Urcușul duhovnicesc al cuiva nu e numai ceva ce se petrece pe plan subiectiv, ci ceva ce se răsfrânge asupra lumii obiective, transformând-o și pe ea. Cel ce se curăță lăuntric nu descoperă prin aceasta numai rațiunile dumnezeiești în realitatea lumii din afară, ci le și restabilește puterea asupra oamenilor în care sunt încorporate și, prin ei, asupra lucrurilor. Între planul subiectiv și cel obiectiv nu e o lipsă de continuitate. Restabilirea raiului lăuntric înseamnă și începutul restabilirii raiului lumii din afară, prin contemplarea curată și prin folosirea ei cu iubire față de semeni.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 27 la Cuviosul Nichita Stithatul, Vederea Duhovnicească a raiului, în Filocalia VI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 360-361)