Meseria de slăbănog

De prea multe ori meseria noastră este de slăbănog. Este meseria redundantă de a da vina pe alţii, de a aştepta totul de la ceilalţi, de a te scuza la nesfârşit.

În lumea noastră există mulţi paralitici care nu îşi etalează evidenţa rănilor sau a slăbiciunilor lor. Este vorba desigur nu de paralizia trupului ci de slăbănogirea sufletului, prin patimi şi păcate săvârşite iar şi iar, până ajungem să ne complacem în propria nefiinţă. Boala lipsei de putere de mişcare devine un firesc malign al vieţii, obişnuinţa de a primi totul de-a gata, de a da vina întotdeauna pe alţii de propriile greşeli, de a acuza pe ceilalţi şi de a scuza sinele închircit în propriile limite.

Slăbănogul din Evanghelia de la Ioan era bolnav de 38 de ani. Se obişnuise cu durerea şi o accepta fără nicio problemă. Uneori viaţa de paralitic poate deveni psihic confortabilă, sursă de auto-victimizare şi de acuzare a celorlalţi. În 38 de ani, acest om devenise imun la revărsările de har ale îngerului vindecător, rămăsese singur împotriva durerii şi a morţii. Însă ceea ce este mai trist rămăsese singur înaintea lui însuşi. De aceea, Mântuitorul îl întreabă: Voieşti să te faci sănătos? Prin aceste cuvinte Dumnezeu arată povara uriaşă de neputinţă care parazitează şi paralizează viaţa noastră şi mişcarea noastră către Hristos. Sunt oameni care nu vor să se vindece, se simt bine în propriile idiosicrazii şi neputinţe, devin oameni ai limitei niciodată atinse.

Scăldătoarea de la Vitezda s-a extins dumnezeieşte în Biserică şi a devenit cristelniţă sfântă care iartă toate păcatele până la Botez şi Tron de Spovedanie care şterge toate petele de pe suflet şi curăţă sfinţitor inima. Acum nu numai un înger se pogoară peste ape, ci mii de arhangheli şi miriade de îngeri stau împrejurul Tronului ceresc, pe care Îngerul de Mare Sfat, Fiul lui Dumnezeu izvorăşte vindecare veşnică. Acum nu numai cel care intră mai întâi, ci toţi cei ce vin la apele vindecătoare ale Spovedaniei, primesc puterea unei vieţi noi şi nemuritoare. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă noi ne vom aminti păcatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar dacă noi le vom uita, Dumnezeu şi le va aminti”. Spovedania este, aşadar, judecata universală, anticipată în infinitul iubirii lui Dumnezeu, care şterge orice păcat mărturisit prin pocăinţă şi anulează pedeapsa înstrăinării omului de Dumnezeu.

De prea multe ori meseria noastră este de slăbănog. Este meseria redundantă de a da vina pe alţii, de a aştepta totul de la ceilalţi, de a te scuza la nesfârşit, de a sta imobil, paralizat în propriile neputinţe şi păcate, suferind de pareză spirituală şi privind cu invidie la cei care se mântuiesc. Această meserie trebuie abandonată imediat şi definitiv, printr-o lucrare totală, care implică deopotrivă mintea, sufletul, viaţa, trupul şi lucrarea noastră. Rugăciunea neîncetată, postul liberator, milostenia sinceră, smerenia adâncă, aşteptarea activă, deschiderea de a primi harul, bunătatea fără cusur, tăcerea plină de mulţumire, cuvântul rostit pentru zidire, toate aceste sunt în măsură să ne disponibilizeze din meseria ingrată (adică fără de har) de paralitic de serviciu şi să ne ajute să ne mişcăm liber în urcuşul nostru către Dumnezeu.

De la același autor

Ultimele din categorie