În dimineaţa zilei de duminică, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Sucevei şi Răduţilor a fost întâmpinat, în apropierea bisericii, după tradiţie, de primarul oraşului Frasin, domnul Marinel Bălan, şi de gospodari ai localităţii, călare pe cai.

După resfinţirea bisericii şi sfinţirea paraclisului, a urmat Sfânta Liturghie, săvârşită pe o scenă tradiţional împodobită, amenajată în curtea bisericii. La Sfânta Liturghie a participat mulţime mare de credincioşi, monahii, precum şi stareţele mănăstirilor Voroneţ, Moldoviţa şi Moldova Suliţa. Din soborul de 47 de preoţi şi diaconi slujitori au făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, stareţul Mănăstirii Doroteia, egumenul Schitului Molid, precum şi monahi de la Mănăstirea Putna
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a vorbit despre mărturisirea credinţei şi despre mijloacele de a dobândi viaţa de sfinţenie: „Prin credinţă biruim orice necaz, orice primejdie, orice greutate. Credinţa, pentru a fi tare, are nevoie de faptele cele bune, are nevoie de harul lui Dumnezeu, pe care îl primim gratuit prin Sfintele Taine. Îl mărturisim pe Domnul Iisus Hristos, aducem mărturie vie, atunci când zicem cuvinte de zidire sufletească, mai ales cuvinte din Sfânta Evanghelie. O formă de mărturisire a credinţei în Dumnezeu este şi respectarea rânduielilor bisericeşti. Deci Îl mărturisim pe Hristos prin cuvintele Sfintei Evanghelii, prin cuvintele din bătrâni şi prin ceea ce noi facem.

În multe feluri Îl mărturisim pe Hristos: dacă împlinim poruncile lui Dumnezeu, dacă ne mărturisim păcatele şi dacă ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hrisos, dacă ajutăm pe cei de lângă noi, care au diferite nevoi. Mântuitorul spune la sfârşitul Evangheliei de azi (duminică n.red.): «Oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică». (Matei 19, 29). Acest îndemn este valabil pentru cei care vin în mănăstire, pentru cei care slujesc Sfântul Altar cu toată dăruirea sau pentru credincioşii care ajută la biserică pe cei săraci. Îl mai mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos prin construirea de biserici, prin pictarea lor, prin hărnicia cu care lucrăm, cinstea cu care trăim. Sunt multe mijloace pentru a dobândi viaţa de sfinţenie. Să mărturisim că suntem creştini, să mărturisim învăţăturile creştine, temeluite pe cuvintele Sfintei Evanghelii pe cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Pentru că foarte mulţi participanţi la Sfânta Liturghie au venit îmbrăcaţi în costume naţionale (inclusiv toţi membrii corului bisericii), Înaltpreasfinţia Sa a menţionat în cuvântul de învăţătură că şi aceasta e o formă de mărturisire a credinţei: Îl mai mărturisim într-un fel pe Mântuitorul Iisus Hristos: prin frumuseţea hainelor tradiţionale, a portului nostru românesc. Are o frumuseţe care e roada frumuseţii sufletului persoanei care îl lucrează. Frumosul îl avem în sufletul nostru. Dar nu întotdeauna îl înţelegem, ci doar dacă avem credinţă. Se spune că cel mai frumos port popular este cel din Bucovina. Am fost întâmpinat cu cai mândri, de gospodari mândri - în sensul bun al cuvântului - în costume frumoase. Într-adevăr, aici ne simţim ca în cer. Multă, multă frumuseţe...”.

A fost lansată monografia „Parohia Bucşoaia în istoria Bucovinei”

Părintele Andrei Bogdan Goraş, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Bucşoaia, care a fost hirotesit iconom stavrofor, a subliniat importanţa evenimentului pentru comunitatea pe care o păstoreşte, mărturisind faptul că bucşoienii au aşteptat această zi, ce încununează srijinul financiar acordat pentru finalizarea lucrărilor ce s-au realizat, precum şi munca depusă, simboluri ale credinţei oamenilor din această zonă binecuvântată de Dumnezeu.
După Sfânta Liturghie a avut loc lansarea monografiei „Parohia Bucşoaia în istoria Bucovinei”, semnată de prof. Ion Netea şi pr. Pavel Goraş. Autorii au amintit în prezentarea volumului şi de cele scrise în „Predoslovie” de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi: „Având în vedere vechimea localităţii, aşezarea ei, în apropierea renumitei Mănăstiri Voroneţ şi într-o zonă turistică de excepţie ca cea a Bucovinei, dar şi bogăţia şi diversitatea tradiţiilor, frumuseţea şi unicitatea portului popular naţional, contribuţia monografică de faţă ne introduce într-un univers istoric, spiritual şi cultural de excepţie”.

Prezent la eveniment, lector univ. dr. Bogdan Constantin Neculau de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care a recenzat lucrarea, a mărturisit în cuvântul adesat celor prezenţi faptul că monografia este o lucrare „testamentară” şi că autorii aveau obligaţia morală de a o redacta: „Cred ca o astfel de zi nu se putea împlini mai frumos, după slujba de sfinţire şi resfinţire, după Sfânta Liturghie, decât printr-un astfel de moment: cultură şi spiritualitate, credinţă şi necesar recurs la memorie. Mai cred că Bucşoaia trebuia să beneficieze de o astfel de scriere monografică, ca o datorie a celor ce sunt faţă de cei ce au fost, dar şi ca o lucrare „testamentară” pentru cei ce vor fi, pentru a nu se aşterne uitarea asupra locurilor, faptelor şi oamenilor care le-au generat, pentru a nu se şterge memoria istoriei. Locurile acestea sunt frumoase şi binecuvântate de Dumnezeu. Nici nu ar avea cum să fie altfel. Îmi amintesc de un cuvânt pe care mi l-a spus la un moment dat, la un minunat ceas de seară, măicuţa stavroforă Irina Pântescu, stareţa Voroneţului: „Ca să iubeşti aceste locuri trebuie să fii tu însuţi iubitor de frumos. Iubind frumuseţea exterioară înseamnă că tu ai frumuseţe lăuntrică”. Şi nu poţi nega aplecarea către frumos a oamenilor acestor meleaguri, care au ştiut să facă în aşa fel încât Dumnezeu să fie astăzi, aici la El acasă. Am putea spune că autorii aveau obligaţia morală de a scrie această lucrare, din cel puţin două motive: mai întâi, statutul de fiu al satului (născut aici sau „primit” la un moment dat de aceste locuri, în care s-a regăsit şi care au devenit „acasă”) atrage după sine, inevitabil, îndatoriri faţă de timp şi fapte, faţă de oameni şi locuri. A scrie monografia unei comunităţi constituie, în acelaşi timp, atât un act de cult, deoarece îi pomenim pe strămoşii noştri «din neam în neam», cât şi unul de cultură, deoarece realizăm o incursiune în istoria culturală multiseculară a unei comunităţi.

Recomandăm călduros această lucrare, celor de acum şi celor ce au să vină, convinşi fiind de faptul că ea reprezintă un punct de reper pentru ceea ce înseamnă istoria locală a zonei. Dacă cineva nu a ajuns vreodată pe aici, după citirea cărţii va fi în mod cert animat de dorinţa de descoperire şi de trăire experienţială”.

Bucşoaia este o aşezare foarte veche, iar tradiţia spune că denumirea satului este legată de trecerea Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt prin zonă, spre Mănăstirea Voroneţ. De la carul domnesc a căzut o bucşă care a încăput pe piciorul unei oi şi care, găsită apoi, a dat denumirea satului.

Biserica din localitate a fost dăruită de credincioşii din Parohia Capu Satului - Câmpulung şi reconstruită pe actualul amplasament - o biserică din Bucovina, care „înseamnă însă mai presus de orice zidire, oameni frumoşi, cu credinţă nestrămutată, cu taina lucrării trainice şi cu ospitalitate vrednică de dorire. Aici pruncii sunt aduşi ca nişte prescuri vii la Biserică pentru a se sfinţi de splendoarea feţei lui Dumnezeu”, cum scria în prefaţa monografiei amintite pr. prof. univ. dr. Dănuţ Popovici de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, fiu al locurilor. Până în anul 1860, când s-a terminat construcţia bisericii şi s-a sfinţit, Parohia Bucşoaia aparţinea de Parohia Voroneţ. În decursul anilor, la biserica satului au slujit 19 preoţi.

Cu ocazia resfinţirii, biserica din Bucşoaia a primit şi cel de-al doilea hram - Duminica Tuturor Sfinţilor.