Familia creştină, încotro?

Puncte de vedere

Familia creştină, încotro?

    • Familia creştină, încotro?
      Familia creştină, încotro?

      Familia creştină, încotro?

Zguduită din temelii de fenomene precum proliferarea violenţei domestice şi a divorţului, plecarea la muncă în străinătate, abandonul copiilor, pericolul legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, familia creştină riscă, pe zi ce trece, să-şi piardă orientarea spirituală. Războiul împotriva familiei se duce, azi, pe mai multe fronturi, iar roadele se văd la tot pasul.

Răul începe să se manifeste, în rândul copiilor, încă de pe băncile şcolii. Violenţa, analfabetismul, consumul de alcool şi stupefiante, vulgaritatea limbajului şi a gesturilor nu mai reprezintă fenomene izolate. Lipsiţi de susţinerea şi educaţia oferită în sânul familiei, copiii sunt nevoiţi să facă faţă singuri tuturor acestor provocări. Lucru deloc uşor, mai ales când şcoala tinde să devină - din instrument de formare a caracterelor – un instrument de deformare, de pervertire şi manipulare.

Şi cum să nu fie aşa, cândnumeroase şcoli găzduiesc activităţi de distrugere a copiilor, precum cele organizate de Fundaţia „Tineri pentru Tineri”, în cadrul cărora cei mici sunt familiarizaţi cu cele mai abjecte noţiuni privind sexualitatea umană şi „recompensaţi”, la sfârşitul cursurilor, cu prezervative şi broşuri care promovează avortul şi contracepţia?! De asemenea, propaganda homosexuală este acceptată şi tolerată în unităţile de învăţământ, un exemplu în acest sens reprezentându-l sărbătorirea, pentru al patrulea an consecutiv, a „Lunii homosexualilor”, la Colegiul bilingv „George Coşbuc” din capitală, unde a fost organizată şi prima paradă gay dintr-o şcoală publică.

Astăzi, efortul celor implicaţi în astfel de activităţi dă „roade”: violurile în rândul minorilor s-au înteţit, consumul de pornografie a devenit îngrijorător, avorturile au devenit un fapt banal, iar fenomene precum „Harlem Shake” (un dans de o vulgaritate fără seamăn) nu mai deranjează pe nimeni. Iar cei care ar trebui să fie mentori, educatori şi modele nu mai pot discerne între bine şi rău, fiind prinşi ei înşişi în tăvălugul care mişcă azi lumea.

Nu mai are rost să vorbim despre lipsa respectului faţă de bătrâni sau faţă de cei în neputinţă. Nici pedagogii nu se mai preocupă de educaţia copiilor în şcoli, dar nici părinţii, ocupaţi cu munca sau cu afacerile, nu se mai interesează de copiii lor.

Astfel, în 2011, aproximativ 85.000 de copii au avut părinţii plecaţi la muncă în străinătate, potrivit statisticilor Ministerului Muncii. 54.304 familii din România au cel puţin un membru care munceşte afară, iar în aproximativ 16.000 dintre acestea ambii părinţi sunt plecaţi. Fenomenul copiilor lăsaţi singuri acasă de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate capătă accente tot mai dramatice. Pe lângă depresie, şcolarii mici sau adolescenţii sunt chinuiţi de boli de stomac, migrene fără leac sau chiar diabet. Mulţi psihologi vorbesc deja despre "sindromul Italia", o mâhnire permanentă, asociată cu dureri fizice cronice. De asemenea, psihologii susţin că 80% dintre copiii lăsaţi în grija rudelor se îmbolnăvesc grav, pur şi simplu de dorul părinţilor. Depresia neobservată îi poate face pe însinguraţi să-şi dorească moartea.

Să amintim şi o altă metodă de distrugere a familiei, şi anume mass-media. Ziarele, posturile de radio şi televiziune şi internetul s-au transformat, în ultimii ani, din mijloace de informare în masă, în mijloace de control şi manipulare a societăţii. Desigur, cel mai mare impact îl are televizorul, devenit şi cea mai distructivă armă pentru suflet. Nemaiîndeplinind funcţiile de divertisment, informare şi educare a publicului, televiziunea a reuşit - prin avalanşa de emisiuni şi filme care abundă în vulgaritate, senzaţional, erotism, agresivitate etc.- formarea omului nou, spălat de tot ce e bun. Devenit sclavul televizorului, tânărul primeşte, fără niciun discernământ, toate informaţiile distructive transmise prin intermediul programelor urmărite. Imagini pătimaşe, demonice, de multe ori triviale ajung să fie considerate “normale”, iar privitorul, captiv în lumea virtuală, să nu mai vrea şi chiar să nu mai poată evada din ea. Televizorul devine “educatorul” tinerilor noştri, în timp ce adevăraţii educatori, părinţii, îngenunchiaţi ei înşişi în faţa idolilor medicatici, nu mai pot forma caractere. Copiii reprezintă cele mai vulnerabile victime ale programelor TV, ale desenelor animate cu personaje monstruoase, ale filmelor erotice sau ale publicităţii vulgare. Ei îşi însuşesc, de timpuriu, valorile promovate prin televiziune: goana după bani, materialismul, senzualitatea, vulgaritatea, ura faţă de semeni, arivismul.

Studiile arată că, în prezent, copiii sunt foarte expuşi la pornografie. petrecându-şi timpul liber în faţa televizorului şi urmărind, chiar şi alături de părinţi, programe cu tentă sexuală explicită. Procentele sunt alarmante: 70% dintre copiii români de gimnaziu sunt expuşi la imagini şi mesaje perverse şi degradante când navighează pe internet, 45% dintre copiii români au accesat fie din întâmplare, fie intenţionat site-uri cu nuditate şi pornografie, 13% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani au vizionat un film pornografic (peste jumătate din ei au folosit televizorul în acest scop), în timp ce 1% dintre copiii români au vizionat până la vârsta de 6-8 ani filme pornografice.

Care sunt armele pe care le putem folosi în acest război nimicitor, care are drept miză suflete copiilor noştri? Care sunt “leacurile” pentru însănătoşirea familiei creştine, celulă a societăţii şi a Bisericii? Doar prin renunţarea la idolii moderni (hedonismul, consumismul, puterea, banii) şi prin întoarcerea la credinţă ne mai putem salva familiile, copiii şi neamul. Să o facem, până nu e prea târziu.

“Criza vieţii de familie este un fenomen general în lume, ca urmare a slăbirii credinţei în Dumnezeu. Mijloacele de întărire a familiei creştine sunt cele cunoscute din totdeauna: mai multă credinţă în Dumnezeu, mai multă rugăciune, post, spovedanie regulată, Sfânta Împărtăşanie cu rânduială, citirea cărţilor sfinte şi naştere de copii. Toate acestea salvează familia. (…) Se poate spera într-o echilibrare creştină a familiei numai atunci când creştinii vor avea credinţa dreaptă în Dumnezeu, frica de Dumnezeu şi, mai presus de toate, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Atunci vor asculta de Evanghelie şi vor avea milă de sufletele lor şi ale copiilor lor.” (Arhim. Cleopa Ilie)