Rechizite pentru copiii din comuna Stăniţa, judeţul Neamţ
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Protopopiatul Roman, în colaborare cu Primăria comunei Stăniţa, judeţul Neamţ, a venit vineri, 23 septembrie 2016, în sprijinul copiilor proveniţi din familii defavorizate care învaţă în şcolile din această comună.
Astfel, şcolarii au fost încurajaţi să frecventeze cursurile şi să evite abandonul şcolar. În urma anchetelor sociale efectuate de cadrele didactice ale şcolilor din comuna Stăniţa, peste 300 de elevi au primit în dar rechizite şi dulciuri la început de an şcolar. „Biserica încurajează copiii proveniţi din familii defavorizate în vederea frecventării cursurilor şi evitării abandonului şcolar. Activitatea se înscrie în seria manifestărilor social-educaţionale pe care Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului le desfăşoară în cadrul programului «Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!», ediţia a IV-a“, a menţionat părintele Dragoş Munteanu, protopop de Roman.