Teologie ortodoxă și știință: conflict, indiferență, integrare sau dialog?

La Institutul Saint-Serge din Paris, în data de 2 iunie, părintele Răzvan Ionescu, a susținut public teza de doctorat cu titlul "Théologie orthodoxe et science: conflit, indifférence, intégration ou dialogue?", pregătită sub îndrumarea profesorului Michel Stavrou. Redăm în cele ce urmează conținutul prezentării lucrării de doctorat.

Înalt Prea Sfinția Voastră,

Domnule Decan al Institutului de Teologie Ortodoxă Saint Serge și Drag Părinte,

Domnilor membri ai juriului,

Dragi Părinți, frați și surori întru Hristos,

Doresc în primul rând să-mi exprim recunoștința pentru interesul pe care îl manifestați față de rezultatele cercetării mele. Este o onoare pentru mine să vă împărtășesc concluziile acestei teze de doctorat. Aștept cu nerăbdare dialogul care va urma prezentării și care ne va permite, fără îndoială, să pătrundem împreună în direcția interogațiilor care au animat această lucrare.

Precizez încă de la început că interesul meu pentru relația dintre teologia ortodoxă și știință nu este exclusiv de ordin academic. El este animat de întrebări existențiale, care mă frământă și pe care mi-ampropus să le urmăresc în această cercetare. Fără să fac un fel de spovedanie publică, permiteți-mi să încep prezentarea lucrării cu unele considerații de ordin personal care să clarifice motivele acestui parcurs.

Istoria preocupărilor mele începe în sânul familiei, cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, găsindu-mă în necesitatea de a „traduce” pentru tatăl meu, în limbajul său, noua realitate pe care Domnul mi-a dăruit să o descopăr în propria-mi inimă prin convertirea la Hristos. Tatăl meu, care a plecat la Domnul în urmă cu opt ani, a fost de formație om de știință, prorector al Universității „Politehnica" din București (România). Precizez că, în ciuda faptului că am fost botezat în copilărie, abia mult mai târziu am ales să particip la viața Bisericii, ceea ce mi-a dat întotdeauna sentimentul de a fi un convertit. Așadar, convertirea mea, dacă putem spune așa, este de dată mai recentă decât botezul, ea este cea care mi-a declanșat căutarea în domeniul teologie-știință.

În ce constă această căutare? Conștientizând adânc faptul că Domnul are ceva esențial de transmis tuturor oamenilor, printre ei și oamenilor de știință, am dezvoltat o pasiune pentru cercetarea legăturilor, existente sau potențiale, dintre preocupările specifice oamenilor de știință în viața lor profesională și cele privind viața după poruncile Domnului. Iar aceste legături există negreșit, cred chiar pretutindeni. De îndată ce omul de știință primește o rază de lumină a dumnezeiescului har în inimă, aceasta îl inspiră pentru a-și reevalua lucrarea, viața profesională, dintr-o perspectivă duhovnicească. Atunci ia naștere tinderea, tatonarea lăuntrică dintre teologie și știință, ca rezultat al acestei experiențe noi, personale. În aceeași măsură, dacă anumite descoperiri științifice ating conștiința credinciosului care trăiește, chiar și într-un mod foarte simplu, viața Bisericii, el va căuta în intimitate sfatul și inspirația de Sus pentru a putea aborda cu discernământ aceste cunoștințe. Astfel, dialogul se naște în inima lui. Cred, deci, că dialogul teologie-știință apare mai întâi înlăuntrul omului înainte de a se exterioriza și de a se formaliza în societatea noastră sau prin viața Bisericii.

În ceea ce mă privește, faptul că, după finalizarea studiilor de inginerie, mi-am dorit să urmez cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București se datorează convertirii. Iar aici am avut revelația că nu trebuia neapărat să-mi „uit” preocupările profesionale pentru a trăi o viață nouă întru Hristos, ci că aș putea face o muncă utilă încercând să construiesc punți de reflecție și de dialog între lumea științifică și cea creștină, fiind părtaș la ambele. Un mod de a-mi converti pregătirea științifică, pentru a o pune în slujba Domnului. Am simțit acest lucru ca o chemare din partea Bisericii, ceea ce explică și atitudinea mea actuală: pentru cel care trăiește viața Bisericii, mi se pare că aprecierea posibilităților de întâlnire teologie-știință necesită nu numai o atitudine de onestitate intelectuală sau exercițiul unei asemenea competențe, ușor de dezvoltat în noi de către mediul academic contemporan, dar și discernământul duhovnicesc cauzat de experiența teologică ca rezultat al vieții ecleziale. Fără a lua în considerare manifestările concrete ale vieții în continuitate directă, potrivit Duhului, cu mărturiile de viață ale Sfinților Părinți ai Bisericii, evaluarea raportului posibil între teologie și știință riscă să ia forma reducționistă a unei analize în planul strict al creatului, lipsită astfel de contribuția de neînlocuit a inspirației date prin harul lui Dumnezeu. Subliniez faptul că, dincolo de cerințele științifice proprii unei lucrări universitare, teza mea se vrea, cu ajutorul lui Dumnezeu, un demers teologic propriu spațiului eclezial.

Abordarea relației dintre teologie și știință ridică în primul rând o problemă de ordin hermeneutic: în ce perspectivă vrem să orientăm acest studiu? Poate subiectul acesta să fie o temă veritabilă de reflecție teologică? Este întrebarea spre care am orientat primul capitol al lucrării. Ea este cu atât mai pertinentă astăzi cu cât întrebările generate de descoperirile științifice se intensifică în sânul societății și cu cât problematicile sunt formulate acolo plecând de la perspective cel mai adesea străine vieții bisericești. Într-adevăr, cei care iau o poziție acum, pe această temă, cel mai adesea au o pregătire științifică prelungită de reflecții metafizice sau filosofice, cu posibile deschideri către teologie, dar nu sunt neapărat practicanți în sensul religios al termenului. Rigoarea intelectuală a unora dintre acțiunile lor, de netăgăduit din punct de vedere al ancorării în metodologia științifică, nu este totuși o garanție a eficacității lor în planul duhovnicesc, pe care adesea îl ignoră. Astfel, nu putem vedea decât simple radiografii intelectuale sau culturale a unui adânc care, în esența lui se arată imposibil de circumscris puterii de investigare date exclusiv de abilitățile umane.

Răspunsul pe care am vrut să-l dau prin teza mea este că simțim nevoia unei adevărate hermeneutici a Duhului”, adică a unei interpretări care să nu ignore acrivia științifică, dar să fie deopotrivă alimentată de experiența duhovnicească, bisericească, ca urmare a viziunii oferite exegetului prin prezența și lucrarea Duhului Sfânt în el, viziune datorită căreia poate sesiza consecințele spirituale ale interacțiunii dintre diferite tipuri de cunoaștere la om. De unde și interesul meu deosebit pentru textele patristice care ne oferă o viziune duhovnicească a relației dintre teologie și știință; ele sunt, din păcate, puțin utilizate față de multitudinea de analize metodologice și intelectuale ale acestor rapoarte care derivă din abordări hermeneutice, neluând seama decât puțin sau chiar deloc la experiența Bisericii. Și aceasta este una dintre cerințele și particularitățile propunerii mele, în cadrul actual al cercetărilor în teologie și știință în general.

Venit la Institutul Saint Serge din Paris, în anul 2000, cu o bursă din partea guvernului francez, mi-am început cercetarea sub conducerea profesorului Jean-François Colosimo pe tema moștenirii Sfinților Părinți greci privind dialogul dintre teologia ortodoxă, filosofie și știință. Îi mulțumesc din adâncul inimii pentru că m-a încurajat în această direcție. Putem spune astăzi că această cercetare preliminară n-a fost decât germenul tezei mele actuale. Între timp, am reușit sărealizez maimulte lucrări în limba română care exprimă de-a lungul timpului progresul cercetării mele: Teologie Ortodoxă și Știință, 2005 - prima ediție (2006 - a doua ediție) și Dicționar de Teologie Ortodoxă și Știință, 2009 (ambele în ​​colaborare cu Adrian Lemeni). Este vorba de două „premiere” în literatura teologică din țara mea.

Experiența dobândită m-a încurajat să încep lucrul efectiv de redactare a tezei începând cu anul 2007, sub conducerea profesorului Michel Stavrou. Aceasta, după cum o indică și titlul, explorează problema relației dintre teologia ortodoxă și știință: teologie ortodoxă și știință: CONFLICT, indiferență, integrare sau dialog? și are ca subtitlu: Cum definim astăzi o atitudine ortodoxă consecventă față de știință? În mediul francez, aceasta este de asemenea o premieră, din câte știu. Literatura de specialitate pe acest subiect este aproape inexistentă. Prin urmare, este vorba de o noutate privind o problemă foarte puțin explorată în Ortodoxie, față de ceea ce există în cercurile catolice, protestante sau în alte medii.

Dificultatea unui asemenea demers este evidentă. Încercarea de a circumscrie universul de întrebări și de atitudini ce traversează toată istoria creștinismului până în zilele noastre a fost o provocare. Aceasta temă de cercetare risca să fie prea amplă pentru o lucrare corectă. Am fost nevoit, prin urmare să fac o lucrare de sinteză: o expresie a Ortodoxiei în contextul mai larg al cercetărilor provenite din toate orizonturile, și care se obligă să facă cunoscută specificitatea acestei teologii în raport cu alte perspective hermeneutice. Această specificitate se exprimă printr-o conștiință teologică eminamente apofatică (discursul nu poate epuiza niciodată realitatea), prin expresii antinomice ale credinței și prin mărturia unei inteligibilități a lumii care lasă să se întrevadă Logosul divin. Ea determină astfel unicitatea și originalitatea relațiilor dintre teologie și știință, așa cum se pot ele forma în acest context al Tradiției ortodoxe. Este vorba de o bogăție unică, pe care ar trebui să o fac cunoscută în contextul mai larg și multidisciplinar al problematicii „știință și religie”.

Treptat, structura cuprinsului s-a definit. Inițial mă gândisem la trei părți. Prima parte trebuia să fie o introducere generală a problematicii și a tipologiei raporturilor dintre știință și teologie așa cum se reflectă în literatura tematică actuală. Precizez că cercetătorul american Ian G. Barbour mi-a oferit cea mai bună sursă de inspirație pentru această tipologie. Apoi, trebuia să precizez și ce este teologia ortodoxă pentru a putea identifica ceea ce numim tipologia relațiilor dintre aceasta și diversele preocupări științifice.

Cea de-a doua parte a tezei mele trebuia să pună în valoare teologia și experiența spirituală proprie spațiului bisericesc. Din păcate, în studiile actuale cu privire la știință și religie se face foarte puțin referință la Sfânta Tradiție a Bisericii. Așa că a trebuit să umplu acest gol prin studiul investițiilor pe acest subiect al relațiilor teologie-știință realizate de-a lungul istoriei de Părinții Bisericii. Experiența apologetică a Bisericii din primele secole mi-a fost de mare ajutor.

În cele din urmă, cea de-a treia parte trebuia să aplice concluziile primelor două părți în situații concrete din zilele noastre. Menționez că abia la sfârșitul tezei am putut împărți cea de-a treia parte îndouă direcții, una cu privire la preocupările de cercetare din cadrul disciplinelor teologice, și o a doua cu privire la preocupările de cercetare în disciplinele științifice. A doua direcție este cea mai vizibilă, ieșită în mod natural din contextul nou al unei științe mult mai conștiente de limitele sale structurale decât cea a epocii moderne, de unde și posibilitatea unui dialog reînnoit între știință și teologie. Astfel, am putut să cunosc în Franța unii dintre cei mai mari actanți care lucrează în această direcție, oameni de știință sau filozofi ai științei.

Prima direcție a fost o surpriză pentru mine căci am descoperit scrieri ale unor teologi ortodocși contemporani interesați de legăturile dintre har și știință în interiorul spațiului eclesial. Astfel, ajungem să afirmăm posibilitatea unei cooperări, a unei sinergii între har și știință, între cultură sacramentală și liturgică eclezială și cea științifică și tehnică, între inspirația harului divin necreat și ceea ce poate dezvolta inteligența umană la nivelul creatului. Acest lucru înseamnă o nouă posibilitate de a se situa, având curaj, în centrul intersecției cruciforme a acestor două dimensiuni ale cunoașterii, orientate una către Dumnezeu, iar celălaltă către lume. Putem vedea conturându-se, între cele două, rapoarte de dialog, de cooperare, și chiar, într-un anume sens, de integrare, în măsura în care știința poate participa prin mijloacele sale specifice la configurarea discursului teologic. Pentru toate acestea avem nevoie de discernământ duhovnicesc.

Originalitatea demersului nostru constă în a-i recunoaște teologiei dimensiunea completă de lucrare divino-umană. Astfel, demersul nostru este unul teologic. În școala Sfinților Părinți care de-a lungul secolelor au făcut auzită vocea Sfintei Tradiții a Bisericii, vom identifica specificitatea abordării teologice în raport cu cea a științei. Ea se distinge în același timp și de diverse preocupări metafizice sau „mistice” detașate de realitatea concretă, filozofii sau științe lipsite de orice dimensiune verticală, precum și unele „teologii” așa-zise naturale, care nu oferă decât demonstrații intelectuale ale existenței lui Dumnezeu. Teologia este, în aspirația sa ultimă, așa cum afirmă clar Vladimir Lossky, cale experimentală de unire cu Dumnezeu. În forma de discurs sau de reflexie hrănită de viața în Hristos, teologia nu este de fapt decât o aplicare a învățăturii născute din viața pământească, divino-umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Teza mea se vrea a fi un răspuns la numărul impresionant de lucrări care studiază raporturile culturii teologice cu alte culturi, inclusiv cea științifică sau cea tehnică, și în care analiștii contemporani se mulțumesc adesea cu o abordare culturală strict orizontală, ignorând în mod deliberat, din motive mai mult sau mai puțin cunoscute, care pot fi academice sau simplu intelectuale, dimensiunea reală a teologiei creștine, care este verticală și orizontală în același timp. În ceea ce mă privește, a trebuit să renunț la imaginea care părea că se impune prin lectura lui Barbour, cea a unei întâlniri strict în planul orizontal al celor două inițiative, științifică și religioasă, în care ambele se definesc în principal la nivelul competențelor umane – specifice manifestărilor creatului. Iar aceasta, pentru a putea ține seama pe deplin, într-o abordare tridimensională, de încrucișarea dintre „verticala” proprie acțiunii energiilor divine la om și „orizontala” proprie energiilor și competențelor sale naturale, fie că sunt direcționate către o căutare de ordin științific, filozofic sau teologic.

Pornind de la o călătorie istorică în viața Bisericii, am putut indica modul în care Sfinții Părinți, începând de la perioada Apologeților, au știut să asume provocarea dialogului cu reprezentanții culturii științifice și filosofice din timpul lor, iar afirmarea și recunoașterea competențelor celor două abordări, teologică și științifico-filozofică, le evidențiază discernământul. Astfel, metodologia selectivă a Sfinților Părinți ne pare astăzi ca normativă, aceasta ar trebui să se repete la fiecare epocă: inculturația Evangheliei, purificarea culturii, denunțarea ideologiilor care falsifică raporturile dintre teologie și știință, transfigurarea lumii (inclusiv cea a oamenilor de știință), toate acestea sunt aspecte care mărturisesc caracterul excepțional al mărturiei lor.

Dezvoltarea acestei culturi a dialogului a traversat secolele până în prezent și încă întărește conștiința eclesială, invitându-ne azi să tragem propriile concluzii pe teme de actualitate care preocupă Biserica, în continuitate cu gândirea teologică a Părinților. În opinia mea, metoda de dialog patristic depășește cu mult cadrul unei articulații a diferitelor cunoștințe, este o deschidere liberă în fața Tainei vieții și a existenței cosmosului, oferite omului spre lectură prin acțiunile combinate ale harului și ale darurilor naturale ale cunoașterii. De asemenea, privitor la preocupările de cercetare științifică și în contextul nou al unei științe mult mai conștientă de limitele sale structurale decât cea din epoca modernă, cred că se poate afirma posibilitatea unui dialog între știință și teologia ortodoxă care să țină cont de bogăția și de taina vieții sacramentale ce permite producerea unui discurs teologic inspirat, profetic, atât de necesar omului de azi aflat în căutarea sensului. Aceasta fără a putea fi obligați câtuși de puțin la convergențe cu orice preț între concluziile actuale ale unor diferite discipline științifice și perspectivele teologice din viața Bisericii.

Contextul actual este fără nici o îndoială captivant: noile concepte cu care operează fizica secolului al XX-lea, cu logica sa contradictorie și cu noțiunile de incertitudine și probabilitate, limitele epistemologice evidențiate de astrofizica actuală sau de noua orientare epistemologică de factură gödeliană în matematică, cercetările contemporane asupra inteligenței artificiale și limitele rațiunii computaționale, sunt tot atâtea repere care invită la o reflecție reînnoită în rândul științelor cu referire la „certitudinile” și „speranțele” pe care modernitatea le-a mărturisit. Un nou domeniu de gândire este acum deschis. Teologia, în ceea ce o privește, nu se poate ține departe de această nouă realitate. Este invitată la dialog de către apariția, în cadrul demersului oamenilor de știință, a noii conștiințe a propriilor limite ale cunoașterii, iar acest lucru este un semn clar de depășire a ideologiei scientiste a epocii moderne, care a fost atât de dăunătoare duhului credinței.

Teza mea se dorește o invitație către descoperirea unui teritoriu fascinant. Sper că va provoca și alte persoane să urmeze calea care începe să se desțelenească. Pentru că subiectul său, departe de a ne pune în poziția de a aduce răspunsuri gata fabricate, nu face decât să deschidă noi spații, așa cum s-a întâmplat mereu, și descoperă un orizont pe care nu îl putem atinge, având în vedere amploarea provocării actuale. Relațiile dintre știință și teologie ortodoxă îmi par a fi, la sfârșitul acestei lucrări, un subiect inepuizabil. Sper că am reușit să trasez în linii mari contururile unei problematici care interesează dintotdeauna viața Bisericii. Fie ca lucrarea mea să intre în rândul lucrărilor chemate a fi un element de răspuns al Bisericii la preocupările omului de astăzi.

 

De la același autor

Ultimele din categorie