Îmi pare sincer rău că nu am cum să vă rețin cu ediție mai nouă, dar se pare că aceasta este drama mărturiei marii părți din mucenicii supraviețuitori ai Gulagului de acasă. Nimeni nu le vrea memoria cu durerile și dramele ei. Un copil din Stulpicanii Bucovinei de odinioară ne povestește. Povestea unei vieți curate, arestate, răstignite și... înviate de iubire. Cu o harismă a memoriei ieșită din comun – unele pagini aduc aminte de cusătura în cruci a cămeșilor de nuntă de odinioară – și un dar al povestirii care pare că piere Filaret – învățătorul exilat de ură în propria lui Țară – crește sub ochii noștri.

Poate că nu ar fi rea o analiză de antropologie educațională asupra copiilor de odinioară și a celor de azi. Poate  înțelegem de unde caricatura noastră de cultură pururea în reformă. Un Creangă din Bucovina, cu Amintirile amestecate în curgerea limpede a copilăriei, în vâltoarea adolescenței, în greul maturizării sub cizma ucigașă a Securității. Din carte ne privesc oamenii de altă dată, dintr-o altă Românie. Părinții lui Filaret sunt o respirație din aerul tare al Raiului. Rar am gustat în literatura română dintr-o astfel de imagine – icoană de tată și mamă – și gândul m-a dus la toți oamenii de bun simț care au ținut și țin Țara. Frumusețea locurilor copilăriei – cetate de scăpare la vremea anchetelor și pușcăriei sub comuniști – comunitatea,  învățătoarea, satul în plămada sa de vatră, jocurile copilăriei și seriozitatea muncii toate, absolut toate sunt răsfrângeri din Satul Bucovinean Universal, un soi de răsfrângere a lecției lui Harap-Alb.

Efortul de a face școală – citiți dragii mei tineri paginile despre școala de pedagogie de la Bacău ori antrenantele memorii ale  tânărului învățăcel în banat, la vremea Războiului aflat în ultimă sută de metri de libertate – evadarea sa culturală în Academia de Economie de la București sunt lecția deplină a descoperirii sensului vieții prin educație. Entuziasmat și muncitor, tânărul Filimon cade pradă nemerniciei istoriei și absurdului comunist. De foarte puține ori nebunia sistemului comunist primar a fost analizată atât de amănunțit. Citiți momentele anchetei ca să vedeți iresponsabilitatea axiologică a politicului care încă nu are curaj să recunoască deschis în ce mod ideologiile – oricare ar fi ele – când ucid oameni sunt iad nu societate.

Paginile despre Jilava, Dej, Gherla, Aiud, Colonia Strâmba, Lagărele de la Stoienești, Periprava ori Giurgeni – puncte de exterminare cu premeditare a generației ce tocmai își descoperea libertatea – aduc tonul unui Axion de slavă adus demnității umane în luptă cu nemernicia, măsura redusă a unor neoameni ce s-au crezut dumnezei. Fascinant nu este Filaret – el e mărturisitor – ci întregul context pe care-l descrie. Atât că la vremea citirii paginilor lui plângi. De durere, de rușine că în neamul tău s-au petrecut astfel de fapte. Și că în spatele multor comportamente instituționale de azi recunoști nemernicia celor de atunci. Lipsa lor de omenie. Prospera prostie a mediocrității răutăcioase, ucigașe. Pentru lectura mea cele mai grele clipe au fost întâlnirea lui Filaret la București, la vremea unui proces trucat, cu tatăl său – cățărat, spre disperarea caraliilor, tocmai pe aripa dubei – și apoi la Gherla, îmi pare, cu mama sa. O sfântă ce încurajează cu demnitate puiul ei de bucovinean curajos.

Finalul cărții, ocupând totuși spre 100 de pagini, este povestea așezării sale în anormalitatea lumii libere. Închisoarea de afară. Unde cadristul e mai rău și mai nesimțit decât gardianul, unde jocul secretarilor de partid e mai impertinent decât al anchetatorilor. Răutatea căpătase nu doar armonizare cu lege ci și cu nelegea celor care sub presiunea unui sistem politic pervers le activase neomenia. În vidul de omenie Filaret, descoperă la drumuri și poduri (că aici lucrează dintâi cu acte în regulă) oameni sufletiști, onești, care au curaj să aprecieze inteligența și forța sa de muncă. Biruința sa deplină nu este Lucrarea de Stat – unde-i stă alături decanul din vreme al ASE-ului – ci nunta sa care-i împlinește iubirea. Domnul Filaret Toma ne pune pe masă sufletul său. Ne frânge din sufletul său. Să învățăm – învățătorul, tot învățător. Să încercăm să ne creștem altfel Libertatea.