E vremea întomnărilor cu rod bogat. În lume și în suflet. Vremea aceasta străluminată din anul bisericesc când sufletul mărturisitor și trăitor de Hristos își pleacă genunchii încredințării, stăruind mai întărit în priveghere și în rugăciune pe lângă Sfânta Cuvioasă Parascheva. O iubim, știu, cei mai mulți dintre noi și o numim, și o cântâm, și o rugăm în multe – multe feluri: „floare nevestejită a Bisericii lui Hristos”, „mult folositoare”, „luminătoarea Moldovei”, „aur lămurit”, „leacul durerii”, „mâna vindecării”, „casa ocrotirii”, „raza mângâierii”, „pomenitoare a veacurilor”, „smerenie înaltă”, „crin răsădit în grădina de sus”, „luminătoare a celor ce ne mângâie”, „Vinerea Mare de Toamnă", „Vinerea celor 12 vineri”.

E-un timp numa' potrivit de adăstat „cu capul în mâini, în mijlocul sufletului”, de privit cu mâna streașină la ochi înspre făgăduința veșniciei, că ce-a făgăduit cu grijă părintească Dumnezeu de bună-seamă se va împlini, va să și fie. Ceas de privegheat, măsurat cu secunde-ngenuncheri și clipe de căință! Înalt de adâncă pocăință. Și rugăciune-n stih de acatist, în imn de laudă și mulțumire c-avem pe-aproape sfinți ocrotitori și povățuitori, și că - știindu-le puterea și menirea - s-ar cuveni ca cerul ce s-așterne peste cărările sufletului să nu ne fie încărcat, și obidit, și trist.

S-oprim vâltoarea gândurilor mici și să zăgăzuim slavoslovind nevolnicia, rostind măcar și cel dintâi condac din filele de acatist! 

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi, nevrednicii păcătoși, pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuitorului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare! (Condacul 1, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva)

S-aducem prinos! Și să mărturisim! Întocmai ca-n îndemnul ce încheie Decalogul alcătuit pentru această zi de prăznuire de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic: Mărturisește-ți credința și iubirea față de Dumnezeu, indiferent de consecințe, ca împreună cu îngerii să se bucure duhul tău. (10)

Citind și recitind Decalogul acesta, îndemnul de final mi-a atins sufletul cu duioșia inegalabilă cu care-o face încredințarea din imnul paulin al iubirii, din Epistola întâia către Corinteni: Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (I Corinteni 13, 13)

Mărturisește-ți credința și iubirea față de Dumnezeu!  E statornicită aici, în doar vreo câteva cuvinte,  o întreagă pedagogie divină, „iconomie” spre desăvârșire, erminie pe înțelesul celor din vremelnicie a încuvântării, a înnoirii noastre lăuntrice prin împărtășirea de Hristos-Cuvântul. Precum ne și îndeamnă cu un alt prilej duhovnicesc Părintele Arhiepiscop: Fii purtător de veșnicie în Hristos, prin credință, nădejde și iubire!

C-așa spun sinaxarele, și filele de cronic' a Bisericii, și rugăciunea nemaizăticnită a celor pentru care Sfânta Parascheva s-a dovedit a fi adevărată făcătoare de minuni. Și-așa aflăm și-un alt arhieresc îndemn: Plămădește-ți ființa în aluatul nemuririi printr-o viață pământească trăită în duhul evangheliei înfăptuite. (1)

Și ce frământătură frumoasă și tămăduitoare, din grâul curat al iubirii de Dumnezeu și de semeni, a fost viața Sfintei Cuvioase Parascheva! Am și citit într-o carte ce-i este închinată și mi-a fost drag gândul acesta: Era frumoasă Sfânta Parascheva! Frumoasă ca sfântă. Frumoasă ca om. Frumoasă întreagă. (Părintele Constantin Necula, Sfânta Parascheva. Izvor de Har și Binecuvântare) 

Știm bine că nu-i era străină așezarea-n fapte a imnului iubirii, că lacrimile sale au înflorit pustia, iar rugăciunile ei au alinat veacuri întregi suferințele celor aflați în nevoie. Așa încât, vă rog să-ngăduiți acum să luăm la pasul gândului primenitor și adumbrit de dorul de-Adevăr și filele de acatist ce i s-au închinat, că-i fiecare cuvânt înmiresmat de tămâia rugăciunii și de prearoditorul dătător de viață har în ele, și-ndemnurile înșirate-n Decalogul engramat pe viața și pe viețuirea ei, ce lasă să se întrevadă, ca printr-o țesătură molcomă de borangic, urmele pașilor chemați să se așeze statornic și statornicit pe Cale. 

Culegem sfat arhieresc: Transformă-ți trupul în locaș al Duhului Sfânt, răstignind firea pământească, ca numai Hristos să trăiască întru tine. (2) Și-ar fi îndeajuns să ni se ridice pe vârfuri sfios rugăciunea și să privească îndrăzneț și cuminte la cuvintele cu care imnograful o așază pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în inima lumii, icos după icos, condac după condac: „înțeleaptă fecioară”, „porumbiță cuvântătoare”, „suflet îngeresc în trup fecioresc”, „liman lin și neînviforat” (icos 1); „rodul pocăinței” (icos 4); „cununa adevărului” (icos 8); „smerenie înaltă” (icos 11); „făclie luminoasă”, „rază cerească” (icos 12).

Sau: Luptă-te cu răutatea acestei lumi orbită de patimi și fărădelegi, ca faptele tale bune să fie răsplătite la arătare. (3) Și după pilda vieții sale să învățăm să trăim măcar și-n parte și-alte cuvinte cu-nțeles, așa de la-ndemână!  Să fim, să devenim, oamenilor să le fim „leacul durerii”, „mâna vindecării”, „casa ocrotirii”, „raza mângâierii”, „cortul îndestulării”, „rourarea fierbințelii” (...) „privighetoare neadormită”, „stea luminoasă”, „scară izbăvitoare” (icos 6).

Și: Împarte avuția ta săracilor și astfel virtutea milosteniei se va sălășlui și în sufletele celor care vor să urmeze calea cea bună. (4) Ca în aducerea-aminte mărturisită în cel de-al zecelea icos: „Zidurile casei părinților tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai luat, făgăduindu-te a îmbrățișa viață monahicească; pentru aceasta și depărtându-te de toată dezmierdarea și plăcerile lumești, haina cea scumpă cu a cerșetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ți părinții ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare.”

Ori o chemare la dezrădăcinare din păcat, ca în povața de aici: Smulge-te din amăgitoarele ispite ale vieții pentru a primi strălucire de la împăratul Hristos. (5) Ne-ar fi cu-asupră de măsură încredințare, de-am și dori să răspundem la o astfel de chemare, destăinuirea vredniciei delicate, dar mucenicești: „Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite; fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos, și primește cântarea aceasta: Bucură-te!” (icos 2)

Ne-ncearc-ades îndoiala și e nestăvilire de-ntrebări prin unghere de gând și prin sertarele poate prea rar descolbăite ale sufletului. Pentru un timp ca acesta, primit-am astăzi sfat: Fii cu sufletul plin de credință asemenea unei făclii care luminează calea semenilor spre pământul făgăduinței. (6) Și-aflăm în acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva și cale de-mplinire povățuitoare:

Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare și rugătoare către Maica lui Dumnezeu;

Bucură-te, ascultătoare a preoților cucernici;

Bucură-te, grabnică ajutătoare a străinilor;

Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniților;

Bucură-te, milostivă povățuitoare a văduvelor;

Bucură-te, învingătoarea dușmanilor;

Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor! (icos 2)

La o primă strigare a gândului, am înnumărat, în înșirarea de îndemnuri ca boabele în metanier, din Decalogul alcătuit acum de Părintele nostru Arhiepiscop,  40 de idei și concepte teologice – dogmatice,  pastorale, catehetice, morale, duhovnicești, dovedite și inspirate, toate-toate, de călătoria Sfintei - supranumită „crin răsădit în grădina de sus” - dinspre vremelnicia de-„aici” până la învederarea sălășluirii sale în veșnicie. Între acestea și: Lasă pe Duhul Sfânt să se sălășluiască în sufletul tău, căutând mereu în cinste și adevăr sfințenia vieții. (7) Și e acesta adevărul mărturisit între cele dintâi, în chiar icosul întâi: „Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale.” 

Să ne-o închipuim, v-aș ruga, pășind sfios pe cărările inimii, purtându-ne prin noi, de mână, ca pe copii. C-așa pot oamenii-nvăța încă de-aici și începând de chiar acum dezmărginirea. Călăuziți și vegheați îndeaproape de Sfânt și de sfinți. Și-am și începe să-mplinim îndemnul de aici: Fii pildă de evlavie, de smerenie și răbdare în suferință, și de ascultare necondiționată a voii lui Dumnezeu. (8)

Iar dintre orizonturile de lumină prin care descoperim tainica fire a Sfintei noastre, pildă de ascultare nestrămutată a Cuvântului lui Dumnezeu, de netrecut sub tăcere le știm a fi: desprinderea de bogăție și, mai apoi, de familie și apropierea de Mirele Hristos; răbdarea de netăgăduit a ascezei și lumina neistovitei rugăciuni; îndelung primenirea sufletului în nevoința Țării Sfinte și slobozirea de îngereasca arătare spre a se întoarce în Patria sa; plecarea din pustie și așezarea „la îndemâna vestirii, acolo în taina locurilor natale unde oamenii nu o recunosc”; începutul  prin moarte al unui nou șir de nevoințe, călătoria de la țărmul Mării în racla minunilor sale, supusă Mirelui Hristos până dincolo de moarte, pas cu pas urmând harta ascultării poruncilor Sale. 

De-aceea și neîncetat cuvine-se să-i cântăm: 

Bucură-te, smerenie înaltă;

Bucură-te, fecioară neîntinată;

Bucură-te, comoară nedeșertată;

Bucură-te, maică prealăudată;

Bucură-te, mântuirea cea smerită;

Bucură-te, lauda celor cinstiți;

Bucură-te, mângâierea celor nenorociți;

Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;

Bucură-te, buna mea sfătuitoare! (icos 11)

Cu toții bine-știm că sfințenia nu poate fi pusă în lanțuri. Dorul de ea începe deodată cu cerul ce se coboară în inimă, înainte ca inima să se prefacă-n  cer. Și anevoiosul drum de-ntors către Casă, către prispa frumuseții dintâi, are nevoie de un sfat bun și înțelept ca acesta: Dăruiește faptele tale bune lui Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților, pentru scopul înalt al desăvârșirii și sfințeniei. (9)

Și parcă și răsare-n urma rostirii gândului și-un alt îndemn, apostolesc, din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru: Fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii. Că scris este: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (1, 16). 

Va fi știut, se bineînțelege, și Sfânta atât de des și de înalt de adânc cinstită și chemată-n rugăciune de popor, Sfânta Vineri, un astfel de-adevăr. Gând cu iubire părintească revelat, spre a fi cu grijă așezat în cuget și-n fapte urmat, ca pe un imn de ridicat încredințarea în picioare în vinerea sufletului. Și-apoi, după vădirea dumnezeiască a sfințeniei sale, sute de ani în șir, a auzit și ascultat, aude și ascultă, murmurate sfios, îngânate c-un dor neapus de Bun și Drept Dumnezeu sau cu părerea de rău rostită zbuciumat în piept, ectenii ca acestea înlănțuite în doxologii. Și-nmănuncheată fiecare cu un ecou sfios și duios: Bucură-te! Bucură-te! Bucură-te! 

Mărturisește-ți credința și iubirea față de Dumnezeu (...) ca împreună cu îngerii să se bucure duhul tău. Sunt zilele acestea dintre cele în care un „crin răsădit în grădina de sus” cutreieră duios și frumos pe cărările inimilor întâlnite în cale. Și pe cărările inimii tale. Ridică-ți, om bun, către el privirea înduioșată de dorul înveșnicirii și lasă glasul inimii să cânte din nou și din nou: Bucură-te! și Aliluia!. Iar mersul prin pulberea lumii să ne fie ca odinioară drumul celor doi îngândurați către Emaus, cu aura încredințării-n el, cu frământata liniște a descoperirii: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? (Luca 24, 32) Că-s Scripturile toate adeverite și adevărate în viețile sfinților toți. Și-n viața Preacuvioasei noastre Maici, a mult-milostivei Parascheva, de bună-seamă!

Mărturisește-ți credința și iubirea! Și  un „crin răsădit în grădina de sus” va-nflori și pe cărările inimii tale. 

prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie