Am savurat, dacă îmi este permis termenul, o minunată alcătuire de text, culoare și suflet: Cristina Tănase, Icoane din Șcheii Brașovului (Monitorul Oficial, Editură și Tipografie, București, 2021, 68 pg.). O fotografie de orizont iconografic, având drept ax de cunoaștere modul în care au transpus în transparența sticlei iconarii șcheieni – din Șcheii Brașovului și nu numai – viziunea lor despre Dumnezeu, cunoaștere, iubire, teologie și sfătoasă comuniune.

Dintâi am primit primele informații despre întreaga „teofacere” de lumină din studiul lui Ion Mușlea, Pictura pe sticlă la Românii din Șcheii Brașovului (rev. Țara Bârsei, an.I, 1 /1929, pp. 37-52, și extras). Altfel am privit pereții casei bunicii și ai vecinilor ei, multe din unghiurile locuințelor fiind înfrumusețate cu astfel de icoane. O parte s-au pierdut în vremea când au început vânzarea icoanelor litografiate și li se spunea oamenilor simpli de pe Coastă că pot primi cinci icoane noi în schimbul uneia vechi. Și uite așa s-a stins un muzeu uriaș, natural și ancestral deopotrivă, regăsit, în mică parte, de autoarea cărții, în colecțiile Muzeelor de Etnografe din Brașov, ori Muzeele de specialitate din Maramureș și Țara Făgărașului (Muzeul „Valer Literat”) ori, cum era și firesc, Muzeul Bisericii „Sfântul Nicolae” – Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului. Un catalog de străluminări, atent căutate și puse în valoare. Școala Șcheiului de pictură pe unduita în foc glajă a trecut dincolo de aria Bisericii Sfântul Nicolae, coborând văile Țării Bârsei ori străbătând Podișul Hârtibaciului, urcând spre culmile satelor de munte din Țara Făgărașului ori Mărginimea Sibiului.

Neguțătorii – din Vlădenii Părintelui Stăniloae, ori din Țânțarii de lângă Codlea (azi Dumbrăvița) – au purtat icoanele până departe, fiind dese ori monedă de schimb pâinii celei de toate zilele, ori pânzăturii din care-și croiau haina de duminică. O imagine amplă, inegalabilă, asupra acestei frumoase istorii de lumină ne oferă Cornel Irimie în lucrarea Pictura populară pe sticlă în Țara Bârsei (2 vol., 1974) ori Iuliana Dancu și Dumitru Dancu în volumul Pictura țărănească pe sticlă (Meridiane, 1975). După ce suntem invitați să parcurgeam introducerea semnată de Elena Băjenaru, unul dintre cei mai sufletiști directori de Muzeu pe care îi cunosc – Pictura pe sticlă din Șcheii Brașovului (pp. 6-9) – și parcurgem istoria Centrului de iconari din Șcheii Brașovului (pp. 11-12) suntem chemați să înțelegem iconarul ca om de rugăciune, ca om al programului cultural (Tematici, p. 14)  și să ne bucurăm de imaginile de Catalog. Icoane prefațate cu un text minunat al lui Nicolae Tonitza (Gânduri despre o icoana, 1927).

Intrăm într-o lume a imaginii în care, din loc în loc, autoarea intervine cu câte o informație ori o descriere, necesară înțelegerii unei culturi pierdute, dar recuperate, măcar așa, în câte un Catalog ca o gură de Rai! Reținem pentru cititor și calitatea de excepție a editării și tipăririi, o miniatură de expoziție vie, plină de lumină și har.

Sursa: Tribuna.ro