Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei Florinta, Protopopiatul Suceava II
În data de 6 iunie 2021, în Duminica a VI-a după Paști, numită și Duminica Vindecării orbului din naștere, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Florinta, Protopopiatul Suceava II.
Ierarhul a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu prilejul finalizării lucrărilor de renovare și consolidare.
Sfârșind slujba de sfințire, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și părintele Viorel Ilișoi, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și părintele Minu Mititelu, protoiereu al Protopopiatului Suceava II.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rost un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesul minunii Vindecării orbului din naștere. „Despre ce să ne minunăm? Despre dragostea lui Dumnezeu, care vindecă un om orb din naștere? Despre Dumnezeu care în Atotputernicia Sa a lăsat, deși nu era vinovat nimeni, nici părinții, nici el, ci ca prin aceasta să se slăvească numele lui Dumnezeu? Să ne minunăm de credința acestui orb, de smerenia lui, de ascultarea lui, de cunoașterea la care a ajuns el să-L recunoască pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu? Să ne minunăm, să ne mirăm de atâta împietrire a inimii din partea celor care cu ochii au văzut minunea și cu inima n-au văzut și n-au crezut, fariseii fiind?”
Preasfinția Sa a subliniat importanța a două versete din capitolul nouă al Sfintei Evanghelii după Ioan: unul legat de motivul pentru care Dumnezeu îngăduie anumite încercări în viața omului, spre slava Sa, și celălalt despre ziua lucrării Mântuitorului Iisus Hristos în anii pe care i-a petrecut pe Pământ. „Trei ani și jumătate a fost Ziua, timpul prielnic în care El a făcut lucrările Tatălui, a vestit voia Tatălui, a vestit împărăția care s-a deschis prin venirea Lui, a făcut minuni, a înviat morți, a dat cuvânt și prin cuvânt a hrănit pe popor, nu doar prin pâini și prin pești. După 3 ani și jumătate, însă a venit o noapte care a început joi noaptea. Și care nu s-a mai transformat în zi ci, deși soarele era sus vineri dimineața, în ultima săptămână a vieții sale, tot noapte era.”
Ierarhul a vorbit și despre Lumina cea adevărată, Lumina care ar trebui să ne fie călăuză la fiecare pas. „Când lumea era în întunericul acesta lăuntric, căci s-au lepădat toți de Dumnezeul cel adevărat, El a coborât cu lumina Sa întru cele mai din adânc în iad și i-a ridicat de acolo pe oameni. De la Înviere și până la sfârșitul veacurilor este ziua în care Dumnezeu lucrează în lume mântuirea tuturor. (…) Numai în lumina care este Hristos viața are sens, are plinătate, are finalitate. Hristos este lumina vieții mele pământești și-mi deschide și o viață cerească în lumina cea neînserată a împărăției Sale. Atunci da, totul se schimbă și în această lumină. (…) Vreți să fiți în lumină? Mergeți după Cel Care este lumină și viața ne va fi și vă va fi plină, luminoasă, roditoare și bucuroasă.”
În încheiere, Preasfinția Sa a făcut un îndemn la rugăciune și la gustarea bucuriilor duhovnicești. „Roagă-te! Adună-ți în vreme bună, în vreme de pace, în vreme de senin, adună rodirea, adună lumină pentru tine, că vine o vreme în care n-ai să poți și ne vom hrăni din cele pe care le-am adunat atunci când am putut să ne rugăm, atunci când am putut să venim la biserică, atunci când am putut să facem într-o stare a harului de har cuprinși fiind noi, am putut să facem cele ale Domnului. Cine își adună acum în timp de zi merindă duhovnicească va avea atunci cu ce să se hrănească și la ce să se raporteze. (…) Țineți la ce mai aveți, la ce mai puteți împlini, iubiți pe Dumnezeu, Care ni se arată, ni se împărtășește ca lumină și umblați în lumină. Că cine umblă întru lumină, luminoase sunt nu doar căile cele din afară, ci mai ales căile cele dinlăuntru.”
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Corului Psaltic „Sfântul Ioan Damaschinul” al Bisericii „Sfântul Sava” din Iași (alături de colaboratori).
La eveniment au fost prezenți numeroși credincioși din localitățile din împrejurimi și oficialități locale, între care domnul Vasile Andriciuc primarul comunei Șcheia.
La final, părintele Filaret Ruscan, consilier eparhial în cadrul Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, cel care în ultimii patru ani i-a păstorit cu dragoste pe credincioșii din Florinta, i-a mulțumit ierarhului pentru prezență, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare, soborului slujitor și tuturor celor prezenți pentru comuna rugăciune. Cuvântul de mulțumire s-a îndreptat și către toți cei care au devenit ctitori ai bisericii din Florinta prin darurile pe care le-au făcut acesteia și Sfântului ocrotitor Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a înmânat distincții de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru cei care au arătat râvnă față de Biserică, au luat parte la lucrarea jertfelnică și au oferit tot sprijinul în împlinirea lucrărilor acesteia.
La rândul său, părintele Filaret Ruscan i-a oferit Preasfințitului Părinte Damaschin, din partea comunității, o cruce din lemn sculptată manual.
Săvârșirea slujbei de resfințire, la împlinirea a treizeci de ani de la punerea pietrei de temelie, înseamnă și încununarea jertfei credincioșilor care au contribuit, prin numeroasele binefaceri, la înnoirea și readucerea cinstei cuvenite sfântului lăcaş.
SCURT ISTORIC
În a treia zi de Paști a anului 1991, 9 aprilie, s-a pus piatra de temelie pentru biserica închinată praznicului Tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul din Florinta, la inițiativa preotului Viorel Lazăr de la parohia Mihoveni.
Lucrările au fost finalizate în vara anului 1997, paroh fiind părintele Dinu Gavriloaie. Acestea au fost încununate prin slujba de sfințire din 31 august 1997, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la acea vreme.
Degradarea datorată trecerii timpului a impus ample lucrări de consolidare și renovare. În ultimii ani, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, prin îndrumarea părintelui protoiereu Minu Mititelu şi sub coordonarea preotului paroh Filaret Ruscan, biserica din Florinta a fost restaurată și înfrumusețată.
Slujba de sfinţire a crucilor de pe biserică şi clopotniţă a fost săvârşită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în data de 4 septembrie 2019.
Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro