Reîncep întâlnirile studențești la Biserica Sfinții 40 de Mucenici din Copou
Odată cu începutul noului an universitar, la Biserica Sfinții 40 de Mucenici din Copou (lângă Facultatea de informatică) reîncep întâlnirile studențești „Tineri în dialog”.
Aflate deja în al treilea an consecutiv, aceste întâlniri își propun să ofere studenților din Iași un cadru în care ei să se întâlnească și să se regăsească alături de alți tineri care împărtășesc aceleași valori. Considerăm că este foarte important pentru un tânăr, mai ales pentru un student în anul I, care vine în Iași dintr-o altă localitate, să simtă că nu este singur și că are un grup de prieteni care să-i ofere suport și să-l acompanieze pe perioada studenției.
Prima întâlnire va avea loc joi, 3 octombrie 2019 de la ora 17.00. După ce vor cânta Paraclisul Maicii Domnului cei prezenți vor avea parte de un atelier introductiv susținut de Vasile Bostan, trainer acreditat ANC.
Întâlnirile vor continua și în săptămânile următoare, calendarul proiectului cuprinzând conferințe cu invitați speciale, ateliere și prezentări tematice.
Totodată, în fiecare zi de joi din cursul anului universitar, dimineața de la ora 06.30 la Biserica Sf. 40 de Mucenici studenții sunt invitați să participe la Sfânta Liturghie săvârșită de Pr. Teodor Astancăi.
(Pr. Andrei Grosu)