Cum răspundem noi iubirii lui Dum­nezeu şi iertării pe care ne-o dăruieşte? Iertând pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pen­tru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să fa­cem acelaşi lucru cu aproapele nostru. Dacă este să ne asemănăm cu Dumne­zeu în ceva, aceasta este puterea de a ier­ta. Noi nu suntem nici fără de început ca Dumnezeu, nu suntem nici atotputer­nici, nu suntem nici Lumină, nu suntem nici Adevăr, nu suntem nici Cale, nu suntem..., nimic nu suntem. Suntem... pământ suntem! Dar Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când ier­tăm. Puterea de a ierta este însuşire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc, ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeş­te Dumnezeu lumea.

Până la venirea lui Hristos nu puteau oamenii să ierte, dar prin moartea Sa şi prin harul pe care l-a vărsat asupra lu­mii ne-a dat această putere şi această bu­curie: de a ierta pe cel din faţa noastră.

(Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006, p. 70)