"Răbdarea are mireasmă binecuvântată"

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

"Răbdarea are mireasmă binecuvântată"

La sărbătoarea hramului Sfintei Parascheva din acest an preoţii de la mai multe parohii din Iaşi i-au binecuvântat și i-au încurajat pe oamenii aşezaţi la rând pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva.

Slujitorii sfintelor altare au stat de vorbă cu oamenii şi i-au încurajat să aibă răbdare în continuare după cele peste zece ore de stat în picioare. Această activitate este coordonată de Sectorul de Misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. "Eu nu am împărtășit cuvântul meu, ci am ascultat cuvintele pelerinilor, pentru că răbdarea, puterea de care au dat dovadă și fețele lor senine au rolul de a mă întări și pe mine. Sunt convins că cetatea Iașului se întărește zilele acestea, în primul rând datorită prezenței lui Dumnezeu, a Cuvioasei Paracheva, a Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, dar și a prezenței pelerinilor, pentru că întotdeauna răbdarea are mireasmă binecuvântată. Întotdeauna jertfa te determină să încerci și tu mai mult decât ai făcut în ziua de azi sau în ziua de ieri. Este un exemplu pentru noi, de aceea eu zic că trebuie să le mulțumim lor. Iată că Iașul se binecuvântează și se întărește luând în zilele acestea model de la răbdarea dumnealor. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe ei. De aceea eu zic că astăzi eu nu dăriuesc, ci primesc", a spus pr. Gheorghe Manole de la parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi, care ne-a mărturisit cum au primit pelerinii prezenţa preotului la câteva sute de metri de baldachinul Cuvioasei Parascheva. "Am fost puțin sceptic, deoarece nu știam ce să le spun oamenilor, dar ei m-au învățat pe mine. Văzând bucuria lor, am fost inspirat de atitudinea acestora și le-am spus că înseamnă că că  răbdarea lor aduce bucurie în suflet. Și așa este. Răbdarea, osteneala şi jertfa, bucură sufletul. După ce muncești, mult mai bucuroasă și fericită este odihna care urmează. Sunt convins că pelerinii aceștia, care vor ajunge la miezul nopţii la sfintele moaște pentru a se închina, vor fi plini de bucurie și mântuire în inimă. Deja se anticipează și se vede bucuria pe fețele lor. Este oboseală, este încercare, mai sunt și suferințe ale trupului", a adăugat pr. Gheorghe Manole.

Citește despre: