Rugăciunea din Grădina Ghetsimani - Frescă sec. XVI, Catedrala Episcopală din Roman „Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu“ (Matei 26, 39). Aflăm din Sfânta Scriptură că Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, avea locul preferat de rugăciune în grădina Ghetsimani, loc a cărui nume înseamnă „presă de ulei“ și care se află în estul Ierusalimului, nu departe de Templu. Domnul Iisus a ales această grădină ca loc unde să-și trăiască ultimele Lui clipe înainte de-a fi prins, judecat, condamnat și răstignit. Domnul Iisus a dat în grădina Ghetsimani, cea mai mare luptă a vieții sale pământești. În noaptea aceea, acolo, a avut loc apogeul suferințelor Domnului Iisus. În acest fel, Ghetsimani a devenit un nume ce semnifică un loc al unei imense suferințe și al unui extraordinar curaj al supunerii (Mat. 26, 36-46). Urmărind textul biblic specificat mai sus, aflăm că Domnul Iisus după ce a celebrat Paștele, a plecat împreună cu ucenicii săi în grădina Ghetsimani. Din grupul de ucenici a ales pe Petru, Iacov și Ioan, și s-au îndepărtat în adâncul grădinii. Acolo, le-a spus că „sufletul Lui era cuprins de o întristare de moarte“, rugându-i să vegheze până El se va întoarce. În timp ce Domnul Iisus vorbea cu Tatăl în rugăciune, cei trei ucenici au adormit, fiind cuprinși de un somn adânc. În rugăciunea Domnului Iisus care a avut loc, s-a dat cea mai mare bătălie spirituală posibilă. Să vedem în ce a constat acea luptă: „A ajuns într-un chin ca de moarte, și a început să Se roage și mai ferbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ“, ne spune Evanghelistul Luca (22, 44). Nu frica de moarte a fost ceea ce a dus la o asemenea stare agonizantă, ci durerea sufletească a Domnului pentru vina omenirii pe care urma să o ia asupra Lui. Domnul Iisus a știut că va fi arestat, crucificat, și omorât, dar și că a treia zi va învia. Implorarea Tatălui Ceresc prin cuvintele, „dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta“, ne arată legătura lui Iisus cu Dumnezeu Tatăl, la care toate lucrurile sunt posibile. Domnul Iisus știa foarte bine că această cerință era contrară cu planul etern de mântuire al Tatălui, dar El și-a exprimat emoțiile omenești, în mod onest, fiind într-un trup uman ca și noi. Și totuși, împotriva dorințelor naturale și umane, ascultarea și supunerea Lui au fost depline. El (ca om) ar fi preferat să I se fi îndepărtat paharul, ar fi preferat să ocolească suferința și crucea. Dar singura modalitate a Tatălui de a mântui omenirea din păcat a fost aceea a unei jertfe perfecte care să poată plăti pentru toate păcatele omenirii, și numai Însuși Dumnezeu Fiul putea să fie această jertfă, o jertfă de sânge inestimabilă. „Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jerftă de ispășire..“, „căci fără vărsare de sânge, nu este iertare“ ne spune Apostolul Pavel în Romani 3, 25 și Evrei 9, 22. În momentele acelea deosebit de intense din grădina Ghetsimani, cu toate că Mântuitorul Iisus Hristos a văzut că lucrarea de mântuire a omenirii era așa de grea, era așa de mare, înspăimântător de mare, încât L-a făcut pentru o clipă chiar pe El să dea înapoi, atunci, cum se spune așa de frumos , „Iisus s-a cununat în duh cu moartea“. Acum el se încredințează cu totul lui Dumnezeu-Tatăl și este gata să-I împlinească voia nu numai ca Fiu, ci și ca om desăvârșit. Iisus este acum liniștit sufletește, împăcat cu Sine Însuși și deplin stăpân pe voia Sa omenească. Prin puterea rugăciunii, El biruise încă odată ispita celui rău, care-L încercase după Botez și care, atunci, se depărtase de El numai pentru o vreme (Luca 4, 13). E gata pentru Patimi. Zbuciumul firii Sale umane a încetat cu desăvârșire. El se supune de bună voie morții pe care n-o merită și merge senin spre chinuri și Răstignire. De aceea, când se înapoiază lângă ucenici și-i găsește cuprinși de somn, nu-i mai mustră, ci-i lasă cu bunătate să se odihnească o vreme, priveghind asupra lor ca un părinte întelegator și bun. Vremea este însă extrem de scurtă. Dinspre valea Cedronului, pe aleea ce duce în Ghetsimani, cei nelegiuiți vin spre Dânsul cu arme, lumini de torțe și făclii. Sosise ceasul ca Fiul Omului să se dea în mâinile păcătoșilor, spre a fi osândit la moarte pe Cruce. De aceea, Domnul trezește pe ucenici, spunându-le: „Sculați-vă, să mergem! Iată, s-a apropiat cel ce  M-a vândut“ (Marcu 14, 42).