Asemenea Mariei din Magdala ori Mariei din Betania – sora sa de viață și misiune – Marta rămâne una dintre cele mai luminoase chipuri feminine ale istoriei Evangheliei și ale umanismului Bisericii primare. O interesantă teologie a casei avea să o impună gândirii creștine drept protectoare a femeilor care îngrijesc casele ori a celor care lucrat-au odinioară în hanuri și astăzi în hoteluri. „Găzduitoare” prin definiție, Marta impune o re-povestire a vieții sale, măcar atât cât ne îngăduie o zi din postirea prin care trecem. O găsim mereu lângă sora sa, Maria, și fratele Lazăr. Sigur că tot ce am povestit în zilele trecute rămâne valabil. Probabil orfană, de neam davidic, asumă cu cei doi misiunea de a fi gazde osteniților și hrănitoare flămânzilor. Așa o și descoperim în Evanghelie dintâi (Luca 10, 38-42). Hrănind pe Domnul cu fervoarea unei femei deprinse cu munca și care intuiește Cine anume este la masă. Dă tot. Și pare supărată – poate chiar este – atunci când Maria, sora sa, pierde șirul slujirii și se așează, parcă prea mult, în slujirea ascultării cuvintelor Cuvântului. Ea dă tonul sufletelor celor care se așează în slujire cu tot sufletul și întreaga lor putere umană. O văd gospodină și extrem de dispusă în a sluji meselor celor flămânzi. E un om frumos. Soluție vie la tot nihilismul de muncă în care se scaldă lumea modernă. Atunci când Îi cere Domnului să mustre pe sora sa, Maria, care devenise meditativă, primește ea mustrarea cu dragoste a Domnului: „Marto, Marto...”. Traducerea în tonul zilei de astăzi ar fi „te grijești și te agiți pentru multe...”, arătând faptul că Domnul vede și cântărește pozitiv inima ei bătând pentru slujire. Dar și că, în contextul dat, în care El vestea Evanghelia, era mai bine să asculte propovăduirea decât să pună masa. Parcă vedem chipul îmbujorat al Martei și gestul de prindere de mână, încurajator, al Mariei care nu, nu se vede mai bună decât sora sa. Putem intui lumina de bucurie din ochii Mântuitorului. Încurajează munca Martei, dar premiază ascultarea Mariei care „partea cea bună” și-a ales. 

Învățăm de la Origen (Fragmentul 80 la Evanghelia de la Ioan) că Marta nu se oprește din muncă și că ea este mereu pregătită să întâmpine pe Domnul Hristos. El argumentează aceasta cu primirea Lui de către aceeași Marta la venirea în Betania, a patra zi după moartea lui Lazăr, pe stradă, în afara casei îndoliate. E mintea limpede. Pare că ceartă pe Hristos – cam  cu același ton de iubire prin care și El îi comunicase valorizarea Mariei – dar și cheamă cu iubire îngrijorată pe Maria care „sta în casă și se ruga”. Ea pare mereu „afară” din casă, mereu afară din meditație și rugăciune, dar și afară din melancolie, din durerea frântă în lacrimi a morții fratelui său. E curajoasă și pare să fi preluat, oarecum, funcția de lider al casei. Funcție pe care Domnul i-o recunoaște din plin prin cuvinte, atitudine și acțiune. Sfântului Vasile cel Mare (Regulile Mari, 20) îi revine prima dată meritul de a remarca în ce mod mustrarea Domnului pentru „agitația” sa o cheamă să mănânce din hrana acordată de Hristos măcar pe cât a mâncat Hristos din hrana pe care ea i-o servește. Și tot el va consemna – amănunt pe care l-am auzit des folosit în poemul Canonului celui Mare – cum surorile restaurează în ochii noștri preocupările pentru cele văzute, lăsate vii, dar crescute spre cele nevăzute. Nu, nu suntem veniți pe lume doar pentru a ne umple burțile și a ne hrăni visele de mărire. Ci suntem chemați să împlinim minunata contemplare asupra tainelor dumnezeiești. Hristos nu ceartă preocuparea Martei, ci prețuiește contemplarea Mariei. 

Textul ce-mi aduce, însă, aminte an de an despre simplitatea exegezei bucuroase a acestui chip este din Imnele fecioriei (26, 2-3) al Sfântului Efrem Sirul: „Fericită fii tu, Marta, care fără odihnă/ slujești (Luca 10, 40) Celui de care universul întreg se înfricoșează!/ Tu hrănești Depozitul (awsra) care dă gratuit / Pâinea cea vie oamenilor./ Binecuvântată fie sora ta pe care (Domnul) în tăcerea liniștii a învățat-o (Luca 10, 39); /și fratele tău, pe care (Domnul) fremătând de cutremur l-a redat vieții/. Prin voi, sunt încurajați cei divizați, ce nu sunt în unitate, / să se unească cu unica iubire (b-had hubba)./ Binecuvântată fii tu, Marta, pentru franchețea ta/ iubirea care ți-a deschis gura ți-a dat-o! (Luca 10, 40)./ Pentru acel fruct (pera) gura Evei a fost închisă/, în timp ce se ascundea printre copaci (Gen. 3, 8)./ Fericită fie gura ta, a cărei voce răsună cu iubire puternică/ în ospățul (banchetul) în care Dumnezeu șade la masă/ Tu ai fost mai mare decât Sara, care a slujit îngerilor (Gen 18, 1 ș.u)/ tu ai slujit (servit) pe Domnul Universului”. Marta devine, astfel, modelul slujirii ce-și caută timpul rodirii. 

Un text din secolul VI, Omilie la Ioan 12, 1-12, propune doi termeni care diferențiază cele două surori. Marta mărturisește – omologhia, iar Maria dăruiește mirul prin acțiunea sa – ergasia, răsturnând ceea ce știm. De fapt, Maria cea mistică lucrează aducând mir, spălând picioarele cu lacrimi și ștergându-le cu șervetul cel mai de preț, părul ei. Marta mărturisește cu iubirea ce freamătă în grija sa, în cuvintele tremurând de emoție și încredere: de ai fi fost aici, fratele meu Lazăr, prietenul Tău nu ar fi murit... Hristos o vede ca pe un iconom inimos. Înțelege și zbaterea ei și durerea de a-L hrăni pe Hrănitorul făpturii. Ea cere mereu răspuns. Muncește și vede în ochii Mântuitorului încurajare. Cere. Și i se dă. Cuvintele ei dureroase însoțesc voința Mântuitorului de a-i învia fratele. 

Sunt texte memorabile în Sfinții Grigorie cel Mare, Augustin ori Ambrozie, în cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur ori în cele ale misticului Meister Eckhart (Sermones). Eu le-am aflat în cartea Marinellei Perroni (Marta di Betania - „Io credo, Signore”, San Paolo, 2020, 140 pg.). Și mi-am întărit, prin ele, convingerea că Marta este așezată în miez de postire ca o armătură a lucrării în ajutorul aproapelui fără a căuta alta decât bucuria Celui care împarte sărăcia cu săracul, tristețea cu cel trist, durerea cu cel îndurerat... Cred că modelul Martei, alături de cel legat de Maria și Lazăr, oferă lumii cheia pentru criza actuală. Slujirea, rugăciunea și responsabilitatea morală. În afara acestora, lumea e încă în pragul morții. Cu ei suntem în plină trăire a minunii învierii ce deschide mormântul din coasta Golgotei. Ei sunt frații Învierii, prevestind Învierea.