Raqqa – un oraș de lacrimi

Religia în lume

Raqqa – un oraș de lacrimi

Ziua poate începe cu o vizită la tribunal și se poate termina cu o donare forțată de sânge. Pentru că sunt foarte mulți militanți răniți în urma atacurilor, localnicii sunt forțați să doneze sânge. Pentru femei, Raqqa este o închisoare uriașă. Nu pot pleca din oraș dacă au sub 45 de ani, iar multe dintre ele sunt folosite drept sclave sexuale de către extremiști.

Anul 2014 a fost pentru locuitorii din regiunile estice ale Siriei ceasul încercării în credință. Principalul oraș, Raqqa era locuit până în anul 2013 în majoritate de către creștini aparținând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei și a întregului Orient, dar și Bisericii Siriene Iacobite. Încă din luna ianuarie 2014, orașul a fost cucerit de către luptătorii Al Nusra, afiliați mai târziu Statului Islamic. Peste o mie de creștini au fost arestați, zece biserici au fost incendiate, fiind scoase la licitație în mediul online numeroase obiecte sacre. Școli, spitale și case aparținând creștinilor au fost pur și simplu confiscate, fără drept la replică.

În luna august a anului 2014, orașul a fost cucerit definitiv, fiind izolat de restul localităților siriene. Informații cutremurătoare provin de la singurul jurnalist care a fost acceptat în orașul cucerit, activistul Abu Ibrahim Raqqawi de la CNN. Textul redactat după vizita în Raqqa descrie o stare de groază:„Pe scurt: atacuri aeriene, execuții, donări de sânge forțate și femei obligate să se căsătorească cu luptătorii Statului Islamic. Extremiștii nu sunt doriți în oraș. Este o viață tristă acolo, nu sunt locuri de muncă, dacă se întâmplă să fii găsit pe stradă, ești forțat să mergi să te închini într-o moschee. Raqqa este măcelărită în tăcere.

Numai în primele luni ale anului, cel puțin 40 de oameni au fost executați pentru că erau luptători în Armata Liberă Siriană. Ziua poate începe cu o vizită la tribunal și se poate termina cu o donare forțată de sânge. Pentru că sunt foarte mulți militanți răniți în urma atacurilor, localnicii sunt forțați să doneze sânge. Pentru femei, Raqqa este o închisoare uriașă. Nu pot pleca din oraș dacă au sub 45 de ani, iar multe dintre ele sunt folosite drept sclave sexuale de către extremiști. Raqqa este împărțită în două: zona civililor este despărțită de zona jihadiștilor, printr-un zid. Străinii care se alătură jihadiștilor pentru a lupta primesc bani, case și mașini scumpe. Însă, dacă încearcă să fugă, sunt executați public. Islamiștii le iau pașapoartele. Dacă încearcă să fugă din oraș, sunt prinși imediat și executați”.

Citește despre: