Resfințirea cantinei sociale a așezământului social-filantropic din Hârja

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Resfințirea cantinei sociale a așezământului social-filantropic din Hârja

Cantina socială care deservește serviciul rezidențial pentru persoane vârstnice şi centrul de zi pentru copii și îngrijirea vârstnicilor la domiciliu a Complexului de servicii sociale din Hârja a fost resfinţită vineri, 20 martie 2020.

Slujba a încununat munca de mai bine de şase luni depusă de conducerea instituției social-medicale de la Hârja. Activitatea a constat în deplasarea unei echipe de la Hârja în Germania și procurarea cu titlu gratuit a unor echipamnete de gătit și alte accesorii de inox. Au fost executate cu sprijinul unor donatori din țară lucrări de modernizare și de renovare. „Aducem mulțumiri tuturor colaboratorilor care au contribuit la finalizarea acestor lucrări absolut necesare dotării și amenajării corespunzătoare, în baza legii Sănătății Publice, a spațiilor cantinei sociale din cadrul așezământului de la Hârja”, s-a exprimat părintele Ilarion Mâță, directorul centrului.

Citește despre: