Ce frumos a rânduit Dumnezeu lucrurile în viața mea de când o am pe Sfânta Parascheva alături!
Ce frumos a rânduit Dumnezeu lucrurile în viața mea de când o am pe Sfânta Parascheva alături! La scurt timp după ce am venit la Iași, la facultate, l-am cunoscut pe cel care avea să devină soțul meu. A fost dragoste la prima vedere și am simțit că a fost mijlocirea Sfintei Parascheva și a Sfântului Mina, sfinți pe care amândoi îi iubeam încă dinainte să ne cunoaștem. Când ne-am căsătorit, i-am luat ca ocrotitori ai familiei noastre. Și au continuat să ne ajute în fiecare moment al vieții noastre de familie.
Prima „întâlnire” cu Sfânta Parascheva a fost în 2004. Eram în tren, în gara din Iași, și niște prieteni mi-au povestit cu emoție despre ea. Deși a fost o întâlnire la distanță, am simțit chemarea ei tainică. Atunci a răsărit în inima mea dorința de a veni la facultate la Iași, dorință care s-a împlinit un an mai târziu, când am devenit studentă la Facultatea de Teologie. Ajutorul și îndrumarea ei le-am simțit neîncetat de atunci.
În timpul studenției, fiind atât de aproape, mergeam zilnic să vorbesc cu ea, să îi spun bucuriile și greutățile și să îi cer ocrotirea. O simțeam ca pe o soră mai mare. Și m-a ajutat de fiecare dată când am avut nevoie: la examene, în a găsi găzduire, în obținerea unui loc de muncă, în a întâlni oameni minunați cu care am păstrat legătura până astăzi. Mare bucurie și binecuvântare am simțit când am avut prilejul să stau la raclă de hram și să văd miile de pelerini care vin cu dragoste să se închine. Se citea emoția pe chipul fiecărui om, emoție pe care o simțeam și eu din plin.
Ce frumos a rânduit Dumnezeu lucrurile în viața mea de când o am pe Sfânta Parascheva alături! Nu pot să descriu cât de binecuvântată mă simt și nu am cuvinte pentru a mulțumi îndeajuns. La scurt timp după ce am venit la Iași, la facultate, l-am cunoscut pe cel care avea să devină soțul meu. A fost dragoste la prima vedere și am simțit că a fost mijlocirea Sfintei Parascheva și a Sfântului Mina, sfinți pe care amândoi îi iubeam încă dinainte să ne cunoaștem. Când ne-am căsătorit, i-am luat ca ocrotitori ai familiei noastre. Și au continuat să ne ajute în fiecare moment al vieții noastre de familie.
Un alt moment important în care am simțit puterea rugăciunii Sfintei Parascheva fost în 2014. Aveam un copil de 4 anișori și ne mai doream copii, dar nu veneau. Atunci am mers la racla ei, chiar în zilele acelea frumoase în care o sărbătorim, și ne-am rugat. Chiar și băiețelul nostru s-a rugat cu ardoare, pentru că își dorea mult un frățior sau o surioară. Iar eu mi-am spus în gândul meu: „Dacă va veni curând un copilaș, nu e nici o îndoială că este ajutorul Sfintei și dacă va fi fetiță, îi vom pune numele Parascheva”. Și la sfârșitul lunii octombrie – deci după câteva zile! – minunea s-a întâmplat și am rămas însărcinată cu fetița noastră, Parascheva. Bucuria a fost și mai mare, pentru că după un an, tot în preajma zilei Sfintei Parascheva, Dumnezeu ne-a mai dăruit o fetiță.
În aceste zile minunate de sărbătoare, în care o cinstim pe Sfânta Parascheva, mă cuprinde o stare de bucurie, pentru că îmi amintesc de binecuvântările revărsate din plin asupra mea și a familiei mele. Și de fiecare dată când este ziua ei, este o mare sărbătoare și pentru familia noastră.
Anul acesta se împlinesc 15 ani de când m-a chemat la Iași, de când o simt vie și lucrătoare în viața mea, de când o am ca pe o soră mai mare. Mulțumesc, Cuvioasă Parascheva, deși sunt nevrednică de ajutorul tău. Mulțumesc pentru soțul minunat, pentru copilașii noștri iubiți, pentru ocrotirea și mijlocirea ta și te rog să fii alături de noi și de acum înainte! Bucură-te, nădejdea noastră cea tare, Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare! (A. A., Iași, 2019)