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană”.