Resfințirea bisericii din Humulești - Târgu-Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Resfințirea bisericii din Humulești - Târgu-Neamț

Duminică, 1 noiembrie, a avut loc slujba de resfintire a bisericii cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, din Humulești, Târgu-Neamț. Credincioși din oraș și din împrejurimi au participat împreună la slujba de târnosire și la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, care au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, IPS Teofan i-a îndemnat pe cei prezenți să lucreze milostenia sufletească, suferind împreună cu cei ce suferă și rugându-se pentru toți cei asupra cărora s-au abătut nenorociri zilele acestea.  

Biserica din Humulești a mai fost sfințită în anul 1908, fiind construită pe locul altor biserici sfințite la 1776 și 1837. Din 1996, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, biserica a intrat într-un amplu proces de refacere. Zidurile au fost înălțate, acoperișul a fost înlocuit, bisericii i-a fost adăugat un pridvor, iar în interior a fost înlocuită catapeteasma și a fost realizată o nouă pictură. 

Citește despre: