Altă noutate, și cea mai mare, pe care o revelează Mântuitorul despre Dumnezeu, este învățătura, specific creștină, despre Preasfânta Treime, despre Unul Dumnezeu în trei Persoane sau Ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Matei 28, 19; Ioan 17, 6, 25-26). Acesta e Dumnezeul creștinilor: Dumnezeul trinitar: Tatăl – Creatorul, Fiul – Mântuitorul și Duhul Sfânt – Sfințitorul lumii.

Unitatea ființei divine este cuprinsă în Treimea ipostaselor; unitatea în trinitate și trinitatea în unitate. Unitatea ființei ne revelează perfecțiunea divină (perfecțiunea e una), iar trinitatea persoanelor ne arată realitatea și posibilitatea raporturilor sale cu lumea și a oamenilor cu El, prin religie. Bucuria, iubirea și fericirea sunt legate de „comuniunea subiectelor” (Dumitru Stăniloae), în cazul lui Dumnezeu – de treimea persoanelor. Numai în comuniune se simte bucuria existenței; numai în comuniune este dată putința iubirii și a fericirii perfecte; numai în comuniune putem avea religie.

Caracteristica bucuriei, a fericirii și, mai ales, a iubirii este împărtășirea. Aceasta se dorește și se cere împărtășită, altfel nu-i întreagă, nu se simte în plinătatea ei. Dumnezeu – Iubirea – se împărtășește oamenilor prin întruparea Fiului, care ne-a vestit Evanghelia mântuirii, și prin pogorârea Duhului Sfânt, care ne împărtășește harul sfințirii, și astfel ne asigură maximum de bucurie, fericirea și nemurirea în comuniune de iubire cu El.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 136)