Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării
Rugăciunea este suirea minţii şi a gândurilor la Dumnezeu.
- Ce este rugăciunea şi care sunt treptele rugăciunii după Sfinţii Părinţi?
- „Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu. Rugăciunea este vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie. Rugăciunea este rodul bucuriei şi al mulţumirii. Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării”, spune Evagrie Ponticul (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1946, p. 74-77). Şi iarăşi: „Rugăciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, este întărirea lumii, împăcarea cu Dumnezeu, maica lacrimilor şi fiică a lor” (Filocalia, vol. IX, Cuv. 28, Despre fericita rugăciune, sfinţitoare maică a tuturor virtuţilor...). „Rugăciunea este cheia împărăţiei cerurilor”, zice Ilie Ecditul (Filocalia, vol. IV), iar Sfântul Teofan Zăvorâtul (sec. XIX) spune că „rugăciunea este suirea minţii şi a gândurilor la Dumnezeu”.
Rugăciunea are trei trepte: treapta întâi este rugăciunea orală, citită, adică rugăciunea trupului; treapta a doua este rugăciunea cugetării, adică a minţii; iar treapta a treia este rugăciunea simţirii, adică a inimii.
(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 58)