De multe ori nu realizăm sau nu acceptăm că la baza majorităţii relaţiilor noastre se află principiul reciprocităţii. Chiar dacă uneori credem că anumite gesturi sunt făcute în mod dezinteresat, fără a aştepta acelaşi lucru de la partenerul din relaţie, dacă ne privim cu sinceritate, vom realiza că astfel ajungem să ne acoperim o serie de nevoi psihologice – cea de încredere în sine, de stimă de sine etc. De asemenea, adevărate momente de revelaţie sunt situaţiile în care celălalt nu răspunde, prin atitudinea şi comportamentul său, aşteptărilor noastre. Sentimentele de mânie, revoltă, învinovăţirea celuilalt sau chiar învinuirea propriei persoane sunt semnale clare că, de fapt, aveam aşteptări a căror neîmplinire ne răneşte sentimentele. 

O relaţie neechilibrată afectiv

Există însă şi relaţii al căror scop pare a fi doar împlinirea nevoilor şi aşteptărilor unuia dintre parteneri. Acestea se pot întâlni în mediul profesional, în familie sau în relaţia de cuplu. Cu cât însă implicarea afectivă este mai mare, cu atât efectele negative asupra celuilalt partener sunt mai intense, mai de durată.

Acest tip de relaţii uni-direcţionate, în care unul dintre parteneri oferă în mod constant – ajutor, grijă, atenţie, afecţiune – în timp ce celălalt doar primeşte, fără a oferi la rândul său, sunt recunoscute şi catalogate în literatura de specialitate, ca fiind „relaţii toxice”. Pe măsură ce acest tip de relaţie avansează, imaginea şi stima de sine ale „victimei” sunt intoxicate – „sunt important/importantă doar dacă îmi fac partenerul/partenera fericit/-ă, dacă îi îndeplinesc toate nevoile”, percepţia este deformată – „problemele, interesele, preocupările mele nu sunt importante, în comparaţie cu ale sale”, sentimentele sunt deformate, reconvertite, reprimate – „nu am nici un drept să mă simt furios, nedreptăţit când face asta, pentru că de fapt o iubesc şi sunt fericit”. Mecanismele prin care „partenerul toxic” îşi obţine şi menţine beneficiul în relaţie sunt ameninţarea, devalorizarea, învinovăţirea celuilalt pentru propriile nereuşite, manipularea, şantajarea prin reacţii afective puternice – crize de plâns, certuri şi reproşuri puternice, tendinţa puternică de a controla etc .

La începutul unei astfel de relaţii toxice, celălalt ar putea să te atragă prin faptul că îţi solicită mereu ajutorul, te ţine la curent cu toate reuşitele şi nereuşitele, trăirile şi planurile sale. Ai putea aprecia acest aspect ca fiind o dovadă de deschidere şi încredere, te-ai putea simţi valorizat/-ă prin faptul că ţi se acordă credit. Treptat, îţi vei da seama că atunci când, la rândul tău, ai nevoie de ajutor, partenerul „toxic” este indisponibil afectiv. Problemele sale sunt în continuare cele mai importante, astfel că, în relaţia voastră, la el/ea vă gândiţi amândoi, în timp ce la tine nu se gândeşte nimeni, nici măcar tu.  

Un alt aspect ce poate fi întâlnit în relaţiile toxice este faptul că partenerul are mereu tendinţa de a te încărca, în mod negativ, cu tensiunile şi conflictele sale interioare. La începutul relaţiei, în perioada de îndrăgostire, poţi avea senzaţia unei puternice legături şi a unei comunicări intense, create prin împărtăşirea sentimentelor. Treptat, vei realiza însă că împărtăşirea sentimentelor este uni-direcţionată, sentimentele tale neintrând niciodată în discuţie. De asemenea, vei constata că în momentul în care încerci să împărtăşeşti partenerului experienţe plăcute, sentimente de bucurie şi mulţumire, acesta te va învinovăţi, critica şi îţi va aduce argumente pentru a-ţi demonta stările afective plăcute. În această relaţie te vei simţi sufocat/-ă, fiind transformat/-ă în „coş de gunoi afectiv” al partenerului, în care acesta/aceasta aruncă trăirile reziduale, resentimentele acumulate, pe care nu şi le poate gestiona.

Nu adaptarea reprezintă soluţia potrivită

Gelozia şi controlul sunt manifestări la fel de obişnuite în relaţiile toxice. Partenerul/-a nu transmite mesaje din care să rezulte că are disponibilitate afectivă de a se implica în mod asumat în relaţie, însă are aşteptări disproporţionate în raport cu ceea ce este dispus/-ă să ofere. Acest tip de comportament, axat pe control, poate ţese în jurul tău o plasă, care te separă treptat de prieteni şi familie. Deşi partenerul/-a îşi menţine în continuare stilul de viaţă, preocupările, punând accent pe independenţa sa, tinde să îţi reducă relaţiile sociale, să îţi controleze şi să îţi restricţioneze preocupările. Modalitatea principală de control într-o astfel de relaţie o reprezintă manifestările exagerate de gelozie. 

Mecanisme de apărare a partenerului „victimă”, care fac posibile, din păcate, continuarea relaţiei şi perpetuarea suferinţei, sunt: deformarea percepţiei atât asupra propriei persoane, cât şi asupra partenerului, găsirea în permanenţă a scuzelor care să justifice comportamente deranjante, tendinţa de a proiecta în partenerul „toxic” propriile aşteptări, de a confunda realitatea cu propriile vise, încercarea de a compensa, de a face mai mult, a ajuta, a iubi mai mult, în scopul de a obţine aprecierea şi atenţia celuilalt. Prin aceste modalităţi, partenerul care alimentează relaţia îşi redefineşte realitatea astfel încât să se poată adapta acesteia.

Cu toate acestea, în cazul relaţiei toxice, nu adaptarea reprezintă soluţia potrivită, ci schimbarea. Astfel, dacă simţi că partenerul/-a îţi impune în relaţie reguli pe care el/ea nu le respectă, dacă rudele şi prietenii constată că în relaţia ta sunt probleme, dacă simţi că ai renunţat la planurile tale importante pentru a-ţi mulţumi partenerul şi că te-ai izolat de prieteni şi familie, că acorzi importanţă mult mai mare nevoilor partenerului, este timpul să realizezi că relaţia ta este disfuncţională şi să iei decizia de a o întrerupe înainte de a deveni mult prea serioasă.