Ritualul de închinare a preotului pentru începerea Sfintei Liturghii închipuie „timpul prezis de Isaia profetul, al nașterii lui Ioan Înaintemergătorul și al întrupării lui Hristos pentru noi” (Sfântul Gherman al Constantinopolului), iar rugăciunea de invocare a  Duhului Sfânt se face odată cu ridicarea mâinilor preotului, gest liturgic ce își are temeiul în cuvântul Sfîntului Apostol Pavel: „Vreau ca bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără șovăire” (I Timotei 2, 8), dar care s-a restrâns ca practică în decursul timpului doar în rânduiala liturgică a clericilor.

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le pli­neşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”, este cea dintâi rugăciune din cadrul Sfintei Liturghii și „care îşi are temeiul în Sfânta Scriptură a Noului Testament, şi anume, în cuvântarea Mântuitorului de la Cina cea de Taină, de dinainte de Patima Sa (Ioan 14, 16-17; 14, 26; 15, 26). Dupa rugăciunea de invocare, preotul se închină rostind doxologia care a ră­sunat din graiurile cetelor îngereşti la naşterea Domnului, în peştera din Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14), deoarece Sfânta Liturghie reprezintă o actualizare a nașterii, vieții, mortii și învierii lui Hristos. Ea constituie forma desăvârşită a cultului creştin de laudă, de adorare, de mulţu­mire şi de mărturisire a credinţei noastre, ce se îndreaptă către Dumnezeu prin mijlocirea Fiului Său Iisus Hristos (Romani 16, 27; Filipeni 1, 2-3, 19;).

A se vedea și:

Pr. prof. dr. Ene Braniște, Litrugica specială, Ed. Lumea credinței, București 2005, p. 248.

Pr.prof. Visarion Vizitiu, în „Teologie și Viață”, Ed. Institutului Biblic și de Misiune BOR, nr.1-6, ianuarie-iunie 2008.