Zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, ceea ce ești mult lăudată, te rog curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă lăcaș înfrumusețat la dumnezeieștii Treimi ca să laud și să măresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul, robul tău”. De unde pornim? De la conștiința că suntem robi netrebnici: „eu, netrebnicul, robul tău” doresc să fiu mântuit și, pentru că doresc să fiu mântuit, cer ceva de la tine, Maica Domnului, de la tine care ești „palat preacurat al împăratului ceresc”. Când este Maica Domnului „palat preacurat al împăratului ceresc”, al Mântuitorului nostru Iisus Hristos? A fost când L-a purtat pe Domnul Hristos în pântecele ei.

Da, dar Domnul Hristos S-a despărțit cumva de Maica Domnului când S-a născut din ea și atunci Maica Domnului nu mai este „palat preacurat al împăratului ceresc”? Ba da, este. Și după ce S-a născut Fiul ei din ea e „palat preacurat al împăratului ceresc”. De ce? Pentru că Maica Domnului nu L-a purtat numai în pântece pe Domnul Hristos, ci L-a purtat și în inima ei, și de inima ei nu S-a despărțit niciodată Fiul său, Domnul Hristos.

O mamă este mamă pentru veșnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă. Și nu e mamă numai când îl poartă pe copilul său în pântece, ci e mamă pentru totdeauna, pentru veșnicie. Așa e și Maica Domnului, mamă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și dacă nu-L mai poate purta în pântece și nu-L mai poartă de fapt în pântece, Îl poartă în inima ei și de inima ei niciodată nu S-a despărțit Domnul Hristos și noi, știind acest lucru, ne rugăm Maicii Domnului să curățească mintea noastră: „Curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă locaș al dumnezeieștii Treimi”.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 71-72)