Omul, stăpân și rob al tehnologiei

 

Biblia afirmă că tot ceea ce Dumnezeu a creat este bun foarte. Adică bun pentru scopul pentru care a fost creat.

Recentul accident aviatic, în care 2 oameni au murit și 5 sunt serios afectați, este un nedorit prilej (din multe altele) de a analiza raportul dintre om și tehnologie.

Biblia afirmă că tot ceea ce Dumnezeu a creat este bun foarte. Adică bun pentru scopul pentru care a fost creat.

Tehnologia se încadrează perfect în această descriere. Neutră din punct de vedere moral, ea devine bună sau rea funcție de modul și scopul în care este folosită. Tocmai de aceea, există reguli (nu mă refer strict la cele tehnice) foarte clare de folosire a ei. Este zona unde religia, prin morală, se întâlnește cu știința.

Astfel, chiar și uitându-ne la ultimele două accidente relatate de Neptun TV, sesizăm cel puțin două reguli clare: nu conduci beat și nu zbori în condiții incerte (am înțeles că pilotul-victimă, Adrian Iovan, avertizase repetat asupra stării tehnice riscante a aeronavei).

Fiind descoperitor și creator al tehnologiei, omul se crede dumnezeul tehnologiei. Pe undeva, este adevărat, întrucât noi avem dăruit chipul Creatorului, adică suntem mici creatori, la rândul nostru. Dar nu suntem numai stăpâni ai ei. Am greși enorm să ne închipuim că ea face doar ce vrem. Cel mult, ea face ce poate și ce i se cere, dar în niște condiții foarte clare. Din acest punct de vedere, omul este robul propriilor invenții, fiind nevoit să se supună acestor condiții. Când nu o face, tehnologia îi poate deveni periculos de ostilă.

Consecințele grave ce pot apărea trebuiesc însă asumate. Căci, ca și în morală, recunoașterea propriilor greșeli poate duce la îmbunătățirea condițiilor de existență ale omului. Altfel lașitatea, corupția și amatorismul vor avea efecte nocive greu de stăvilit.

Deși individualismul urlă din ce în ce mai tare prin noile ideologii socio-politice, realitatea este că la nivel planetar, național, local, comunitar etc. noi, oamenii, sutem interconectați, depinzând unii de alții. Iar tehnologia facilitează acest adevăr. Orice folosire greșită a ei se poate întoarce împotriva noastră.

 

 

De la același autor

Ultimele din categorie