Rătăcită și în pericol de a o ataca lupii, o femeie regăsește calea cu ajutorul Sfântului Nicolae

 

Maria Petrovna s-a rugat şi a început să plângă de frică. Peste tot domina tăcera, nu era ţipenie de om, doar stelele străluceau în întunericul cerului... Deodată, a auzit zgomotul unor roţi undeva, în apropiere.

Maria Petrovna a început să creadă în Dumnezeu cu ajutorul Sfântului Nicolae, în urma unui incident.

Aceasta se hotărâse să facă o vizită rudelor de la ţară. Nu a mai fost niciodată la ele până atunci însă, pentru că în acea perioadă fiica și ginerele plecaseră în Crimeea, iar cei doi nepoți erau într-o tabără, s-a simțit singură și și-a spus: „O să-mi vizitez familia de la ţară”. A cumpărat daruri şi a trimis o telegramă, rugând neamurile că în ziua următoare să vină să o întâmpine la gara din Lujki.

Însă, odată ajunsă la Lujki, a descoperit că nimeni nu ajunsese după ea. Ce avea să facă? Un paznic din gară a sfătuit-o:

- Puneţi-vă bagajele în sectorul bagajelor de mână, doamnă, şi mergeţi direct de-a lungul acestui drum în jur de opt sau chiar zece kilometri, până ce o să vedeţi o pădure de mesteceni, iar lângă ea sunt doi pini singuratici pe un deal. Întoarceţi-vă chiar acolo şi veţi vedea o cărare. În spatele ei este un drum din lemn. Veţi străbate drumul şi veţi ieşi din nou pe cărarea care vă va duce spre o pădurice. Veţi putea merge printre mesteceni numai puţin şi veţi ajunge în satul pe care-l căutaţi.

- Iar lupii?, a întrebat reţinut Maria Petrovna.

- Sunt şi lupi, nu o să vă mint. Însă nu se vor atinge de dumneavoastră ziua-n amiaza mare. Iar către seară ar trebui să fiți deja ajunsă.

Maria Petrovna a pornit la drum. Se născuse la ţară însă, după douăzeci de ani la oraş, nu mai avea obiceiul mersului pe jos. A obosit repede. A mers, a tot mers – nu zece, ci cincisprezece kilometri şi nu a văzut nici cei doi pini, nici mestecenii, nici pădurea.

Soarele a dispărut dincolo de pădure şi a început să se facă frig. „Dacă aş putea să întâlnesc pe cineva...”, se gândea ea. Nu era nimeni! A început să-i fie frică. Dacă va apărea vreun lup? Poate că deja a depăşit demult cei doi pini sau poate că urmau să apară...

A început să se întunece. Ce ar trebui să facă? Să se întoarcă? Nu ar face decât să ajungă din nou la gară, în zori. Ce încurcătură!

- Sfinte Nicolae, vezi ce mi s-a întâmplat! Ajută-mă, scumpul meu Sfânt Nicolae, sau mă vor sfâşia lupii pe cale…

Maria Petrovna s-a rugat şi a început să plângă de frică. Peste tot domina tăcera, nu era ţipenie de om, doar stelele străluceau în întunericul cerului... Deodată, a auzit zgomotul unor roţi undeva, în apropiere.

- Dumnezeule, cineva trece pe drum!

Maria Petrovna s-a îndreptat spre zgomotul auzit. A mers şi a văzut doi pini pe dreapta – şi cărarea care ducea la ei.

- Îl pierdusem! Şi iată drumul. Ce bucuroasă sunt!

Pe drum a văzut o căruţă trasă de un cal. Un bătrân era în ea. Semăna cu o păpădie învăluită în lumină, i se vedeau doar spatele şi părul alb.

- Sfinte Nicolae, eşti chiar tu!

A început să plângă şi s-a năpustit ca să prindă căruţa, însă aceasta ieşise deja din pădure. A alergat, strigând din răsputeri:

- Aşteaptă!

Căruţa plecase deja. Maria Petrovna a ieşit din pădure alergând. A văzut câteva căsuţe, cu oameni în vârstă aşezaţi pe buştenii de dinaintea ultimei căsuţe. Ea i-a întrebat:

- A trecut cumva un bătrân cu părul grizonat chiar acum, cu căruţa?

- Nu, dragă, nu a trecut nimeni, iar noi suntem aici de vreun ceas.

Maria Petrovna a simţit cum cade din picioare. S-a aşezat pe pământ, fără să zică nimic, numai inima îi bătea tare, iar ochii îi erau înlăcrimaţi. A rămas jos un timp, a întrebat unde era căsuţa neamurilor ei şi s-a dus liniştită.

Ultimele din categorie