Rechizite pentru sute de copii din Bacău
Sute de elevi din parohiile băcăuane au venit duminică, 10 septembrie 2017, la Biserica Narcisa din Bacău pentru a primi rechizite şcolare şi pentru a se ruga înainte de începerea noului an şcolar. Daruri au fost oferite şi în Parohia „Sfântul Andrei Criteanul“ din municipiul Bacău.
Elevii din mai multe parohii băcăuane au umplut duminică, 10 septembrie, curtea Bisericii „Sfântul Dumitru“ - Narcisa. Aceştia s-au rugat alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în contextul începerii anului şcolar. Întâlnirea ierarhului cu părinţii şi copiii din zona de sud a municipiului Bacău a consemnat şi debutul în urbea bacoviană a unei noii ediţii a proiectului „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“, desfăşurat în această perioadă în toate oraşele importante ale eparhiei. Prin intermediul acestuia, la iniţiativa chiriarhului, prin implicarea preoţilor şi a parohiilor, Biserica susţine tânăra generaţie pentru a-şi putea continua studiile, oferind elevilor rechizite şi ajutor material şi financiar la început de an şcolar. „Să avem conştiinţa că facem parte dintr-o instituţie divino-umană, care ne ajută să purtăm de grijă celor care nu au posibilităţi. Să-i îndemnăm şi pe cei mai puţin credincioşi să vină la cunoaşterea Adevărului şi la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Mă bucur că acest proiect începe aici, la Bacău, de la această biserică. Să vă binecuvânteze Dumnezeu pe voi, tineri, pe voi, părinţi şi educatori! Fie ca toată viaţa voastră să fie împlinită în perspectiva mântuirii!“, a spus, printre altele, ierarhul. Tot duminică, proiectul eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“ s-a desfăşurat şi în Parohia „Sfântul Andrei Criteanul“ din Bacău, prin implicarea preotului paroh Gabriel Radu-Ichim şi a preotului slujitor Daniel-Ionel Marari. Câteva zeci de copii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine şi apoi, la final, a fost oficiată rânduiala slujbei la începerea anului şcolar. Părinţii au fost îndemnaţi să susţină copiii, întrucât este nevoie de o creştere spirituală a tinerilor în comuniune, prin intermediul Bisericii şi al Şcolii.