Roma: Concert de colinde și cântece tradiționale
Cu ajutorul Domnului și la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de la orele 19.00, va avea loc un concert de colinde și cântece tradiționale, organizat de către Episcopia Italiei, în colaborare cu gazda evenimentului, obștea mănăstirii benedictine „Santa Cecilia” din Roma.
Concertul se va desfășura în Basilica „Santa Cecilia” din Roma (Piazza di Santa Cecilia N. 22).
Concertul de anul acesta pune în scenă șase coruri, după cum urmează:
1. Grupul psaltic Sfântul Dionisie Exiguul, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
2. Grupul coral al Colegiului Pontifical Pioromeno, al Bisericii Greco-catolice din Roma
3. Grupul coral mixt Sfântul Potițiu, format din tineri NEPSIS din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
4. Corala feminină Arpeggio a Asociației ARPRO
5. Grupul psaltic feminin Sfânta Cecilia, al parohiilor ortodoxe române din Roma
6. Corala Sfântul Roman Melodul, a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Devenit deja o tradiție, concertul organizat de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei aduce vestea cea bună a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și, în același timp, evocă și Ziua Națională a României, prin piesele ce vor fi interpretate în cadrul acestuia.
Vă adresăm invitația de a participa la acest eveniment, pentru a ne bucura împreună de vestea minunată a venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos.