Rugăciune pentru persoanele private de libertate

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Rugăciune pentru persoanele private de libertate

Un grup de deţinuţi din Penitenciarul Bacău s-a rugat în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Şerbăneşti din Bacău. Pe lângă cuvântul de încurajare, oamenii privaţi de libertate au primit pachete cu alimente.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ - Şerbăneşti s-a desfăşurat luni, 6 iunie 2016, o acţiune caritabilă. Aceasta s-a îndreptat către persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, aflate în regim semideschis. Activitatea face parte din cadrul programului social eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, organizat prin intermediul Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului în penitenciarele din Bacău şi Târgu Ocna. Oamenii aflaţi în detenţie desfăşoară muncă în folosul instituţiei, prin participarea la amenajarea şi întreţinerea unei grădini ce se află situată în cartierul Şerbăneşti. Cu această ocazie, deţinuţii au ajuns şi în biserica parohiei, însoţiţi de organele abilitate, unde au fost întâmpinaţi de preotul paroh Adrian Ghinea, de pr. Vasile Busuioc şi pr. de Ciprian Gunea. În continuare, împreună cu părintele Adrian Bârgu, slujitor în capela din incinta Penitenciarului Bacău, s-a oficiat o slujbă de mulţumire şi de cerere a ajutorului lui Dumnezeu. „Întâlnirea a fost una activă, în care fiecare s-a putut regăsi, împreună cântând imnul pascal «Hristos a înviat!». Au urmat câteva îndemnuri de încurajare şi întărire în credinţă adresate persoanelor participante, pentru a trece peste această perioadă dificilă din viaţa lor, arătându-se prin aceasta grija Bisericii faţă de tot sufletul aflat în grea suferinţă şi încercare. La final, au fost oferite pachete ce au conţinut produse alimentare, produse de igienă personală, haine şi încălţăminte, precum şi iconiţe“, a menţionat preotul Ciprian-Mihai Gunea, slujitor în cadrul parohiei. Programul social eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, prin activităţile organizate la nivelul comunităţii parohiale, arătă persoanelor întemniţate faptul că în Biserica lui Hristos ele nu vor fi niciodată stigmatizate, ci dimpotrivă, vor fi înconjurate de dragoste şi acceptare, fiind susţinute în procesul de reintegrare socială.

Citește despre: