Răsplata de 30 de secunde pentru o răbdare de 15 ore

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Răsplata de 30 de secunde pentru o răbdare de 15 ore

„Vă rog, vă rog, mai repede! Trebuie să înțelegeți că așteaptă încă atâția oameni în ploaie! Vă rog!”, strigă jandarmul, cu o mână întinsă spre scările  de ieșire. Mădălina coboară încet scările baldachinului în care se află raclele celor doi sfinți, primește cu sfială iconița și firele de busoioc de la tinerii voluntari din capătul scărilor, se întoarce cu fața spre acoperământul îmbodobit cu flori, își face semnul crucii, în timp ce ochii, încet, încet, i se umezesc, cu gândul la cea care a îndemnat-o să vină tocmai de la Târgoviște la Iași, pentru a se închina Sfintei Cuvioase Parascheva:„E chiar așa cum mi-a spus bunica! Sfântă Parascheva, ajut-o să se însănătoșească!”

30 de secunde. Acesta a fost timpul, în medie, în care un pelerin, după ce a așteptat zeci de ore la rând în frig și ploaie,  s-a  putut închina în zilele hramului Sfintei Cuvioase  Parascheva la racla cu moaștele Cuvioasei și ale Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos. 30 de secunde în preajma rămășițelor sfinților, o iconiță, niște vată sfințită, câteva fire de busuioc și pelerinajul s-a terminat. Sau nu?

Sâmbătă, 13 octombrie 2012, ora 23.00.  În ploaia măruntă ce se așterne , fumul de tămâie de la racla cu moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Teofil se ridică ușor spre cer, odată cu rugăciunile pelerinilor ce își așteaptă liniștiți rândul spre închinare. În străduța din capătul baldachinului cu sfintele moaște, dau peste Leonard Pop, din Satu-Mare, elev în clasa a XII-a la profilul Matematică-informatică, bilingv engleză, a Liceului „Ioan Slavici”, care a venit pentru prima dată anul acesta la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, alături de un grup de cincizeci de pelerini, majoritatea prieteni. „Nu aveam de gând să vin, dar îndemnat de apropiați, m-am hotărât să iau ceva din economiile pe care le aveam și să merg să mă închin la racla Sfintei Parascheva. Deși am stat cincisprezece ore, în picioare, a fost o experiență unică. Nu pot exprima în cuvinte ce am simțit, pot doar să redau cuvintele unei doamne, care urcând alături de mine scările spre racla cu sfintele moaște, a spus că parcă ar urca spre scările Raiului. Asta am simțit și eu, că sunt foarte aproape de Rai”, îmi spune Leonard zâmbind. În urma lui Leonard, mă întâlnesc cu Ștefan Aștefanei din Târgu Neamț, proprietar al unei firme de transport, prezent pentru al cincilea an consecutiv la hramul  Iașiului: „știu că dacă vin aici la Cuvioasă și mă închin de ziua ei, duc cu mine acasă, la familie, toată bucuria de aici. Nu am venit aici să mă rog, am venit să mulțumesc.”

„Sfinții merită orice sacrificiu”

În mulțimea de credincioși din curtea catedralei ce ascultă slujba Privegherii, îmi atrage atenția liniștea și lumina chipului unui tânăr cu barbă, potrivit de statură, îmbrăcat într-o pelerină de ploaie.  Aflu de la el că-l cheamă Liviu și că este programator în București. Întrebându-l ce anume l-a determinat să bată atâta drum de la București la Iași pe o vreme așa mohorâtă, îmi răspunde liniștit și apăsat că „sfinții merită orice sacrificiu, întrucât ei au făcut ceea ce noi nici măcar nu gândim. Măcar atât putem face, să ne închinăm lor și să-i rugăm să ne ajute să le urmăm exemplul. Trebuie să știm cu toții că greutățile nu le putem depăși singuri, ci doar în comuniune cu Dumnezeu. Or sfinții tocmai asta fac: ne duc cu gândul spre Cer”. Spusele lui Liviu îmi sunt întărite de Lidia din Constanța, de profesie consilier bancar, care îmi mărturisește că în momentul când a atins racla cu moaștele sfinților, a simțit „o mare bucurie și liniște sufletească, o eliberare de păcate și foarte multă speranță”.

„Gândurile cu care am venit aici s-au schimbat în momentul când am ajuns la racla Sfintei în gânduri mai bune. Simt în fiecare an o chemare din ce în ce mai mare să descopăr calea adevăratei credinței și să vin la Sfânta Parascheva, lucru pe care nu-l pot explica. Pur și simplu așa simt, că trebuie să vin”, îmi spune Florin, de profesie aviator. Ținând strâns în mâini iconița cu Sfânta Parascheva și Sfântul Teofil, Maria din Bacău, de doar șase anișori, micuță și firavă, a venit alături de mama ei să se închine la Cuvioasă „pentru ajutor și pentru note bune la școală”. Mama Mariei, cu lacrimi în ochi, îmi mărturisește că vine la racla Cuvioasei de mai bine de 12 ani, pentru „ușurare sufletească și pentru ocrotire din partea Cuvioasei. Simți mântuirea mult mai aproape în preajma raclei”.

30 de secunde i-au fost suficiente tâlharului Dismas de pe cruce, prin credință, să-i ceară Mântuitorului Hristos mântuirea. Și a primit-o: a fost primul pământean ajuns în Rai. Pelerinii prezenți pentru câteva clipe lângă raclele sfinților, sunt în preajma lui Dumnezeu, Cel care S-a preaslăvit în rămășițele pământești ale celor care I-au închinat viețile. Iar în preajma lui Dumnezeu, timpul nu există, există doar intervalul dintre chemarea Lui și răspunsul omului. În cazul acesta, 30 de secunde omenești sunt mai mult decât suficiente pentru pelerinul autentic să spună:„Doamne, pentru rugăciunile sfântului căruia mă închin, ajută-mă să fiu pentru totdeauna alături de Tine. Amin”.