M-am căsătorit devreme. Puţin timp după aceea au apărut şi copiii: o fată şi doi băieţi gemeni. Însă căsnicia mea nu mergea: soţul meu bea şi mă bătea. Când copiii au început să meargă la şcoală, m-am apucat şi eu de băut. A trebuit să schimb multe locuri de muncă din această cauză. Și eu, și soţul meu ne dădeam seama că nu procedăm bine, însă nu aveam puterea să ne oprim. Tot mai des eram internată în spital, la dezalcoolizare. Îmi era milă de copii, dar, dacă se întâmpla să beau doar un păhărel, nu mă mai opream zile întregi. Simţeam cum pier şi că nu voi mai putea scăpa de iadul acesta. Toţi se aşteptau să mor cât de curând.

În urmă cu trei ani, la serviciu, şefa noastră, în faţa colegilor mei mi-a dat o iconiţă cu chipul Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni, spunându-mi: „Lena, roagă-te. Priveşte în ochii Sfântului Nicolae şi cere-i ajutor”. Mi-a dat şi apa sfinţită. Am început să mă rog din tot sufletul meu chinuit. Mă rugam acasă, pe stradă, în maşină, şi peste tot iconiţa era cu mine. Slavă Domnului! Rugăciunile mele au fost auzite.

Mi-am rupt un picior şi am rămas un timp acasă, bolnavă. Când am putut să merg m-am dus la biserică şi am povestit preotului ce se întâmpla cu mine. El mi-a explicat că trebuie să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. După ce am primit Sfintele Taine, viaţa mea s-a schimbat brusc în bine. Dumnezeu mi-a dat putere şi răbdare. Am încetat să mai beau. Tot mai des mergeam la biserică, şi anume la paraclisul Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni.

De profesie sunt patiser-cofetar, toată ziua lucrez în picioare, iar după fractură aveam dureri îngrozitoare. Peste un timp mi s-a diagnosticat şi artroza încheieturii şi a trebuit să fiu urgent operată. În spital am stat opt luni. Cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut şi peste aceasta, doar că soţul meu continua să bea. Eu nu încetam să mă rog. Când m-am externat, medicii mi-au spus: „Trebuie să-ţi schimbi locul de muncă”. Acum aveam şi o infirmitate, iar un alt serviciu nu puteam găsi.

Din nou m-am dus la paraclisul Sfântului Nicolae. Acolo am cumpărat o carte despre minunile şi nevoinţele stareţului Zaharia. Din ea am aflat despre Pravila Maicii Domnului şi am început s-o citesc. Şi s-a întâmplat minunea! Am venit la Catedrala Învierii, unde m-am spovedit şi m-am împărtăşit. După slujbă m-am apropiat de părinte pentru binecuvântare şi să-i spun să se roage pentru mine ca Dumnezeu să-mi dea un serviciu bun. După o clipă de tăcere, părintele mi-a spus: „Noi avem nevoie de un bucătar. N-aţi vrea să lucraţi la noi?”.

Am căzut pe gânduri. Nu ştiam ce să fac. Acolo unde lucram îmi promiseseră un apartament: locuiam cinci persoane într-o garsonieră. Dar, bineînţeles, am acceptat oferta părintelui, căci mă rugasem mult Maicii Domnului pentru un post şi Dumnezeu mi-l trimisese. Cei de acasă s-au împăcat cu gândul, iar cunoscuţii şi colegii m-au condamnat.

În prezent lucrez ca bucătar la biserică. Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am lăsat de băutură și țin toate posturile. Iar nu demult şi soţul meu s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Sperăm că şi copiii noştri vor veni la Dumnezeu, căci a fost vina noastră că nu mergeam la biserică şi că nu-i învăţasem nici pe ei. Deşi înghesuiţi în garsonieră, trăim în pace şi înţelegere.

Elena, oraşul Cerepoveţ

(Noile minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, p. 99-101)